Odată, nu de mult, majoritatea mașinilor ce rulau pe șosele din România erau produse autohtone, dar, printre acestea, regăseai și câte o „mașină străina”. Străină de noi, mai exact produsă în Cehoslovacia (la acea vreme), la uzina Škoda.
Unul dintre cei mai vechi producători de vehicule din istorie, mai exact al patrulea în lume, compania fiind înființată la 27 iunie 1925, când concernul Škoda a cumpărat producătorul de automobile Laurin & Klement din Mladá Boleslav, care producea, deja, vehicule din 1895, iar Václav Laurin a rămas atunci director tehnic. Începând cu 1948, Škoda a intrat în proprietatea Statului, numele firmei rămânând neschimbat, iar, din aprilie 1991, a început privatizarea companiei, care acum aparține concernului Volkswagen.
Oaspeții cehoslovaci
Škodele care au pătruns în România în anii comunismului au fost de modelele 100/110 și 105. Variantele 100 și 110 au fost produse între 1969 și 1977, la Mladá Boleslav, și au reprezentat un real succes pentru producătorul cehoslovac, constituind primul model al fabricii care a trecut de un milion de unități produse; mai exact, 1.079.798 au ieșit pe poarta uzinei, în acei 8 ani.
Acestea erau mașini compacte, cu motorul amplasat în partea din spate (în locul portbagajului) și, de asemenea, cu tracțiunea pe puntea spate. Cutia de viteze era manuală, în 4 trepte și cuplată la motorul care a fost, inițial, de 1 litru (988 cmc), apoi de 1,1 litri, de aici și denumirile modelului.
Dimensiunile erau unele destul de generoase pentru acea vreme (4.155/1.620/1.380 mm), mai puțin, poate, a rezervorului, care avea 32 de litri capacitate. Cei 41 de cai putere și cuplul maxim de 71 Nm produse de motor reușeau, însă, cu succes să „urnească și să poarte” cele 805 kg ale mașinii și nu cu un efort imens, ci de doar 7 l/100 km, conform manualului.
Oficial, fabrica din Mlada Boleslav a anunțat că vehiculul poate ajunge la viteza maximă de 125 km/h, nu foarte repede, într-adevăr, având nevoie de 24 de secunde pentru a ajunge la 100 km/h.
(Mai) Moderna 105/120
Mai marii uzinei au încercat, la începutul anilor ’70, deja, să pregătească un succesor pentru acest model, având în minte un vehicul ce urma să aibă motorizarea în partea din față, de asemenea, și tracțiunea să fie tot pe puntea față.
Lipsa de fonduri și faptul că importurile fuseseră interzise au făcut să apară un model fără caracteristicile pe care le doreau cehoslovacii. Mai degrabă un facelift al Škodei 100/110.
Acesta a debutat în 1976 și, deși „pe dedesubt” era aceeași mașină cu modelul de bază, a primit o serie de îmbunătățiri, cum ar fi un radiator montat în față și un ventilator termostatic. Unitatea de încălzire era, acum, în interiorul tabloului de bord, iar rezervorul de combustibil era sub bancheta spate.
Toate modelele aveau aceleași caracteristici mecanice ca modelele anterioare, cu o cutie de viteze cu 4 trepte, suspensie independentă în față, direcție de acționare cu melc și cu șurub și suspensie spate pe osie oscilantă. O caracteristică interesantă găsită pe 105/120 a fost capota laterală articulată, care se deschidea ca un pian de concert.
Au fost disponibile două modele 105, S și L (propulsate cu ajutorul motorului de 1.046 cmc și cei 44 CP) și 120 L (cuplat la un motor cu o capacitate de 1.174 cmc, ce producea 54 CP). Au existat și modele ce au beneficiat de mai multă putere, 120 LS și 120 GLS, ce aveau și un nivel mai ridicat de echipare, dar acestea s-au alăturat gamei în 1977, respectiv 1978.
Chiar dacă, ulterior, a apărut modelul 125, interesul românilor pentru aceste modele a scăzut, o dată cu venirea anului 1990 și posibilitatea de a achiziționa orice alt model de mașină de pe piața liberă. Însă, pentru nostalgici, Škoda rămâne „mașina străină”…
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro
sursa: Wikipedia
