„Sperăm că am ieșit din criză…”

… spune Dan Cotenescu, manager BursaTransport – 123Cargo, subliniind faptul că, după prăbușirea din aprilie, ofertele de marfă par să-și fi revenit la normal, cel puțin pe platformele electronice, chiar dacă acestea nu reprezintă cel mai bun barometru al pieței transporturilor. Iar viitorul nu arată chiar atât de înspăimântător.

ZIUA CARGO: Am putut observa o creștere pe bursă, în luna martie, o dată cu debutul stării de urgență, urmată de o cădere bruscă. Ne-am temut, atunci, că nivelul mărfurilor va rămâne la un nivel foarte scăzut. Dar nu a fost așa. Ce s-a întâmplat, pe BursaTransport, în ultimele luni?

Dan Cotenescu: În vremuri de „restriște”, cum ar fi, sezonier, lunile de după Revelion, atenția operatorilor de transport pentru aceste „piețe virtuale”, bursele de transport, este mai mare. Este normal să fie așa, deoarece constituie o resursă posibilă de activitate: pentru unii – soluții de transport, iar pentru alții – de încărcare a camioanelor. În momentul în care a început pandemia, s-a produs o scădere vizibilă a activității de transport, în sensul că, pe BursaTransport, mărfurile de transportat au scăzut, la începutul lui aprilie, de la circa 35.000 zilnic, la un minim de 10-15.000. Acest lucru dă o măsură a încetinirii activității generale economice. Este de remarcat, însă, că, după această „groapă” din perioada Paștelui Ortodox, activitatea, reflectată prin numărul de mărfuri de transportat, a început să se revigoreze continuu, liniar, astfel încât, în luna iulie, media pe BursaTransport s-a situat undeva la 30.000 zilnic. Deci, în momentul de față, suntem la același nivel ca înainte de criză.

În perioada post-izolare, audiența, reflectată prin numărul de companii active pe BursaTransport, a fost mai mare decât înaintea pandemiei, cu o creștere de 10-15%. Este posibil ca această creștere de audiență să vină și datorită introducerii unui nou tip de abonament limitat ca durată, care, evident, are costuri mai mici, implementat cu gândul la efortul de costuri pe care abonații noștri trebuiau să îl facă, în condiții de cash-flow dificil.

Deci, se poate spune că piața nu a depus armele?

Da, confirm acest lucru. Creșterea de mărfuri merge mână în mână cu creșterea de companii active. La începutul lunii martie, eram speriați de perspectivele care ne așteaptă. Acum, după un prim val și o reluare a activității economice, aș putea afirma că numărul de companii care au încetat activitatea cu BursaTransport din motive necontrolabile pentru noi, cum ar fi încetarea de activitate, nu este mai mare decât cel al companiilor care întrerup activitatea conform unui grafic sezonier, anual. Vorbesc despre o medie de 500 de companii pe lună care își încetează activitatea. Dar apar altele, în principiu în același număr, care intră pe piață și, în felul ăsta, se produce un barbotaj care nu a fost dus la extrem de condițiile pandemiei.

Ce se mai întâmplă, astăzi, pe zona de incidente raportate?

Când a fost instituită starea de urgență, fenomenul declarării incidentelor de plată a fost echivalent cu fenomenul golirii hipermarketurilor, pe care l-am văzut o perioadă scurtă de timp. În condițiile în care operatorii de transport s-au trezit că e posibil ca clienții să le intre în incapacitate de plată, s-au grăbit să folosească acest instrument al declarării incidentelor de plată. La jumătatea lunii martie, am avut o avalanșă de declarări de incidente de plată care, însă, după o săptămână-două, s-a stopat. Numărul acestora continuă să scadă în mod constant, chiar față de cele de anul trecut.

Aș mai vrea să adaug că mai multe dintre măsurile implementate la jumătatea lunii martie, pentru a-i susține pe utilizatorii noștri, au fost oficial anulate la jumătatea lunii iulie. De exemplu, durata majorată de așteptare pentru stingerea incidentelor de plată.

