Piața transporturilor rutiere a ajuns la o valoare de aproape 19 miliarde de euro, în 2023, dintre care transportul rutier de marfă a însumat 17 miliarde, ritmul mediu anual de creștere al ultimilor 5 ani fiind de 8,5%, potrivit unui studiu al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România.
Chiar dacă se confruntă cu numeroase provocări, sectorul transporturilor rutiere este primul exportator de servicii al României, cu 7,81 miliarde de euro în 2023, în fața exportului de servicii IT, de 7,772 miliarde, și cu un sold pozitiv (export-import) de 6,226 miliarde, înaintea soldului serviciilor informatice, de 5,9 miliarde de euro, precizează UNTRR. Contribuția transporturilor rutiere la formarea PIB a fost de 3% în anul 2022, iar 2,6% au provenit de la segmentul transporturilor rutiere de mărfuri.
Studiul subliniază că sectorul continuă să fie „coloana vertebrală în logistica mărfurilor”. În ultimii doi ani, acesta a reprezentat 71% din totalul mărfurilor transportate (inclusiv maritim) sau 72% (exclusiv maritim) din parcursul total al mărfurilor, măsurat în milioane tone-kilometri.
În ciuda numeroaselor provocări economico-financiare și legislative pe care le au de înfruntat operatorii români, activitatea lor rămâne remarcabilă, relevă documentul. Din totalul comerțului exterior de mărfuri al României (milioane tone), cărăușii români transportă 57% din importurile de mărfuri ale țării și 66% din exporturi.
Topul performanțelor
„Deținem locul 6 în UE la transportul rutier de mărfuri (ca valoare a pieței), deși reprezentăm a 12-a economie ca mărime din UE; locul 3 la transportul rutier internațional bilateral; locul 3 la transporturile rutiere internaționale cross-trade operate de un transportator român între alte țări din UE, după Polonia și Lituania; locul 3 la transporturile în regim de cabotaj operate între două locații de încărcare/descărcare din interiorul unei alte țări UE, după Polonia și Lituania”, subliniază UNTRR. În 2022, transportatorii români au deținut 4% din piața transportului rutier de marfă din UE, cu toate că economia României reprezintă doar 1,8% din PIB-ul Uniunii.
Componentele majore ale studiului
Analiza „Piața Transporturilor Rutiere din România, 2018-2030” este axată pe următoarele componente majore: previziuni macroeconomice și importanța transporturilor rutiere în economie, evoluții și prognoze ale pieței transporturilor, analiza factorilor care influențează piața (costuri, reglementări, bune practici, digitalizare, decarbonizare, Schengen), piața transporturilor din România în context european și bune practici în transportul rutier de marfă.
Aderarea la Schengen cu frontierele terestre, o urgență
În ceea ce privește perspectivele, „este așteptată să crească cererea serviciilor de logistică și transport de mărfuri, din 2025”, după depășirea crizei inflaționiste actuale, datorită impulsului pe care industria prelucrătoare îl va primi, în principal, în urma expansiunii comerțului electronic și a dezvoltării lanțurilor de aprovizionare. „Aderarea României la spațiul Schengen cu frontierele terestre este o urgență. Printre efectele negative ale neaderării la Schengen se numără: pierderi financiare în industrie (2,55 mld. euro anul trecut, 2,41 mld. în 2022 și 19,1 mld. în perioada 2012-2023), sau timpi de așteptare în frontieră extrem de lungi (8-16 ore uzual la frontiera cu Ungaria, 3 zile în perioadele de sărbători, cu maxim istoric de 5 zile, la intrarea în Bulgaria, timpi de așteptare de 20-30 de ore uzual, cu 3 zile vara și 7 zile standard pentru camioanele cu mărfuri pentru Austria)”, arată cercetarea.
Restricțiile Pachetului Mobilitate 1
Totodată, restricțiile impuse de Pachetul Mobilitate 1 (PM1) vor continua să influențeze activitățile de cross-trade și cabotaj ale transportatorilor români, care încă așteaptă hotărârea Curții Europene de Justiție, după ce Avocatul General al UE a recomandat anularea obligației întoarcerii acasă a camioanelor. Acțiunea sa a fost demarată ca urmare a contestațiilor depuse de UNTRR și de alte state membre, încă din anul 2020.
Tendințe: Piața serviciilor anexe transporturilor va crește într-un ritm mai accelerat față de economia românească, în ansamblu, datorită poziționării strategice a țării, cu ieșire la Marea Neagră, și datorită faptului că România încă este o țară emergentă.
Criza de șoferi profesioniști
„În prezent, transportatorii rutieri se confruntă cu un deficit de până la 33.800 de șoferi profesioniști de camion. Pentru perioada 2023-2030, scenariul conservator de prognoză arată o creștere anuală de 1% în volum și 8% în valoare a pieței transportului rutier de marfă, care este estimată să ajungă până la aproape 30 de miliarde de euro”, mai arată cercetarea.
Costurile de operare vor crește
Anul acesta, costurile generale de operare ale transportatorilor rutieri sunt așteptate să crească cu până la 15%, din cauza majorării accizelor, a tarifelor RCA, a timpilor mari de așteptare la frontiere, a noilor taxe pe CO2, a prevederilor impuse de PM1, sau din cauza costurilor cu retroechiparea obligatorie cu tahograf inteligent 2. Acest lucru va antrena scumpiri în lanț la consumatorul final.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro