După trei ani în care a fost vicepreședinte al International Road Union (IRU), Radu Dinescu, secretar general al UNTRR, a fost ales, în unanimitate, președinte al IRU, o uniune reprezentată în 100 de state, la nivel internațional. Am încercat să aflăm ce a stat în spatele acestei premiere, dar și cum va arăta discursul lui Radu Dinescu, în noua calitate.
Ziua Cargo: Cum ați fost ales președinte al IRU?
Radu Dinescu: Alegerea mea ca președinte IRU este rezultatul celor peste 22 de ani de activitate ca membru în cadrul acestei uniuni și al unei experiențe aprofundate a sectorului de transport rutier. În calitate de membru al Președinției Executive IRU din 2012, am reprezentat Consiliul de Transport Persoane IRU în perioada 2012-2015 și, ulterior, am fost vicepreședinte IRU și președinte al Consiliului de Transport Marfă IRU, în perioada 2016-2019. Am avut deosebita onoare de a fi ales în unanimitate ca președinte IRU de către membrii uniunii la Adunarea Generală din 8 noiembrie 2019, care a avut loc la Geneva.
Este pentru prima dată în care un român se află într-o astfel de poziție. Ce înseamnă pentru România acest lucru?
Da, este pentru prima dată când un român deține o poziție atât de prestigioasă în cadrul IRU. Alegerea mea în funcția de președinte IRU este o mare onoare nu numai pentru mine, ci și pentru România și industria de transport rutier din România.
Cu toate că numirea mea este, cred, o sursă de mândrie pentru țară, sectorul transportului rutier ar trebui privit ca un întreg, fără preferințe geografice.
La IRU, ne concentrăm eforturile pe identificarea celor mai bune practici la scară globală atunci când este necesară soluționarea problemelor din industrie. În lumea interconectată de astăzi, cooperarea cu toate părțile interesate este esențială.
Putem vorbi despre o influență mai mare în zona discuțiilor privind Pachetul Mobilitate 1?
Trebuie avut în vedere faptul că IRU este asociația globală a industriei de transport rutier, conducând mobilitatea durabilă a oamenilor și mărfurilor pe toată planeta. Uniunea își desfășoară activitatea în peste 100 de țări, în care oferim soluții pentru o mobilitate mai bună, la nivel global, sprijinind comerțul, creșterea economică, locurile de muncă, siguranța, mediul și comunitățile.
În ceea ce privește Pachetul Mobilitate 1, cel mai important este să lucrăm împreună pentru atingerea unor obiective comune și armonizate, ținând cont de toate părțile interesate ale industriei de transport rutier. Asigurarea unor reguli mai simple, mai aplicabile și armonizate pentru sectorul transportului rutier pe teritoriul UE rămâne o prioritate importantă, continuând, în același timp, Foaia de parcurs UE pentru un spațiu european unic al transporturilor, garantând libertatea de circulație în UE și susținând obiectivele de decarbonizare ale acesteia.
Care sunt zonele la care ar trebui transportatorii români (de marfă și persoane) să fie atenți în următoarea perioadă, pe lângă Pachetul Mobilitate 1?
Având în vedere războaiele comerciale actuale și incertitudinea geopolitică care afectează transportul de mărfuri, una dintre provocările cheie pentru sectorul transportului rutier rămâne situația viitoare la frontiere.
Ca industrie, dorim să vedem un aranjament cu privire la accesul vamal și la piață care să garanteze mobilitatea fără probleme a mărfurilor, vehiculelor și oamenilor, permițând comerțului să se desfășoare eficient, în întreaga lume.
Un exemplu de evidențiat este Brexit-ul, care va conduce, inevitabil, la controale de frontieră de un anumit tip, așa că trebuie să fim deschiși la măsuri care să atenueze această problemă. Prin reducerea timpilor de așteptare și accelerarea circulației la frontiere, sistemul TIR ar putea fi o parte majoră a unei soluții post-Brexit, pentru a facilita fluxurile comerciale la frontierele terestre ale Regatului Unit.
Criza șoferilor este o altă provocare importantă, amenințând durabilitatea pe termen lung a industriei transportului rutier, punând frâne comerțului global și încetinind creșterea economică. Aceasta înseamnă că noi, ca industrie, trebuie să colaborăm cu guvernele și sindicatele pentru a aborda cauzele fundamentale ale problemei deficitului de șoferi, încurajând mai multe femei și tineri să intre în industrie, prin îmbunătățirea imaginii sectorului nostru. În acest context, cerințele legale privind vârsta minimă pentru ca tinerii să devină șoferi profesioniști ar trebui să fie redusă, pentru a atrage talente mai tinere în industria noastră, de la vârsta de 18 ani. Cercetările au arătat că nu există nicio corelație între vârsta șoferilor și accidente, ci faptul că formarea profesională a șoferilor este cel mai important factor.
Ce vă propuneți din această nouă poziție?
Cred în dialog, sustenabilitate și solidaritate. Împreună, IRU și membrii săi vor construi viitorul industriei de transport rutier. Obiectivul meu major în timpul mandatului este de a construi, pornind de la realizările IRU, în ceea ce privește oamenii, prosperitatea și mediul, pentru a mă asigura că industria se reunește ca un întreg.
Pe ce perioadă se întinde actualul mandat?
Mandatul meu de președinte IRU este de doi ani, începând cu 1 ianuarie 2020.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro