„Nimănui nu îi place de omul care vine cu vești proaste.” – Sofocle
Nimănui nu îi place să primească sau să dea vești proaste, dar, în prezent, din păcate, nu ducem lipsă de astfel de informații. De la cele legate de pandemia de coronavirus, care afectează major transporturile rutiere, și până la cele legate de Pachetul Mobilitate 1, transportatorii nu sunt nici ei scutiți. Veștile rele circulă mult mai repede decât cele bune, dar nu cred că transportatorii trebuie să cedeze acestei avalanșe. Trebuie să fie pregătiți și pentru astfel de situații.
Este necesar să facem, însă, o deosebire între veștile proaste generate de anumite situații și evenimente reale și zvonuri sau fake news. Încercând o definiție a veștilor proaste, putem spune că ele reprezintă informațiile care influențează neplăcut și, uneori, drastic viziunea omului asupra viitorului. Deseori primim vești pe care, de fapt, nu dorim să le auzim. În aceste momente, avem impresia că totul ne merge pe dos, că nu vom reuși niciodată să trecem cu bine peste problemele noastre. Important este ca, atunci când primim o astfel de veste, să ne străduim să avem o atitudine pozitivă și să vedem paharul pe jumătate plin, indiferent de circumstanțe.
Nu este ușor să primești vești rele, dar, când ele apar, trebuie sa știm cum să le înfruntăm.
Impactul unei vești proaste poate fi mai mare sau mai mic, în funcție de gravitatea ei, dar și de potențialul neuro-psihic al celui care o primește. Trăirile, la aflarea unei vești proaste, sunt de natură fiziologică și psihică și diferă de la individ la individ.
Pentru a ameliora consecințele în plan psihologic, la aflarea unei vești proaste, este nevoie, în primul rând, să gândim corect. Nu trebuie să ne fixăm neapărat pe vestea proastă pe care am primit-o, nu trebuie să reacționăm exagerat, nu trebuie să ne lamentăm.
Trebuie să aflăm cât mai multe informații despre această situație, cât mai multe detalii.
Într-adevăr, nu este ușor să zâmbești atunci când primești o veste proastă. Însă, pentru a putea merge mai departe, trebuie să înveți să fii pozitiv, chiar și în aceste momente. O atitudine pozitivă va îmbunătăți stima de sine și modul în care abordăm problemele. Toți transportatorii trec prin greutăți, acestea fiind încercări inevitabile ale muncii în transporturi, ale vieții în general. Secretul pentru a le face față este să știm cum să transformăm o veste proastă într-o oportunitate. Trebuie să acceptăm situația așa cum este, trebuie să ne gândim la ceea ce trebuie făcut mai departe, analizând bine toate fațetele problemei, pentru a lua o decizie corectă.
Nu în ultimul rând, trebuie să acceptăm că există și situații pe care nu le putem controla.
Trebuie să putem renunța, atunci când nu mai avem ce face, și să ne axăm atenția asupra altor probleme.
Renunțarea nu e o înfrângere, nu trebuie să ne simțim vinovați sau neputincioși, atunci când nu mai putem rezolva nimic. În astfel de situații, renunțarea poate fi cea mai înțeleaptă decizie care poate fi luată.
Veștile proaste ne încarcă emoțional, cresc nivelul de stres. O situație problematică poate afecta fiecare aspect al vieții, inclusiv relațiile cu cei din jur și sănătatea.
Ce facem când trebuie să transmitem vești neplăcute
Transportatorul nu este numai un receptor de vești proaste, cărora trebuie să le facă față, el este, la rândul său, și un comunicator de astfel de vești, de situații neplăcute pe care trebuie să le comunice șoferilor, dispecerilor, personalului tehnic și administrativ din cadrul firmei de transport. Uneori, astfel de vești proaste trebuie să le comunice și beneficiarilor. Nu este ușor să comunici beneficiarului, care așteaptă marfa, că a rămas camionul defect în drum, sau călătorilor că autobuzul nu mai vine, pentru că este în pană. Așa cum există o strategie privind comunicarea în general, există și metode de transmitere a veștilor proaste, metode care, pe de o parte, să atenueze impactul asupra celui care primește vestea, iar, pe de altă parte, să estompeze imaginea nefavorabilă a celui care dă această veste.
Transmiterea unei vești proaste poate genera tensiune, conflicte, nesiguranță, poate afecta starea de spirit a șoferilor și poate demotiva. Totuși, uneori, trebuie să le transmitem șoferilor (și celorlalți angajați) și lucruri mai puțin plăcute, iar, în astfel de momente, strategia de comunicare joacă un rol esențial.
Pentru a transmite o veste proastă, transportatorul trebuie să dețină, la rândul său, suficiente informații.
Astfel, va putea lămuri orice neclarități pe care șoferii le-ar putea avea, iar, cu cât răspunsurile la acestea vor fi clare și elaborate, cu atât va scădea și gradul de incertitudine și riscul apariției zvonurilor și a răspândirii de informații eronate.
Și pentru că tot am amintit de informațiile nereale, care s-ar putea răspândi în rândul șoferilor, trebuie să menționăm că, pentru a se evita acest lucru, este nevoie să se acționeze cu transparență. Transportatorii trebuie să fie onești în răspunsuri, oferind șoferilor informațiile de care au nevoie.
Amânarea sau ascunderea veștilor proaste nu vor face decât să înrăutățească situația.
Atunci când veștile proaste sunt comunicate față în față cu șoferul, și limbajul non-verbal joacă un rol extrem de important. Deși trebuie să arate implicare și grijă față de șofer, transportatorul nu trebuie să se scuze, lăsând impresia de nesiguranță sau de neputință, pentru că, astfel, aceleași sentimente vor apărea și în rândul șoferilor.
O să închei cu un sfat dat de Dalai Lama:
„Dacă primim vești care ne afectează, dar avem o minte liniștită și limpede, atunci reacția noastră inițială ar putea fi: «Ah, trebuie să fac ceva, nu e bine ce se întâmplă.» Însă, dacă rămânem liniștiți și lucizi la un nivel mai adânc, atunci vom avea o reacție mai bună.”
psiholog pr. Cristian SANDU
cabinet de psihologie autorizat
psih.cristian.sandu@gmail.com
0751.364.575