Transportul turistic se complică în UE

Șoferii de autocar care operează excursii locale în UE ar putea să fie considerați lucrători detașați.

Conform unui comunicat UNTRR, începând din acest an, transportatorii români trebuie să respecte noile reguli ale detașării pentru conducătorii auto, care operează circuitele către destinații din UE, însă în practică sunt numeroase neclarități și întârzieri legate de aplicarea lor, deși acestea au intrat în vigoare încă din luna februarie.

Comisia Europeană lucrează în prezent la un set de scenarii, pentru a defini ce servicii de transport de pasageri cu autobuzul și autocarul ar putea face obiectul detașării și care nu.

În conformitate cu prevederile Directivei 2020/1057 (Lex specialis), serviciile de transport ocazional în care transportatorul îmbarcă și debarcă persoane în statul membru de stabilire în scopul efectuării de excursii locale într-un alt stat membru sau într-o țară terță sunt considerate operațiuni bilaterale care sunt exceptate de la detașare.

Potrivit prevederilor privind excursiile locale din Regulamentul (CE) 1073/2009. „În cadrul unui serviciu internațional ocazional, un operator de transport poate efectua servicii ocazionale (excursii locale) în alt stat membru decât cel de stabilire. Aceste servicii sunt destinate persoanelor nerezidente transportate anterior de către același operator de transport [..] și se efectuează cu același vehicul sau alt vehicul al aceluiași operator de transport sau grup de operatori de transport.

Interpretarea restrictivă la care lucrează CE vizează aplicarea detașării la excursiile locale

CE pregătește clarificări privind aplicarea detașării la transporturile rutiere de persoane, considerând în mod extrem de restrictiv, că excursiile locale în cadrul unui tur cu ușile închise sunt scutite de la detașare numai într-un (primul) stat membru gazdă. Potrivit CE, toate excursiile locale ulterioare vor fi supuse detașării. CE ajunge la această concluzie interpretând formularea „un transportator poate efectua servicii ocazionale (excursii locale) într-un alt stat membru decât cel în care este stabilit” ca scutind excursiile locale doar într-un singur („alt” = unul) stat membru.

Reacția industriei

În cadrul grupului de experți al IRU (Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere), UNTRR, alături de reprezentanții industriei de transport rutier persoane din diferite țări, a susținut că excursiile locale, care sunt parte a serviciilor turistice cu ușile închise, nu trebuie supuse detașării în niciun stat membru. Potrivit industriei, în conformitate cu interpretarea de decenii a prevederilor privind excursiile locale din Regulamentul 1073/2009, expresia „un stat membru” trebuie interpretată ca „orice stat membru” și nu ca „un singur stat membru”, ceea ce corespunde și cu intenția legiuitorului, confirmată în cadrul numeroaselor întâlniri din industrie pe parcursul procesului de adoptare.

Raționamentul industriei este susținut și de natura serviciilor turistice cu ușile închise, al căror obiectiv aproape exclusiv este organizarea de excursii de vizitare a obiectivelor turistice (excursii locale) în alte state membre. Fără excursii locale, serviciile turistice cu ușile închise nu ar exista ca serviciu.

În plus, caracterul bilateral al serviciului este confirmat de faptul că începe și se termină în țara de stabilire a operatorului, fără nicio competiție cu furnizori de servicii similari din alte state membre în care se prestează excursia locală. De fapt, dacă ar fi așa, caracterul bilateral al operațiunii ar fi compromis.

Caracterul bilateral al serviciului este confirmat în continuare de documentul de control (foaia de parcurs), care precizează în mod explicit locul de plecare și locul de destinație, în timp ce excursiile locale sunt înscrise în formular, înainte de a începe serviciul.

Material furnizat de UNTRR

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.