Pandemia, numărul mare de necunoscute legate de o nouă licitație, comunicarea slabă (aproape inexistentă) au fost motive pertinente să credem că valabilitatea actualelor programe județene se va prelungi. Și totuși…
Lucrurile merg înainte și licitațiile pentru transportul județean regulat își urmează cursul… legal. Astfel, la acest moment, putem afirma că licitațiile vor avea loc. Sigur, oricând se poate întâmpla ceva care să oprească procesul deja demarat, însă, chiar dacă și-au manifestat îngrijorarea pe diverse canale, este puțin probabil ca licitațiile să fie oprite/amânate chiar de către organizatorii acestora – consiliile județene.
Aflat la final de ciclu, transportul județean regulat oferă, astăzi, o calitate slabă, pe numeroase trasee, cu mijloace de transport vechi, cu grafice de circulație nerespectate, călători în picioare și comunicare rudimentară cu pasagerii. Deteriorarea situației economice provocată de pandemie și bâlbele legislative, inclusiv în ceea ce privește decontările pentru transportul elevilor, au contribuit, de asemenea, la degradarea acestui segment de transport.
În aceste condiții, mulți operatori credeau – unii o fac încă – în amânarea licitațiilor, ca fiind un lucru de la sine înțeles. Însă, aceleași aspecte sunt privite de autorități ca argumente pentru a merge înainte cu organizarea licitațiilor.
Un alt fel de licitații
Licitațiile pentru transportul județean ar trebui să aibă loc anul acesta, însă… Fiecare județ organizează propria licitație și, astfel, este posibil ca licitațiile să nu aibă loc în același timp, iar modul de punctare al criteriilor de departajare a ofertelor să fie, de asemenea, diferit.
Ofertele vor fi depuse pe SEAP, toate documentele fiind încărcate și semnate electronic, ceea ce, aparent, asigură un grad ridicat de transparență.
Pe de altă parte, complexitatea licitației, calculele care trebuie făcute de fiecare transportator în parte și asumarea pe termen lung a ofertelor depuse vor face mulți operatori să privească precaut noul mod de abordare pentru transportul județean.
Sărim direct de la situația în care operatorii privați sunt mai degrabă discreți cu modul în care își desfășoară activitatea, la transparență totală, în viitor autoritățile județene având acces la toate informațiile relevante, financiare și nu numai.
Se va licita pentru grupe de trasee, realizate pe criterii zonale, precum și financiare. Sună decent! Însă trebuie să avem încredere în acuratețea unor studii care nu s-au mai făcut, în România, de foarte mulți ani. Iar dacă cifrele nu sunt corecte…
Consiliile județene par să își ia toate măsurile de precauție pentru a evita riscul acordării de compensații.
Eventualele pierderi vor fi suportate de transportator, iar tarifele de transport nu se vor putea modifica decât cu acordul consiliului județean. Același lucru este valabil și pentru mijloacele de transport utilizate și graficele de circulație.
Sigur, experiența transportatorilor este importantă și, la nivel județean, fiecare firmă știe cât de profitabil este fiecare traseu în parte și în ce condiții își pot asuma operarea lor. Balanța dintre investițiile realizate și tarifele percepute pare să reprezinte „axul central” pe care transportatorii își vor construi ofertele.
Însă la aceste licitații nu participă doar operatorii locali… Pot veni firme din toată țara, sau chiar din alte țări.
Și să nu uităm de ADI. Acest „vehicul” prin care componente importante din transportul județean au început să fie preluate de către primăriile unor municipii, alături de cele ale localităților învecinate, nu va dispărea. Din contră, este de așteptat ca respectivele trasee să dispară din programul județean nou. În general, acestea erau trasee râvnite și, fără ele, programul de transport din unele județe își va pierde mult din valoarea economică potențială.
În aceste condiții, apare întrebarea – câți operatori vor mai fi interesați să liciteze? Și mai ales – câți operatori vor mai putea să liciteze?
Operatorii mari sunt favorizați
Gruparea traseelor, posibilitatea de a licita separat pe fiecare județ în parte, investițiile semnificative necesare, precum și instrumentele care trebuie utilizate pentru licitație sunt argumente care favorizează, din start, firmele mari. De altfel, și după terminarea licitațiilor este evident faptul că negocierile cu autoritățile vor deveni un factor cheie în asigurarea profitabilității, iar firmele mari, operând eventual o parte importantă din programul de transport vor putea exercita o presiune mai consistentă, pentru a convinge consiliile județene în luarea unor decizii menite să repare eventualele disfuncționalități apărute.
