Parteneriat. Consultanță. Agregate. Monitorizare. Service. Variante de carosare… „Noi nu vindem un sistem frigorific, ci o soluție de control al temperaturii pentru transport”, a ținut să precizeze Decebal Ștefănescu, director general Termoport, chiar la începutul discuției noastre.
Pe măsură ce trec anii de la înființarea firmei, devine tot mai greu să răspunzi la unele întrebări. Dacă, după un an de la demararea activității, este clar cum vezi următorul an, după 5 ani, știi ce urmărești din punct de vedere strategic în următorii 5, iar după 10 ani, ai putea avea un răspuns cu privire la intențiile de management în următorul deceniu, atunci când aniversezi 25 de ani pe piață și cineva te întreabă cum vezi următorul sfert de secol, este aproape imposibil să ai un răspuns. (Mai ales astăzi! Când lucrurile avansează atât de repede.)
De aceea, nu am pus această întrebare. Dar experiența dobândită, principiile care au stat la baza unei companii care a ajuns la o cifră de afaceri de 10 milioane de euro, reprezintă o garanție pentru viitor.
În căutarea soluției complete
„Parteneriatul a definit afacerea noastră încă de la început, de acum 25 de ani, de când am intrat pe piață, ca distribuitor Thermo King în România. Dacă, la început, vindeam agregate pur și simplu, între timp ne-am dezvoltat, pentru a oferi soluții complete, prin consultanță, reparații și întreținere. Fiecare achiziție trebuie discutată cu clienții, pentru a alege un agregat potrivit necesităților lor. De aceea, chiar și acum, rămâne dificil să punem la punct o platformă de vânzări online. Sunt multe întrebări și multe detalii de aflat, care reies tocmai din discuțiile pe care le ai cu clienții”, a explicat Decebal Ștefănescu. „Căutăm, în permanență, variante pentru a oferi o soluție cât mai completă de control al temperaturii: am adăugat producția de caroserii în portofoliul nostru, putem furniza autovehiculul frigorific complet echipat și chiar avem în plan și organizarea unui serviciu de închiriere autovehicule frigorifice”, a continuat el.
Cererile clienților au evoluat. Dar în ce direcție?
„Cerințele în ceea ce privește con trolul temperaturii nu s-au schimbat prea mult: putere frigorifică și timp cât mai redus de atingere a temperaturii setate. Lucrurile stau, însă, altfel, din punctul de vedere al monitorizării temperaturii, o solicitare din ce în ce mai des întâlnită în rândul transportatorilor. Sunt mulți jucători care vor să activeze pe această piață (în primul rând, firme de software), dar trebuie și o anumită experiență în domeniu, ca să «traduci» softul pentru necesitățile unui transportator frigorific. Termoport furnizează soluții de monitorizare a temperaturii incluzând o componentă preventivă, în ceea ce privește întreținerea sistemului frigorific”, a arătat Decebal Ștefănescu.
Timp redus, în service
Dar un lucru rămâne clar: importanța creșterii productivității. Decebal Ștefănescu: „Pandemia ne-a învățat să încercăm să creștem eficiența, ceea ce, în cazul transportului frigorific, se traduce în minimizarea timpului în care mașina se află în service. Pentru a ceasta, trebuie să știi cât mai bine ce i se întâmplă sistemului frigorific, dacă s-ar putea încă de dinainte de a veni în service.
Prin sistemul de monitorizare a temperaturii în timpul transportului și a stadiului sistemului frigorific, putem cunoaște evoluția și identifica defecțiunea pe care o are sistemul frigorific în momentul respectiv. Aceste informații sunt cruciale în cazul unei intervenții cu service-ul mobil, sau în cazul unei nevoi de asistență 24/7 în Europa, reducând în mod semnificativ imobilizarea autovehiculului frigorific în service.”
Monitorizare externalizată
Pentru o informare completă, transportatorul trebuie să urmărească poziția, funcționarea agregatului și eventuala apariție a unui cod de alarmă, în timp real. „Sistemul frigorific are o listă de coduri de alarmă structurate pe niveluri de importanță și, de multe ori, șoferii nu le iau în calcul decât pe cele critice.
Existența unui dispecer care să realizeze această activitate de monitorizare poate reduce semnificativ timpul de imobilizare, printr-o comunicare prealabilă cu service-ul respectiv. Tot prin intermediul acestui dispecer, se pot rezolva unele probleme minore direct prin telefon, pentru a economisi timp”, a menționat directorul general Termoport, precizând că firma oferă acest serviciu de monitorizare.
Carosare pentru distribuție
Pe partea de carosare, Termoport activează pe zona de distribuție, oferind flexibilitate și un grad înalt de adap tare la cerințele clienților. „Răspundem, pe acest segment, multor cerințe și avem discuții detaliate cu fiecare beneficiar. O caroserie făcută cu noi ar trebui să însemne, pentru partenerul nostru, ușurința de a discuta cu un singur furnizor și o mai bună gestiune a situației, în cazul unei intervenții service, pe care o putem rezolva în cadrul rețelei naționale de service Termoport. Suntem convinși 100% de calitatea produsului, de funcționalitatea lui, precum și de atingerea temperaturii setate în timpul cel mai scurt”, a arătat Decebal Ștefănescu, apreciind evoluția materialelor în ultimul timp. „În domeniul caroseriilor, apar materiale și soluții tot mai performante, pe care le implementăm în totdeauna imediat ce se poate. Nu am fost și nu vom fi niciodată cei mai ieftini, dar oferim tot ceea ce este mai bun clienților noștri.”
Împărțind succesul… la fiecare 5 ani
În urmă cu 5 ani, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființarea companiei, Decebal Ștefănescu afirma că își imaginează că „aniversarea de 25 de ani ne va găsi împreună cu marea majoritate a clienților actuali, elaborând împreună soluții cât mai eficiente… împărțind succesul!”, ceea ce s-a întâmplat, de altfel, în iulie 2022, la înălțime, în restaurantul NOR – Sky Tower din București. Și alte lucruri au rămas valabile. Pentru că și în domeniul transportului în regim de temperatură controlată, ca în alte domenii, viitorul apar ține acelora care au o viziune clară asupra costurilor, nu numai în prezent, ci și în viitor (… cât mai îndepărtat).
Ce va fi peste 25 de ani? Nu știe nimeni cu adevărat.
Dar Termoport are deja o bază solidă, pe care va putea construi ușor, folosind materiale noi și tehnici moderne…
Până atunci, ne vedem peste 5 ani (în aceeași formulă)!
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro