Caracterul dual al afacerii de transport reprezintă un laitmotiv al acestei industrii – dacă sunt mărfuri multe de transportat, nu sunt suficienți șoferi; dacă cresc tarifele, în scurtă vreme concurența devine sufocantă; dacă economia se dezvoltă, crește prețul carburantului…
În această perioadă, în sfârșit, se pare că scăpăm de această alăturare inseparabilă între bine și rău… Este doar rău!
Prețul motorinei crește constant și fără sincope, însă acest lucru nu ar fi un rău suficient… așa că toate prețurile cresc, la toate produsele de care are nevoie o firmă de transport – piese, anvelope, asigurări, camioane, AdBlue… Cine se putea gândi, în trecut, că vom ajunge în pană de uree și AdBlue va deveni o marfă greu de procurat și la prețuri tot mai mari?
Cât despre camioane… Termenele de livrare au luat-o la vale, astfel încât aproape că uităm de prețurile în creștere și deja facem calcule cum putem să ne descurcăm cu flota veche, încă jumătate de an… sau, poate, un an?
Despre asigurări ce să mai vorbim… Am mai trecut printr-un episod RCA, greu de gestionat și care a stârnit o revoltă generală.
Însă, acum, parcă toate planetele s-au aliniat pentru un knock-out perfect, din care să ne revenim prea amețiți chiar și pentru a mai protesta.
Este momentul perfect pentru ca autoritățile să devină hiperactive – se pregătește un cocktail de amenzi mari și infrastructură cu restricții, pentru reparații cu termene de finalizare neprecizate.
Dar trebuie să căutăm partea pozitivă! Sunt mărfuri de transportat! Problema este că volumele fluctuează mult și într-un ritm neanticipabil, iar tarifele urmăresc, la rândul lor, aceste suișuri și coborâșuri, invitând jucătorii din piață mai degrabă la atitudini speculative, decât la parteneriate.
Tarifele sunt în creștere, însă pot ele acoperi în întregime ceea ce se întâmplă acum?
Mai mult decât atât, contractele considerate „bune” riscă să se transforme în capcane. În general, clauza de motorină prevede o ajustare a tarifelor la trei, șase sau chiar nouă luni. Astăzi, ar fi nevoie de o ajustare lunară și luarea în considerare doar a prețului motorinei este evident insuficientă.
Veniturile șoferilor au crescut tot mai mult. Chiar auzim, în ultima vreme, comentarii cum că aceste venituri sunt la nivelul celor din vest. Adevărat! Însă deja această poză ține de trecut. Criza din Marea Britanie și nevoia acută de șoferi în toate țările occidentale duce la oferte aparent halucinante. Firmele de recrutare trimit șoferi pe bandă rulantă către noul miraj din vest, cu venituri lunare care depășesc 3.500 de euro. Este momentul ideal pentru plafonarea diurnei în România și descurajarea oricăror forme de angajare a șoferilor străini. Mai ales că veștile venite din partea școlilor de șoferi sunt necruțătoare – tinerii nu mai vor această meserie și numărul celor școlarizați scade constant.
Credeți că asta este tot? Urmează „lovitura la ficat”. Inflația nu afectează doar costurile înregistrate de companii, ci lovește, în primul rând, în puterea de cumpărare a populației și, implicit, a angajaților firmelor de transport. Nemulțumirea legată de locul de muncă va deveni tot mai greu de ameliorat, în condițiile în care oamenii vor constata că firma la care lucrează și, practic, cariera aleasă nu le poate asigura statutul pe care îl ținteau și poate, chiar, îl atinseseră la un moment dat.
Afacerea de transport riscă să se transforme într-o tocăniță de cartofi (doar cartofi) și lungită cu cât mai multă apă. Nici măcar caldă nu mai poate fi servită, pentru că și gazele sau scumpit prea mult.
Există vreo soluție?
Mai multe! Le vedem în piață. Nu sunt la fel pentru toată lumea, însă rețeta supraviețuirii (și poate chiar a dezvoltării) are câteva elemente comune.
Însă despre ele, vă invit să discutăm în paginile 12-29 ale acestui număr al revistei ZIUA CARGO.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
