În presa sfârșitului de an 2018, au apărut două știri care, citite separat, nu au nicio legătură cu Convenția CMR, însă informațiile cuprinse în acestea, corelate, capătă o relevanță pentru viitor.
Ordinea știrilor: la mijlocul lunii noiembrie, presa online anunța că poliția din Dubai va folosi motociclete zburătoare, pentru ca, la finalul aceleiași luni, Ion Țiriac să declare că în 50 de ani nu vom mai avea autostrăzi, pentru că s-a descoperit ceva uluitor. Și preciza că a văzut cu ochii săi lucruri uimitoare.
În prima știre suntem informați despre folosirea, pentru deplasarea de persoane, a unor mijloace de transport noi – motociclete zburătoare – care nu mai au nevoie de șosele pentru deplasare. În a doua știre, Ion Țiriac previzionează un viitor sumbru autostrăzilor, pentru că nu vom mai avea nevoie de acestea. Când transportul de marfă nu se va mai face „rutier”, pe șosele, Convenția CMR va dispărea sau va fi adaptată noilor mijloace de transport. Până la acel moment, să vedem câteva considerații despre Convenția CMR și aplicabilitatea acesteia în prezent.
60 de ani vechime, încă în actualitate
La momentul adoptării Convenției CMR, s-a avut în vedere utilitatea reglementării într-un mod uniform a condițiilor contractului de transport internațional de mărfuri pe șosele, în principal în ceea ce privește documentele folosite pentru acest tip de transport și responsabilitatea transportatorului.
Apariția convenției CMR a reprezentat un mare pas înainte în ceea ce privește transportul rutier de mărfuri. Puținele modificări aduse în decursul celor peste 60 de ani de aplicabilitate arată cât de bine au fost sintetizate regulile aplicabile. Realitățile economice prezente, cât și tehnologia prezentului necesită mici modificări cu privire la completarea/transmiterea formularului CMR și în format electronic, cu semnătură electronică, poate, însă regulile de acum mai bine de 60 de ani sunt încă de actualitate.
Asigurat în totalitate sau nu?
În acest material mi-am propus să abordez (reabordez) problema răspunderii limitate a transportatorului și contractul de asigurare necesar pentru a avea marfa transportată acoperită ca valoare în totalitate.
Potrivit art. 23 din Convenția CMR, transportatorul are o răspundere limitată valoric. Dacă limita menționată de art. 23 (așa cum a fost ulterior modificată) era rar depășită în anii apariției convenției, în prezent, sunt foarte multe mărfuri transportate care depășesc limita respectivă.
Concret: marfa cântărește puțin, însă are o valoare mare și foarte mare.
Deși Convenția CMR menționează soluții pentru atragerea răspunderii transportatorului peste limita anterior menționată, în practică se folosesc foarte rar cele două soluții: „valoarea mărfii” și „declararea de interes special la predare”. Însă, chiar și cu aceste clauze/mențiuni speciale, totuși, nu există siguranța acoperirii integrale a valorii mărfurilor transportate în caz de daună, furt etc.
Exemplul…
Să analizăm, împreună, un exemplu: transportator serios cu o „asigurare CMR” în valoare de 50.000 de euro valabilă (achitată la zi), transportă o marfă cu o greutate de 100 de kilograme, dar cu o valoare de 40.000 de euro. Să considerăm că se produce un furt, iar marfa este furată în totalitate. În această situație, transportatorul are obligația de despăgubire de: 8,33 DST (drept special de tragere) x 100 kg marfă. Dacă 1 DST are o valoare de 1,21 euro rezultă că transportatorul are obligația de a despăgubi clientul său cu suma de 1.007,93 euro (8,33 DTS x 1,21 euro/DTS x 100 kg). În această situație cine suportă diferența de valoare de la 1.007,93 euro la 40.000 de euro?
Răspunsul: potrivit limitării prevăzute de Convenția CMR, transportatorul nu datorează diferența, deci paguba va fi suportată de client, transportul fiind făcut, astfel, pe riscul acestuia.
Să complicăm puțin exemplul de mai sus și să introducem și o casă de expediții și o societate de asigurări, la care proprietarul mărfii transportate este asigurat. În această situație, clientul solicită contravaloarea mărfii de 40.000 de euro de la asigurătorul său – în baza actelor doveditoare ale furtului –, iar acesta plătește suma de 40.000 de euro. În baza dreptului de regres, asigurătorul solicită plata sumei de 40.000 de la casa de expediții, care, la rândul ei, solicită aceeași sumă de la transportator. Transportatorul invocă răspunderea limitată, răspundere limitată pe care o are și casa de expediții față de clientul său (casa de expediții are calitatea de transportator față de client).
În această situație, diferența de valoare (dintre valoarea mărfii, 40.000 de euro, și cea achitată de transportator, 1.007,93 euro) este suportată de societatea de asigurări.
Până la dispariția autostrăzilor și a transportului rutier de marfă, să folosim cu atenție Convenția CMR.
Avocat George IACOB-ANCA
IACOB-ANCA & ASOCIAȚII SCA
0724.245.307
