Transport după o reţetă sănătoasă

Practicom activează pe piaţa românească încă din 1998, reuşind să îşi creeze un portofoliu de clienţi pe baza unei reţete sănătoase. Într-o perioadă în care piaţa s-a confruntat cu probleme, compania a înregistrat rezultate pozitive, iar planurile pentru următorii ani sunt cel puţin curajoase. Despre cum poţi păstra firma pe o linie sănătoasă fără să faci rabat pe partea de dezvoltare am stat de vorbă cu Ionel Cipere, director Practicom.

Activitatea Practicom aduce în prim plan elemente de logistică, transport şi distribuţie, concentrându-se pe două contracte importante, care au generat dezvoltarea la nivelul firmei. „Nu facem un transport clasic, din punctul A în punctul B, ci oferim soluţii complexe în special pe segmentele de transport sub temperatură controlată şi pentru industria auto, unde sunt poziţionaţi cei doi clienţi importanţi.

Temperatură controlată…

Concret, 30 de maşini echipate pentru temperatură controlată oferă servicii de distribuţie pentru un retailer important, în timp ce restul parcului, de până la 70 de vehicule, este utilizat pentru transportul de piese auto“, ne-a explicat Ionel Cipere. El a precizat că distribuţia realizată de la platforma retailerului către magazine implică o serie de elemente speciale. Astfel, sunt utilizate vehicule dotate cu lifturi de marfă pentru livrări de cărucioare mobile cu marfă, fiecare „schimb“ de pe maşină fiind format din şofer şi manipulant. O parte din flota destinată acestui contract lucrează 7 zile din 7, 20 de ore din 24, fapt care presupune resurse umane importante. „Maşinile care lucrează în acest regim sunt grupate câte două, iar personalul alocat pentru un grup de două maşini este de 10 persoane, jumătate şoferi şi jumătate manipulanţi. Investim într-un service propriu pentru a reduce la minim timpul alocat pentru reparaţii. Din păcate nu am găsit un partener de service care să se încadreze în intervalele orare de care aveam nevoie. Un service terţ nu poate reacţiona instant la solicitările noastre. Ca urmare a internalizării service-ului, am reuşit, spre exemplu, ca de la momentul semnalării unui ambreiaj căzut, în 4 ore maşina să se afle din nou la rampa de încărcare. Chiar dacă în acest moment flota noastră nu este foarte mare, investiţia într-un service propriu se justifică ţinând cont de planurile de dezvoltare. În ideea de a reduce costurile şi a optimiza activitatea, fiecare maşină are parte de o inspecţie săptămânală pentru a sesiza eventuale defecţiuni, asta pe lângă faptul că şoferul trebuie să întocmească o fişă şi să semnaleze eventuale probleme pe care le constată între inspecţii.“ Ionel Cipere a ţinut să precizeze că tot pe segmentul de temperatură controlată, Practicom dispune din acest an de un depozit nou, la Braşov, cu funcţie de cross-docking.

…şi transport just in time

Pe de altă parte, contractul privind segmentul de piese auto cuprinde un spectru mai larg de activităţi. Astfel, în fiecare zi de lucru din săptămână, se încarcă un camion în sudul Poloniei, care aprovizionează depozitul central al clientului, aflat la Braşov. „La această cursă, pentru care lucrăm cu doi şoferi, timpul de tranzit specificat în contract este de 19 ore, iar în fiecare zi este programată descărcarea la Braşov. Odată aduse piesele la depozitul din Braşov, între orele 19 şi 21 se încarcă maşinile dedicate transportului intern, şi toate livrările se încheie până la 6:30 dimineaţa. Practic, marfa încărcată în camion în Polonia în jurul orei 19, ajunge în orice punct din România în 36 de ore. Din momentul în care marfa ajunge la depozitul central, aceasta este preluată de camioanele de linie care merg către Bucureşti, Cluj, Bacău, Deva, unde Practicom are depozite pentru cross docking, iar de acolo pornesc vehiculele mici de distribuţie, care o duc până la destinaţia finală“, a menţionat directorul Practicom.