În plus, pentru firmele mari, aceste licitații ar putea reprezenta cea mai bună oportunitate de dezvoltare – un segment care se deschide total, într-o fereastră de timp limitată și care, apoi, oferă venituri sigure și exclusivitate. În plus, sunt specialiști care consideră că transportul județean va fi primul segment care va ieși din criza provocată de pandemie.
Lupta pe cel mai mic tarif – o posibilă capcană
Tariful/km/călător reprezintă principalul criteriu care se va licita. Este de așteptat ca, în caietele de sarcini, consiliile județene să stabilească tarife maxime, iar transportatorii pot merge mai jos, pentru a-și asigura punctajul maxim. Totuși, impredictibilitatea evoluției pieței și certitudinea lipsei compensației ar trebui să ducă principala luptă pe un alt teren decât cel al tarifelor. În plus, cel mai mic tarif ia punctajul maxim, însă și celelalte firme vor fi punctate în funcție de diferența față de cel mai bine plasat tarif. Deci, deși aparent vor fi multe punte în joc, diferențele finale ar putea fi foarte mici.
Următorul criteriu, ca punctaj, ar trebui să fie vechimea parcului auto, iar aici pot apărea diferențe semnificative.
Norma de poluare, capacitatea mijloacelor de transport, clasificarea, aer condiționat, carburanți alternativi sunt alte criterii ce vor fi punctate, mai mult sau mai puțin, în funcție de decizia fiecărui consiliu județean.
Să fim realiști
La prima vedere, licitațiile aduc îngrijorare, dar, totodată, pot stârni și emoții pozitive… dacă se desfășoară corect!
Avem o istorie… și adevărata teamă este legată de relațiile create, în timp, între mediul de afaceri și lumea politică. Semnalele pe care le primim, în ultima vreme, ne fac mai degrabă să credem că aceste legături vor juca un rol important (dacă nu chiar principal) în licitațiile care vor avea loc.
Practic, orice calcul poate fi dat complet peste cap într-un sens sau altul în funcție de modul de colaborare cu autoritățile județene. Acestea stabilesc tarifele și controlează realizarea transportului conform contractului… Astfel, „avantajarea” firmelor preferate se poate realiza mai ușor ca niciodată, în perioada ulterioară licitațiilor.
În orice caz, putem spera că noile programe de transport au fost bine întocmite și gruparea traseelor s-a realizat în mod corect, însă să nu uităm faptul că transportul județean este un segment în general subfinanțat și noul mod de organizare nu schimbă lucrurile, în acest sens. Sigur, sunt și trasee foarte rentabile, însă nu foarte multe și, oricum, o parte dintre acestea va ieși din programul de transport, rămânând să fie exclusiv operată de către transportatorii desemnați de ADI. Traseele județene vor trebui să se autofinanțeze, suportând și pierderile de pe traseele nerentabile. Cum se va face asta? Tarifele pot fi crescute până la un anumit nivel, însă gradul de suportabilitate al populației este, în general, scăzut. Abonamentele elevilor vor fi, la rândul lor, plafonate… Astfel, rămân la îndemână metodele deja consacrate: trasee neoperate, evaziune fiscală, mijloace de transport vechi… Iar autoritățile vor fi obligate să închidă ochii, în condițiile în care nu sunt pregătite să ofere compensație.
Și apropo de compensație… Este de bun simț să anticipăm faptul că vor exista cazuri în care datele din caietul de sarcini nu vor corespunde cu realitatea, mai ales în situația în care mobilitatea populației rămâne redusă. Presupun că nu va fi greu pentru o firmă de transport să dovedească, inclusiv în instanță, că veniturile prognozate au fost exagerate și să calculeze pierderile înregistrate. Mă întreb cum vor putea evita consiliile județene acordarea de despăgubiri/compensații, în aceste cazuri?
Privind cu realism, este greu de anticipat că aceste licitații vor revoluționa, în sens pozitiv, transportul județean de călători. Fără nici o investiție, autoritățile își doresc să transforme „Cenușăreasa” într-o prințesă desăvârșită – cu mașini noi și nepoluante, cu toate cursele efectuate și tarife mici și totul într-o transparență perfectă. Greu de crezut!
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro