Supply Chain 4.0: Adidas și Amazon schimbă fața logisticii

cordon-carlosCarlos Cordon, profesor de strategie și supply-chain la prestigioasa instituție de învățământ superior destinată profesioniștilor din domeniul economic, IMD, din Elveția, este de părere că tehnologia este în curs de a schimba, în mod esențial, noțiunile fundamentale ale supply-chain-ului, așa cum l-am cunoscut noi până acum.

În cadrul unui recent articol, el oferă, spre ilustrare, exemplul a două mari companii care, în prezent, activează la nivel mondial: Adidas și Amazon.

„Printr-o răsturnare uimitoare de situație, tehnologia a făcut vechile fundamente ale managementului de supply-chain să fie depășite. În Rusia, Adidas a înregistrat creșteri ale vânzărilor în Moscova cu două cifre în 24 de ore, datorită unei inițiative de supply-chain. În același timp, Amazon își propune să utilizeze drone pentru a livra produse, o mișcare foarte scumpă, dar una care, consideră compania, va crește vânzările.

Experții vor pretinde, de obicei, că managementul supply-chain-ului vizează livrarea calității corecte la cel mai scăzut cost, la nivelul de servicii, agreat, nu-i așa? Ei bine, nu mai e așa. După cum arată cele două exemple de mai sus, acum e vorba și despre creșterea vânzărilor și profiturilor; supply-chain-ul nu mai este numai despre eficiență, reducerea capitalului de lucru și managementul inventarului.

Deci, ce s-a întâmplat?

Adidas este marca de pantofi sport nr. 1 în Rusia, cu peste 1.200 magazine. Ca parte a strategiei sale de a-și mulțumi clienții, Adidas implementează o strategie multi-canal, care le permite acestora sa cumpere în mai multe feluri (on-line sau în magazine fizice) orice produs disponibil oriunde în Rusia (fie într-un magazin Adidas, într-un centru de distribuție sau depozit), care să fie livrat în orice mod (acasă, la magazin sau la un punct de colectare). Acest lucru este posibil datorită utilizării cipurilor de identificare RFID, instrumentelor de expediere din magazin, unei soluții de tip «click and collect» și tehnologiei «rafturilor nesfârșite».

Inițial, Adidas a implementat un program test «click and collect» în Moscova, așteptându-se ca doar câțiva clienți să aleagă această opțiune – să cumpere on-line și să colecteze produsul din magazin. S-a așteptat la 10 sau 20 de comenzi pe săptămână, dar clienții au îmbrățișat ideea, iar comenzile au ajuns la aproximativ 1.000 săptămânal. Adidas a trebuit să oprească experimentul și să construiască infrastructura necesară pentru a susține o asemenea cerere. Astăzi, până la 70% din vânzările online se realizează prin «click and collect». În același fel, alte inițiative de supply-chain, cum ar fi expedierea de la magazin, în cadrul căreia bunurile comandate on-line sunt livrate de la un magazin, nu de la un centru de distribuție, și raftul nesfârșit, în care clienții pot comanda produse care nu mai sunt pe stoc în magazinul lor local, dar sunt disponibile în alt magazin în altă regiune a țării, au crescut substanțial vânzările și, logic, și profitul.

Pentru Adidas Rusia, în supply-chain nu mai este vorba numai despre reducerea costurilor: este vorba – mai important – despre creșterea vânzărilor. Iar toate acestea sunt posibile datorită tehnologiilor utilizate în supply-chain. Majoritatea acestor tehnologii aparțin de Industria 4.0, o strategie hi-tech care promovează computerizarea producției. Adidas aplică aceste tehnologii și în supply-chain, nu numai în producție. De aceea, denumim acest proces Supply Chain 4.0, un termen inițiat de către Anne Wyss, profesionistă în domeniu. (…)

Un alt exemplu este cât de mult au crescut vânzările Adidas în Rusia, datorită livrării de la magazine. (…) S-a dovedit că, pe anumite categorii de produse, clienții au tendința de a returna aproximativ 50% din produsele pe care le cumpără on-line, dacă livrarea se face în 24 de ore. Dar dacă livrarea se face în trei zile, clienții pot returna chiar și până la 70%. Astfel, creșterea vitezei de livrare înseamnă mai puține retururi, ceea ce înseamnă vânzări mai mari – cu până la 40% mai crescute, la preț întreg. De asemenea, prin reducerea numărului de retururi, costurile logistice scad substanțial. (…)

O extravaganță cu sens

În timp ce mulți manageri logistici văd ideea Amazon de a folosi drone pentru livrări ca pe o extravaganță, aceasta are foarte mult sens. Timp de decade întregi, lumea logisticii a fost obsedată de scăderea costurilor. Așa cum s-a exprimat un manager: «vorbim despre economii de cenți, nu dolari sau euro». Livrarea cu drone le pare o idee nebunească. Dar, dacă ești Amazon și scazi rata returnării bunurilor deoarece livrezi în 15 minute, mai puține retururi înseamnă, și în acest caz, vânzări mai mari și, deci, profituri mai mari. (…)

În fine, ar trebui să începem să folosim termenul de Value Chain 4.0, deoarece s-ar putea să fie nevoie să re-combinăm și să regândim modul în care lucrăm și ne organizăm companiile. Cheia este cum să generezi și să capturezi valoare de-a lungul întregului lanț. Și arată foarte diferit față de cum era. Adidas combină funcțiuni cum ar fi IT-ul și supply-chain-ul. Se bazează mult pe încercare și eroare și utilizează peste tot tehnologii de obicei asociate cu Industria 4.0, nu numai în fabrici.

Pe scurt, revoluția digitală creează o paradigmă cu totul nouă pentru ceea ce obișnuia să fie supply-chain-ului. Era vorba, înainte, despre livrarea calității corecte la cel mai mic preț, la nivelul agreat de servicii; acum este vorba despre creșterea vânzărilor, despre crearea valorii și capturarea ei.”

Traducerea și adaptarea:

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.