Respect pentru şoferi…

Cheia într-o firmă de transport stă în şoferi, care reprezintă interfaţa companiei cu clienţii săi, iar Practicom a gestionat cu grijă acest segment. „Am stabilit numărul şoferilor astfel încât normele de condus şi odihnă prevăzute în AETR să fie respectate inclusiv pe vehiculele mici sub 3,5 t, chiar dacă legea nu impune în acest caz un astfel de program. Atunci când se face alocarea curselor, pe lângă lungimea şi durata cursei, ţinem cont şi de un număr de ore lunare care nu trebuie depăşit. Concret, pentru două maşini de distribuţie urbană, avem 5 şoferi. În acest moment monitorizăm foarte atent activitatea şoferilor, zi de zi, la oră, la minut. Avem nişte timpi ţintă care trebuie respectaţi întocmai, de aceea mai mult de două greşeli din partea şoferului înseamnă încheierea colaborării“. Pe de altă parte, Ionel Cipere a ţinut să sublinieze că managementul firmei este foarte preocupat ca şoferii să fie bine pregătiţi, să fie mulţumiţi financiar, salariile plătite integral la alb aflându-se peste media de pe acest segment. „Compania cheltuieşte aproximativ 20.000 euro anual cu sănătatea angajaţilor prin încheierea unor poliţe de asigurare la MedLife“, a adăugat directorul general Practicom, menţionând că sunt oferite inclusiv sporuri de fidelitate şoferilor care se încadrează în cerinţele companiei.

… şi educaţie

Ionel Cipere a precizat că pentru a dezvolta echipa de şoferi, Practicom are în vedere încheierea unui parteneriat cu o şcoală de şoferi. În plus, pentru pregătirea conducătorilor auto, a fost creat un departament condus de persoana desemnată, unde se face instruirea imediat după angajare. Pe parcurs, unde se consideră că este cazul, persoana desemnată merge chiar şi „pe teren“, să monitorizeze şi să corecteze activitatea şoferului. „La «educarea» şoferilor ne-a ajutat inclusiv numărul de telefon pe care l-am pus pe maşini pentru semnalarea actelor de indisciplină. Această acţiune a avut un impact pozitiv şi acum suntem foarte mulţumiţi“, a apreciat Ionel Cipere.

În aşteptarea lui 2017

Din luna iulie a fost creat un nou departament de expediţii rutiere, aeriene şi navale, care se adaugă la linia de business dezvoltată acum un an, de consultanţă logistică. „Avem un plan de afaceri gândit pe patru ani şi nu ne dorim altceva decât o creştere sănătoasă. Anul acesta îl vom închide cu 70 de unităţi de transport, iar în 2017, conform calculelor noastre, ar trebui să ajungem la 200“, a concluzionat Ionel Cipere.

Principalele activităţi Practicom:

– distribuţie de marfă la nivel naţional – cu parc propriu

– depozitare de marfă – stocare de marfă, servicii cu valoare adăugată (etichetare, reambalare, promoţii), cross docking; depozite situate în: Bucureşti, Braşov, Deva, Cluj Napoca, Bacău

– transport rutier de marfă în trafic intern şi internaţional cu parc propriu şi închiriat

– expediţii de marfă în trafic intern şi internaţional: rutier, naval şi aerian

– servicii de comisionare vamală

– consultanţă şi implementare de proiecte în domeniul logistic

Sorin Cervis: „Parcul Practicom reprezintă din punct de vedere financiar un mix avantajos între vehicule care fac obiectul unui contract de leasing operaţional, al unui contract de leasing financiar sau se află în proprietate. Ponderea leasingurilor financiare şi operaţionale reprezintă un indicator important atunci când accesezi credite pentru dezvoltare. În acest moment, ne pregătim să achiziţionăm un camion prin credit extern, ceea ce ne va ajuta să eliminăm pierderile generate de diferenţele de schimb valutar, ţinând cont de încasările în euro.“

Cifre cheie

– cifra de afaceri preconizată pentru anul 2013 – peste 3.000.000 euro

– numărul de angajaţi până la finalul anului – circa 140

– parcul auto propriu va ajunge la sfârşitul anului la 70 de unităţi (63 de unităţi actual) astfel: camioane grele cu sarcina utilă 24 t, unităţi cu sarcini utile de 8,5 t, 3,5 t, 1,5 t, 0,8 t; caroserii: prelate, dube şi box-uri cu temperatură controlată (până la minus 18 grade Celsius)

– peste 45.000 de livrări pe an în cadrul distribuţiei

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.