Timpul trece în defavoarea „privaților”

Pe zona transportului județean, avem, în continuare multe semne de întrebare, care întârzie să își găsească răspunsurile. Despre situația actuală, am discutat cu Daniel Micu, consultant în transporturi.

Daniel Micu

ZIUA CARGO: Cum arată situația, la ora actuală?

Daniel Micu: Dintre toate sectoarele transportului rutier de persoane, cel județean suferă cel mai mult, din lipsă de predictibilitate, din lipsă de resurse și pentru că operatorii de transport privați au traversat, în ultimii doi ani, o situație mai mult decât critică.

Avem câteva județe care au organizat licitația pentru alocarea traseelor – Alba, Sibiu, Arad, Brașov… Însă și în aceste cazuri discutăm de procese de atribuire atipice, nefiind solicitate toate traseele. După perioada de organizare a licitațiilor, însă înainte de afișarea rezultatelor, a apărut prelungirea valabilității programelor de transport județean până la 31 decembrie 2022. Astfel, autoritățile județene au emis licențe de traseu pentru traseele licitate, iar pe celelalte trasee au rămas să funcționeze operatorii, pe baza vechilor contracte de delegare de gestiune. Este o situație ciudată, în care funcționăm, în paralel, pe două sisteme. Această situație se întâlnește în județele care au organizat ședința de atribuire până la finalul anului trecut. În toate aceste județe, erau programate ședințe de atribuire și pentru o a doua etapă, însă, până la acest moment, nu s-au mai ținut.

Avem și situația județelor unde s-a anunțat desfășurarea ședinței de atribuire, însă, atunci când a apărut prelungirea programului de transport, s-a renunțat la organizarea licitației. Și avem marea majoritate a județelor, unde autoritățile nu au făcut niciun pas în direcția atribuirii traseelor.

Cum credeți că vor evolua lucrurile?

Este foarte greu de anticipat. Am considerat că prelungirea trebuia să se realizeze până pe data de 30 iunie 2023, adică până la momentul în care sunt în vigoare actualele autorizații emise de către Autoritatea Rutieră. Timpul ne-ar fi permis, astfel, parcurgerea unor pași esențiali: realizarea unor studii de mobilitate pertinente, întocmirea unui program de transport adus la nivelul anului 2022 și nu la perioada de dinainte de revoluție, colaborarea dintre operatori și autorități, pentru elaborarea unor contracte de delegare de gestiune specifice transportului de persoane. În aceste condiții, puteam să intrăm, de la 1 iulie 2023, pe niște programe de transport adaptate prevederilor Regulamentului 1370 și situației reale de pe trasee și din localități.

Fără a schimba nimic la cadrul în care se organizează, astăzi, licitațiile, putem spera la un transport județean sustenabil?

Aceste ședințe de atribuire nu sunt sustenabile. Valorile estimate în documentațiile elaborate de consiliile județene nu au acoperire în situația din teren, iar lipsa studiilor de mobilitate afectează foarte mult acuratețea valorilor trecute în documentație, pentru că sunt foarte multe trasee unde volumul de pasageri a suferit modificări importante, în ultimii ani, având în vedere mișcările de populație. De asemenea, este vorba despre forma contractelor de delegare de gestiune, care, la acest moment, stabilesc, pentru operatorii de transport, doar obligații și, pentru autoritățile județene, doar drepturi. Faptul că se merge pe aceste programe de transport foarte vechi face ca multe trasee să nu mai fie sustenabile sub nicio formă.

Considerați că studiile realizate de consiliile județene nu sunt utilizabile?

Foarte multe studii de mobilitate s-au făcut din birou, în puține cazuri s-au solicitat informații direct operatorilor de transport și în și mai puține cazuri cei care au realizat studiile de mobilitate au fost pe teren, ca să constate direct fluxurile de pasageri, necesitatea unor trasee, frecvența unor curse pentru adaptarea programelor de transport la situația actuală.

Operatorii de transport riscă să intre într-o capcană, în condițiile în care trebuie să se încadreze în programe de transport stufoase, însă neacoperite, ca volum de pasageri.

Este evident că primarii din localitățile rurale doresc să le asigure cetățenilor lor frecvențe cât mai bune de deplasare către reședința de județ, sau către orașele importante din zonă. Există și o componentă electorală, aici. În același timp, consiliile județene nu sunt dispuse să acorde compensații operatorilor de transport. A fost lăsată o portiță în contractele de delegare de gestiune, însă șansele sunt minime pentru acordarea acestor compensații.

Consiliul județean stabilește niște tarife de transport, pe care operatorii sunt obligați să le respecte.

Orice modificare a acestor tarife este foarte dificil de realizat, trebuind să fie aprobată în ședințele de consiliu județean. În situații de excepție, cum a fost ultima perioadă, din punct de vedere al prețurilor la carburanți, operatorii de transport s-ar vedea puși în situația de a lucra în pierdere sau de a renunța la efectuarea unor trasee. Nu există libertatea de a modifica tarifele, ci firmele pot doar solicita consiliului județean aprobarea pentru aceste modificări. Există o inerție destul de mare și ne putem aștepta ca operatorul să fie obligat să lucreze în pierdere două luni de zile, în speranța că solicitarea de majorare a tarifului va fi aprobată.