Un lucru de care suntem mândri este faptul că i-am ajutat pe cei care puteau să facă plata la descărcare să își găsească transport mai rapid, identificând suplimentar acele anunțuri care promiteau acest lucru. Numărul acestor anunțuri a crescut consistent; ele funcționau fără niciun alt aranjament, trebuia să precizezi doar „plata la descărcare” sau „plata la primirea documentelor” și erau evidențiate automat. Cui i se întâmplă să nu i se respecte promisiunea de plată la descărcare, a fost anunțat că poate să ni se adreseze și, fără niciun fel de speze, îi administrăm celui care a comis această încălcare o corecție conform regulamentului de funcționare al platformei. Am avut ZERO plângeri!

Ați dezvoltat, de-a lungul timpului, instrumente care să-i ferească pe utilizatori să ajungă în situația de a raporta incidente. Au început să fie mai utilizate aceste instrumente? Este piața mai atentă la aceste aspecte tehnice?

Acele scoruri sunt citite de cei care iau aminte la ce se întâmplă în jurul lor. Cei care vin noi pe bursă, în majoritate zdrobitoare transportatori de capacități mici, trec prin acele profiluri de companie mult prea rapid. Până la urmă, decizia aparține prepușilor firmelor abonate la BursaTransport. Dar peste tot în Europa există această abordare.

Avem cifre și de pe alte piețe?

În cadrul Grupului Alpega, din care facem parte, împreună cu Teleroute și cu Transnet, lucrurile au fost similare cu ceea ce s-a întâmplat aici. Diferențele care există provin din modele de business diferite.

În ce măsură reflectă bursele realitatea economică a unei piețe?

Noi ne uităm la fenomenul transporturilor printr-o fantă foarte mică, pentru că ne uităm doar la transportul de tip spot. Dar majoritatea operațiunilor de transport au la bază contracte pe durată lungă. Se estimează că aceste mărfuri spot reprezintă circa 10% din totalul mărfurilor transportate pe roți.

Fiecare bursă își face un titlu de glorie din așa-numita lichiditate, câte mărfuri sunt disponibile pe o anumită platformă.

Un aspect pe care aș dori să îl clarific, din perspectiva BursaTransport este faptul că noi am ajuns să protejăm consultanții mărfurilor împotriva unui fenomen pe care îl numim „suprapostare”. De exemplu, dacă are cineva de încărcat un camion de cărămidă din Zalău pentru Ploiești, postează marfa, dar, ca să fie mai mult în atenția consultanților, mai pune același camion, de mai multe ori, cu încărcare din Jibou, din Cehul Silvaniei și din alte localități din zonă, pentru ca numărul posibilităților de a fi consultat să crească. Iar aceasta se numește suprapostare. În iulie 2020, putem spune că au fost publicate 810.000 de mărfuri în BursaTransport. Dar, din aceste 810.000, 160.000 erau susceptibile de a constitui suprapostări. Pentru a evita filtrele pe care le-am pus împotriva acestui fenomen, modifică, de exemplu, tonajul mărfii de la un anunț la altul, dar ruta e aceeași, data la fel etc. Noi, deocamdată, doar observăm, pentru că am risca o intruziune în activitatea comercială a clienților noștri. Tot în luna iulie, au fost refuzate de la publicare 215.000 de mărfuri.

Cum vedeți anul viitor?

În general, sunt cu ochii pe ziua de mâine, eventual de poimâine, mai greu este de anticipat ce se va întâmpla la anul. Nu am motive să fiu înspăimântat că lumea se va schimba fundamental din cauza acestei pandemii prin care trecem. Nu văd motive pentru ca lucrurile să se schimbe dramatic pe termen mediu, un an-doi, ci vom fi influențați mai mult de politicile marilor țări, sau de aspecte care nu sunt direct legate de starea de izolare și de inactivitate la care ne-a supus pandemia.

Interviul este disponibil și în format video în cadrul Dialogurilor Ziua Cargo.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.