“Răsplata și plăcerea au fost, dintotdeauna, mai motivante decât obligația sau teama de pedeapsă” – Stefan Klein
Sectorul transporturilor rutiere se confruntă cu o serie de transformări tehnologice, economice și sociale, al căror ritm se accelerează. Unii vorbesc de apariția unei crize în domeniu, alții despre modificări esențiale, care vor schimba fața transporturilor. Indiferent de cum abordează problema patronii din transporturi se gândesc la profitabilitate, la eficientizarea costurilor, la găsirea unor soluții pentru a fi pregătiți să facă față noilor provocări și, mai ales, să se poată menține în piață.
Firmele romanești de transporturi – și nu numai ele – au dat mereu dovadă că se pot adapta rapid la noile transformări, că sunt capabile să depășească anumite momente, considerate dificile. Ceea ce se pare că va rămâne pe termen lung este criza de șoferi, care poate face, în anumite condiții, diferența între firme.
Aici, la acest capitol, diferența poate va fi făcută de „șefii” care au știut să-și fidelizeze șoferii, indiferent de contextul economic sau social. Complexitatea activităților pe care șoferul trebuie să le îndeplinească, pe lângă cea de a conduce autovehiculul, obligă managerii din transporturi la o analiză atentă a sarcinilor ce îi revin șoferului, astfel încât, cunoscând capacitățile individuale ale acestuia, să aprecieze cât de bine poate face față acesta cerințelor, în scopul desfășurării activității, în mod constant, la standarde de performanță cât mai înalte.
Este salariul bun suficient?
„Trebuie să încercăm să tratăm oamenii în modul în care dorim și ne place să fim noi înșine tratați, întrucât va fi bine atât pentru individ, cât și pentru organizație”, spunea Thomas Murphy, președinte, în anii ‘70, al General Motors. Ușor de spus, dar, de multe ori, greu de realizat. În mentalitatea multor transportatori, pentru rezultate bune, pentru un climat propice și pentru satisfacția șoferilor, este suficient ca aceștia să aibă un salariu bun (apropiat de cel oferit de cei de afară), iar, dacă performanțele sunt foarte bune, nu este rău să vina și câte o primă. Oare este suficient?
Șoferii, ca, de altfel, toate categoriile de angajați, au motivații/nevoi diferite, care trebuie satisfăcute. Atunci când vorbim despre motivarea angajaților, ne gândim, aproape instantaneu, la o mărire de salariu. Firesc, pe o piață atât de sensibilă la prețuri, cum este cea din România. Și la nivelul de trai.
Și la salariul mediu și minim pe economie. Și la o mulțime de alte aspecte legate de mediul în care trăim, destul de puțin influențabile, dar foarte cuantificabile în bani. Faptul că o persoană este motivată de bani nu este mai puțin onorabil decât acela că o persoană este motivată de posibilitatea de a se califica mai bine, sau că, pur și simplu, își satisface orgoliului propriu.
Iată un motiv serios, care trebuie să-l facă pe managerul de transport să se asigure că fiecare șofer în parte este motivat, pentru că, în felul acesta, va ști că șoferul respectiv este și productiv, și stabil.
Când angajații au îndoieli în privința disponibilității șefului de a continua să îi aprecieze conform propriilor nevoi, devin extrem de demotivați în muncă. În aceste condiții, ei vor încerca să caute să plece. Nerezistând tensiunii, unii vor pleca, iar cei ce rămân vor exercita un efect demotivant asupra colegilor lor.
Nevoia de apreciere și de recompensă joacă un rol important în luarea unor decizii de muncă, în menținerea performanțelor. Oamenii sunt foarte diferiți și au nevoi tot atât de diferite, ceea ce determină modalități diferite de satisfacere a lor. De aceea, fiecare individ poate fi motivat într-o manieră singulară. Existența aptitudinilor și a experienței ce îi permit unui individ să fie performant nu este suficientă.
Ea trebuie dublată de motivarea persoanei respective, pentru a o determina să-și folosească aceste atribute pentru atingerea obiectivelor firmei de transport. Cunoscând profilul psihologic al angajatului, managerul poate specula – cu ajutorul unor metode din arsenalul politicilor de resurse umane și al specialiștilor în domeniu – predispoziția acestuia spre un anume gen de recompense.
Moralul contează!
Unii manageri pornesc de la premisa că angajații sunt motivați doar prin recompensare bănească. Aceste recompense sunt denumite motivatori extrinseci. Cu toate ca sunt importanți, motivatorii extrinseci nu satisfac toate nevoile omenești. De multe ori, aceștia conduc doar la rezultate pe termen scurt și la schimbări comportamentale. De fapt, orice „șef” care are o astfel de viziune trebuie să răspundă la întrebarea: Sunteți sigur că numai o mărire de salariu îi poate face pe șoferii dumneavoastră să zâmbească?
Este adevărat faptul că, adesea, motivarea este echivalentă cu pachetul financiar oferit angajatului. Motivația unui angajat de a realiza performanțe în muncă și moralul său sunt strâns legate. Pentru a asigura o motivare pe termen îndelungat și o eficiență a activității, asta însemnând, în ultimă instanță, și fidelitate, managerii trebuie să creeze un climat de muncă, astfel încât toate nevoile șoferilor sa fie satisfăcute.
O asemenea atmosferă de lucru va conduce la o motivare intrinsecă a conducătorilor auto, așa încât aceștia vor fi motivați de propriile mecanisme interioare. Daca angajații sunt corect motivați, șansele ca aceștia să rămână fideli firmei, să fie eficienți și competitivi, cresc.
Șoferii trebuie să fie pregătiți să facă față noilor transformări din transporturi, iar firmele care vor să-și păstreze conducătorii auto trebuie să investească în dezvoltarea resurselor umane deja existente și să continue să le asigure o motivație financiară și non financiară. Cu alte cuvinte, și bonusuri, dar și felicitări.
Psiholog pr. Cristian SANDU
Cabinet de psihologie autorizat
E-mail: psih.cristian.sandu@gmail.com
Mobil: 0751 364 575