Operatorii sunt puși în fața unui sistem hibrid, care combină serviciul de utilitate publică cu cel comercial, iar lipsa compensației, în cazul pierderilor, alături de impunerea tarifului și a parametrilor de operare a traseelor, par cel puțin îngrijorătoare din perspectiva unei firme private. Ați semna un asemenea contract?

Răspunsul este unul dificil. Dacă nu semnezi, înseamnă că îți condamni societatea la faliment. Dacă semnezi un asemenea contract, înseamnă că îți asumi niște obligații pe care nu poți fi sigur că le vei putea respecta. De altfel, este grăitor interesul transportatorilor, în cazul licitațiilor organizate deja. Din informațiile pe care le avem, în toate județele unde s-au organizat ședințele de atribuire, mai puțin de jumătate dintre trasee au fost solicitate de către operatorii de transport.

Unde va fi găsit echilibrul între realitate și contract? Vom continua să ne bazăm pe „flexibilitatea” semnalată și în trecut (curse neefectuate, evaziune fiscală etc.)?

Aceasta este o variantă „românească”, variantă care s-a practicat și se practică în continuare. Cred că ar trebui să ne rupem de aceste metehne. Autoritățile ar trebui să își asume colaborarea cu operatorii de transport și asociațiile patronale ale acestora, pentru a crea un cadru real, adaptat la realitățile zilelor noastre.

Să includem în contractele de delegare de gestiune niște clauze care să permită o flexibilitate a serviciului prestat, pornind de la frecvența curselor și a capacității de transport și până la modificările de tarife.

Astfel, în cel mai scurt timp de la apariția unui fenomen neprevăzut, operatorul de transport să poată să revină la nivelul de rentabilitate propus și cu care a câștigat licitația.

Poate funcționa transportul regulat județean fără compensație de la bugetul local?

La momentul actual, nu este posibil. Însă s-ar putea realiza o defalcare clară, conform Regulamentului 1370, între transportul care poate funcționa în regim comercial, unde operatorii de transport pot acoperi toate costurile legate de operarea traseului (aici nu se impune acordarea de compensații) și traseele defavorizate, către localități cu puțini locuitori, unde nici un operator nu poate lucra în regim comercial (acordarea compensației este necesară). Chiar asta prevede Regulamentul 1370. Și ne întoarcem din nou la studiile de mobilitate, care reprezintă primul pas pentru a avea un transport județean coerent. Abia apoi am putea separa traseele în cele comerciale și cele care trebuie să devină serviciu public, cu acordarea de compensații.

Ce credeți că se va întâmpla, în continuare, pe zona transportului județean, în condițiile în care avem, deja, un prim județ unde licitația a fost blocată în instanță?

Este posibil ca și operatorii din alte județe să blocheze în instanță organizarea acestor ședințe de atribuire. În aceste condiții, am putea asista la o nouă amânare, care, însă, dacă nu vine alături de o procedură de reorganizare a transportului județean, va fi iarăși o amânare fără obiectiv.

Cum priviți lărgirea „zonelor metropolitane” în jurul orașelor mari, care elimină traseele respective din programul județean de transport?

Aceasta reprezintă o altă opțiune la care apelează tot mai multe județe și, în acest context, viața operatorilor privați va fi mult mai grea, nemaiavând acces la unele dintre cele mai bune trasee. Autoritățile metropolitane de transport vor prelua cea mai mare parte a traseelor rentabile, care funcționează, în acest moment, în regim comercial și vor rămâne descoperite traseele nerentabile. Regulamentul 1370 permite înființarea autorităților metropolitane, care, apoi, să apeleze atât la operatori de stat (operatori interni ai autorităților locale), cât și la operatori privați. Regulamentul 1370 specifică faptul că nu trebuie făcută o distincție între operatorul de stat și cel privat.

La acest moment, autoritățile locale nu doresc să colaboreze cu operatorii privați.

Motivul principal este legat de cuantumul compensațiilor. Autoritățile locale preferă să acorde aceste compensații operatorului intern. Atâta vreme cât operatorul intern lucrează cu un cost de 10-12 lei/km (compensația acoperă diferența dintre încasări din bilete și acest cost), iar operatorul privat se descurcă cu 3 lei/km, este evident că jocul se desfășoară după reguli diferite. În plus, operatorii interni vor putea acoperi fără probleme noile trasee din zona metropolitană, având în vedere achizițiile importante de autovehicule noi care au avut loc, în ultima vreme, în multe orașe. Este o altă mișcare care defavorizează operatorii privați, care deservesc, astăzi, traseele cu parcul auto folosit la atribuirile din 2013 și, chiar, 2008, iar tarifele practicate astăzi, alături de costurile tot mai mari, nu permit achiziții de parc auto nou. În schimb, operatorii interni beneficiază de un parc auto nou, pus la dispoziție de autoritatea locală.

Puteți urmări interviul complet pe www.ziuacargo.ro, la rubrica Dialogurile ZIUA CARGO.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.