Strategia ţine clienţii aproape

Atunci când furnizorul oferă stabilitate, când nivelul de calitate a serviciilor este măsurabil şi uşor de urmărit, când clientul poate să stea liniştit că lucrurile sunt corect duse la bun sfârşit, se creează premisele pentru un parteneriat pe termen lung. Toate acestea au, însă, la bază o strategie corect creionată şi pusă în practică.

„Consider că strategia şi politicile elaborate de management sunt obligatorii în abordarea de segmente noi şi pentru menţinerea relaţiilor pe termen lung cu clienţii, iar experienţa noastră o demonstrează”, afirmă Ionel Cipere, directorul Practicom.

Abia atunci când aceste elemente sunt bine puse la punct, compania se poate dezvolta. „Întotdeauna strategia ne-a arătat ce avem de făcut, când să o facem şi cu ce resurse sau costuri. Iar pentru că am gândit-o în mod corect, am putut atinge obiectivele pe care le-am aşezat la baza ei”, a precizat Ionel Cipere.

De menţionat că Practicom, care consemna, la nivelul anului 2011, o cifră de afaceri de 1,39 milioane de euro, un colectiv de 74 de angajaţi şi o flotă de 34 de vehicule, a terminat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 13,5 milioane de euro, 592 de angajaţi şi un parc propriu de 308 de vehicule. Iar dezvoltarea continuă, bazându-se, în cea mai mare parte, pe contracte pe termen lung. Evoluţia a avut în spate o strategie pusă la punct încă din anul 2005, care a aşezat în prim plan, încă din acel moment, pregătirea managementului, perfect pliat astăzi pe nevoile unei firme mari. Lucrurile au fost făcute din timp, în intervale bine fixate, iar clienţii au apreciat abordarea, tocmai pentru că nu au existat abateri.

Nivelul serviciilor te recomandă

„Predominant în abordarea relaţiei cu clientul este service level-ul, care decide, de fapt, cine eşti în piaţă. Atunci când oferi un nivel bun de calitate a serviciilor vei găsi cerere. Noi, ca şi companie, am început dezvoltarea din 2006, şi am abordat evoluţia pas cu pas, în funcţie de nivelul la care ne aflam. În relaţia cu un client nou, ne ajută, în ultimii doi ani, istoricul pe care îl avem pe segmentele pe care avem vechime de peste 10 ani, dar şi organizarea firmei şi certificările obţinute, unde am căutat cei mai buni auditori – Dekra. Aceste certificări, care au fost acordate pentru management, mediu şi siguranţă reprezintă o dovadă în faţa potenţialilor clienţi că oferim serviciile pe care afirmăm că le putem furniza”, a subliniat directorul Practicom.

Iar, pentru a evita abaterile, la începutul fiecărui contract nou se lucrează, timp de 3-6 luni, la un nivel redus, cu 2-3 capete tractor, de exemplu. „Astfel ne putem calibra foarte bine, evităm pierderile, dar, mai mult decât atât, calitatea serviciului va câştiga încrederea clientului. Încrederea este esenţială, tocmai pentru că este greu de câştigat, greu de menţinut şi mult mai greu de recâştigat, o dată ce ai pierdut-o. De aceea, orice detaliu contează. Iar detaliile importante sunt prinse în strategie”, a concluzionat Ionel Cipere.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.