RETRO #tbt 2011: Lumea transportului de pasageri, în urmă cu 10 ani

În „episodul” retro din această ediție, ne vom aduce aminte modul în care se prezenta ramura transportului de pasageri în urmă cu 10 ani, în 2011, când ne aflam în prin proces de modificare a legislației și o scădere cu 25% a pieței de vehicule de transport persoane.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Legislație

  • Căpăta contur ideea introducerii, de către ARR, a obligativității ca transportatorii să-și doteze mijloacele de transport călători cu case de marcat fiscale și cititoare de carduri.
  • Grație lui Augustin Hagiu, președinte al FORT, aici inițiator de lege, operatorii de transport persoane au putut să își compenseze datoriile acumulate către stat cu sumele pe care urmau să le primească în urma deconturilor aferente transportului pensionarilor și veteranilor.

    Augustin Hagiu
  • Se dorea modificarea OG 27/2010 pentru a schimba OUG 109/2005. COTAR a făcut o serie de propuneri la Camera Deputaților (Comisia de Industrii și Servicii) și era „pentru”, însă acestea nu erau susținute nici de FORT, nici de ARR. Printre modificările ce se doreau a fi aduse, se numărau: condiția de bună reputație, capacitatea financiară nu mai putea fi dovedită printr-o asigurare, atestat profesional pentru o perioadă nedeterminată, control unic prin INCR (Inspectoratul Național de Control Rutier, care urma a fi înființat).

    Vasile Ștefănescu
  • Meluş Florian Coman, director general ARR la acea vreme: „Prin actualul conținut al OG 27/2010, ne întoarcem la anii 2001-2002.“ Tot acesta reclama presiuni pe care le resimțea: „Încercările de destructurare a ARR au în spate interese foarte clare.”

    Meluş Florian Coman
  • Pentru transportatorii de persoane, principala noutate din modificarea OG 27 era prelungirea licențelor de traseu județene și interjudețene, la cererea deținătorilor, fără licitație. Reapariția criteriului vechimii pe traseu, obligațiile de serviciu public, clasificarea autogărilor, achiziția cititoarelor de carduri suportată de Minister erau alte câteva prevederi noi propuse prin acea formă a amendamentelor aduse OUG 109/2005.
  • Poliția Română, prin comisarul șef Cristian Călin, directorul adjunct al Direcției Rutiere în cadrul IGPR, radiografia și lăuda acțiunile vizând transportul rutier public de (mărfuri și) persoane, unde pirateria era o problemă spinoasă.

    comisar-șef Cristian Călin
  • RATB anunța că a desființat, în ianuarie 2011, 4 linii preorășenești, în urma solicitării Primăriei Chiajna și Primăriei Domnești, din cauza imposibilității susținerii financiare a acestei activități.

Piață

  • Compania Atlassib, care, la acel moment, era lider de 17 ani în transporturile de persoane din România, făcea anunțul investiției, pe tot parcursul anului 2010, a peste 2 milioane de euro, pentru realizarea unuia dintre cele mai moderne ateliere de reparații și întreținere autocare din România, amplasat la Constanța.
  • Volvo Buses lansa modelul 9500, autobuz pentru curse lungi, prezentat ca o soluție pentru cei care doreau ceea ce reprezenta, la acea vreme, fiabilitate, confort, siguranță, eficiență, ușurință în conducere și se așteptau la economicitatea cu care îi obișnuiseră modelele Volvo 9700 și Volvo 9900.
  • Cel mai mare operator de transport public de suprafață din România, RATB (Regia Autonomă de Transport București), a încheiat, cu Siemens Austria, unul dintre cei mai mari producători și furnizori de tehnologie în domeniul transporturilor la nivel mondial, un contract istoric: vestitele tramvaie din Viena vor avea caroseria realizată la uzina proprie a Regiei bucureștene. În luna martie din 2011, Conducerea RATB a făcut primul pas în parteneriatul cu Astra Vagoane Arad și Siemens, pentru fabricarea la București a faimoaselor tramvaie Imperio.
  • Statistica APIA arăta o scădere a pieței de vehicule comerciale de transport pasageri din 2010 cu 25% față de 2009.

Liberalizarea – Radu Borcescu

„Conceptul de «liberalizare» a fost utilizat ca o «sperietoare» pentru transportul național regulat de călători, firmele de transport respingând în general o asemenea idee. Și totuși, numărul mare de probleme generate de sistem, prăpastia pe care o creează între transportator și călător a făcut ca unii operatori să reevalueze avantajele unei piețe libere.”

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.