Sfârşitul lunii noiembrie aduce o perioadă importantă în lumea logisticii din Europa Centrală şi de Est. În fiecare an, profesionişti de top şi furnizori de soluţii din domeniu îşi dau întâlnire la Budapesta, în cadrul Congresului TRANSLOG Connect, pentru a discuta cele mai importante provocări, pentru a crea noi parteneriate şi pentru a contura viitorul acestei industrii.
Acest an a adus un record de întâlniri unu-la-unu pentru întreaga istorie a acestui eveniment: peste 2.500 de discuţii şi negocieri au avut loc în numai două zile, între zidurile Corinthia Grand Hotel Royal.
Preşedintele congresului, prof. dr. Sebastian Kummer, şeful Institutului de Transporturi şi Logistică din cadrul Universităţii Economice şi de Business din Viena, precum şi membru în consiliul de conducere al Asociaţiei Austriece de Logistică (BVL), a deschis programul de conferinţe printr-o prezentare plină de esenţă despre evoluţiile tehnologice şi efectele acestora asupra industriei de profil.
O lume digitală
Inovaţia high-tech a rămas un subiect important pe care s-au concentrat multe dintre prezentările din cadrul evenimentului. Jeroen Eijsink, preşedinte pentru Europa la compania S.H. Robinson, a vorbit despre utilizarea unui flux mare de date în operaţiunile din supply chain.
Un panel de discuţii, la care au participat reprezentanţi de marcă din partea GE Lighting EMEA, Studio Moderna şi P&G, a adus în atenţia participanţilor subiectul legat de Physical Internet Vision pentru o industrie competitivă şi sustenabilă.
Thomas Grunau, director pentru Marketing Global la Kuehne + Nagel, şi Holger Schmidt, director EMEA pentru achiziţii logistice la Johnson Controls, au prezentat o nouă tehnologie web pentru plasarea comenzilor de transport aerian mai repede decât oricând. Iar acestea sunt doar câteva exemple de subiecte discutate în cadrul conferinţelor TRANSLOG 2015.
Probleme regionale şi soluţii de top
Aşa cum era de aşteptat, provocările regionale curente au rămas un subiect cheie în cadrul TRANSLOG Connect 2015, de la livrările locale B2C, la optimizarea reţelei europene de supply chain şi la noul Cod Vamal al UE, cu studii de caz şi opinii experte.
Şi pentru că acolo unde sunt întrebări, trebuie să apară şi răspunsuri, furnizori de soluţii din întreaga Europă au adus tot ce aveau mai bun în domeniul sistemelor de transport naval, aerian, terestru sau combinat, din depozitare, securitate şi IT. Lista de participanţi a inclus nume mari, precum Gebrüder Weiss, Kuehne + Nagel, Raben Group, C.H. Robinson, DSV, DB Schenker, Magyar Posta, LINDE Material Handling, LIEGL & DACHSER, XPO Logistics şi mulţi alţii.
Premii de excelenţă
Cele mai bune soluţii au fost şi de această dată recompensate prin Premiile de Excelenţă în Supply Chain în Logistica Europei Centrale şi de Est, decernate în timpul recepţiei – cocktail. Delegaţii au ridicat paharele în cinstea câştigătorilor: Robert Bosch Power Tools în categoria industrială şi SECTRAN în cea a furnizorilor de soluţii.
„Orientarea clienţilor şi folosirea consecventă a tehnicilor lean reprezintă punctele cheie ale soluţiilor moderne de supply chain” – a spus prof. Sebastian Kummer. „Robert Bosch a utilizat metoda Lean Line Design pentru restructurarea logisticii sale într-o manieră care poate fi descrisă numai prin cele mai bune practici”. Proiectul câştigător nu a fost excepţional numai datorită rezultatelor sale în cifre, ci şi prin faptul că a oferit răspunsurile corecte pentru unul dintre cele mai mari elemente de presiune asupra producătorilor din Europa Centrală: competiţia cu Asia.
SECTRAN, câştigătorul la categoria furnitorilor de soluţii, este o companie de Logistică 4.0 autentică, care abordează o problemă semnificativă în domeniul transporturilor din ECE: numărul mic şi calificarea şoferilor.
Cărăuşii care operează în această regiune au dificultăţi în a găsi şi angaja şoferi calificaţi, motivaţi şi de încredere. SECTRAN, cu a sa Bancă de Date pentru Identificarea Şoferilor (DIDb), oferă o soluţie preventivă eficientă pentru aceste provocări.
Începutul unor frumoase prietenii
An după an, TRANSLOG Connect aduce mult mai multe în viaţa participanţilor decât o expoziţie interesantă sau un program de conferinţe atent elaborat. Adevărata forţă a acestui eveniment constă în focusul special asupra activităţilor de networking.
Este imposibil să pui un preţ pe conexiunile realizate în urma întâlnirilor unu-la-unu, realizate în timpul vizitelor la fabricile Mercedes-Benz sau Zwack, în timpul unei pauze de cafea sau a cocktailului. Aceasta este adevărata magie a TRANSLOG, una de pe urma căreia fiecare participant poate profita… până la următoarea întâlnire din noiembrie 2016.
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro