Viitorul sosește cu trenul

Pentru H.Essers, transportul combinat s-a transformat, deja, într-o etichetă care așază compania într-un loc special. Astăzi, Belgia-România nu se mai face decât cu trenul, iar spre China pleacă, săptămânal, o garnitură feroviară, din Germania. În același timp, specializarea din punctul de vedere al serviciilor logistice s-a accentuat, investindu-se într-un depozit nou, dedicat sectorului pharma, domeniu care a adus clienți noi companiei, în 2017. Despre ce înseamnă să deservești un domeniu ultraspecializat, am discutat cu Jeroen Fabry, director general al H.Essers România.

Jeroen Fabry

Ziua Cargo: Ce ne puteți spune despre dezvoltarea H.Essers din ultima perioadă?

Jeroen Fabry: În urmă cu o lună, am început construcția unui nou depozit destinat sectorului pharma, cu o suprafață de 5.000 mp, care va fi finalizat în luna octombrie a acestui an. Suprafața se va adăuga depozitului de 5.000 mp pe care îl operăm deja și sperăm ca, anul viitor, să construim încă 5.000 mp, ceea ce va duce suprafața dedicată industriei farmaceutice la 15.000 mp.

Acum o lună, am cumpărat 150.000 mp de teren, ajungând să deținem la km. 23 pe A1, 260.000 mp.

Ne propunem să avem în final un depozit de 130.000 mp, lângă București; acum construim până la 43.000 mp.

Anul acesta, avem o creștere enormă, prin clienți noi și ca urmare a creșterilor de volume înregistrate în cazul celor vechi. Majorarea înregistrată în primele șase luni, pe partea logistică este de 35%, în comparație cu anul trecut. Depozitul este plin până sus. Clienții noi au venit din pharma și din domeniul chimic. Anul acesta înregistrăm o creștere substanțială în domeniul produselor farmaceutice. La începutul anului, aveam 2 clienți în depozit, iar acum avem 8.

Cum evoluează piața de depozitare pentru produse chimice?

În ceea ce privește produsele chimice, piața nu este încă stabilă. Este încă în vigoare, în România, o lege care îți permite să utilizezi până la 5% din suprafața totală a unui depozit de orice fel, pentru produse chimice de anumite tipuri. Asta înseamnă că la fiecare 10.000 mp poți avea 500 mp. Este o practică obișnuită pe piață vânzarea celor 500 mp către mai mulți clienți, astfel încât, în final, tot depozitul este plin de produse chimice, fără să fie nevoie de licențiere specială și investiții.

În astfel de cazuri, și clienților ar trebui să le pese. De aceea, cei mai muți dintre clienții noștri sunt companii multinaționale, care au seturi uriașe de reguli, coduri de conduită etc. și au nevoie de un depozit certificat SEVESO.

Care sunt particularitățile unui depozit specializat pe produse chimice?

Nu numai că depozitul este acreditat, dar modul în care sunt construite clădirile, precum și exteriorul, sunt concepute special. De exemplu, apa de ploaie, sau cea provenită dintr-o eventuală scurgere din depozit, trece prin trei filtre de dimensiuni mari, situate sub zona de parcări, și este neutralizată, după care se varsă într-un bazin special și este refolosită la irigarea spațiului verde.

La nivelul depozitelor, toate elementele și materialele au un punct de ardere și un grad mai înalt calitativ, deoarece factorul de incendiu este mai mare. Instalația de sprinklere este 100% pe bază de spumă, deoarece este vorba despre materiale care nu pot fi stinse cu apă. Fiecare palet dispune de un astfel de dispozitiv, nu există numai sprinklere de tavan.

De asemenea, avem o echipă de stingere a incendiilor, compusă din 20 de persoane, și o echipă de salvatori, de intervenție în cazul producerii unui dezastru, indiferent că este vorba despre unul chimic, cutremur sau inundație.

Salvatorii, 15-20 de persoane, sunt antrenați, o săptămână pe an, la Petroșani, în cadrul unicului centru de training din țară specializat în intervenții în domeniul produselor chimice.

Echipa de stingere a incendiilor este antrenată intern. La fiecare șase luni, facem câte un exercițiu, împreună cu brigada județeană de pompieri, în care simulăm o situație de urgență, cum ar fi o scurgere chimică în depozit, un accident sau un incendiu.

Problema este că, desigur, există o diferență de preț. Prețurile noastre sunt cam cu 20-30% mai ridicate decât cele ale unui depozit normal, dar merită, pentru că, în calitate de client, știi că marfa ta este pe mâini bune, riscurile producerii unui incident care să implice marfa și să afecteze imaginea companiei fiind mult reduse.

Ce evoluție ați înregistrat pe segmentul de transport?

Și la transporturi, înregistrăm o creștere, în Estul Europei, de 10-20%, în special datorită dezvoltării clienților existenți. Avem noi destinații, și din România, către toate țările care au ca sufix -stan (Turkmenistan, Tadjikistan etc.), pentru produse farmaceutice. În prezent, ponderea se schimbă, de pe aerian, pe rutier, deoarece, astfel, poți să ai întregul supply-chain sub control, se poate monitoriza temperatura în orice moment, poziția camionului și când va ajunge la destinație.

Am pus la punct o conexiune Vestul Europei – Asia, am început cu un tren pe săptămână către trei destinații din China, cu plecare din Germania, Duisburg.

În prezent, grupul nostru are săptămânal 50 de camioane care merg în Germania, pentru ca apoi, containerele să fie încărcate pe tren spre China.

Cu trenul, perioada de tranzit se reduce la jumătate față de maritim, durând aproximativ 20 de zile. Vindem acest transport ca un serviciu combinat, peste tot în Europa. Se transportă containere, pentru orice tip de marfă, inclusiv sub temperatură controlată. Estimez că această linie o să crească. Am început în octombrie, anul trecut, de la zero, iar acum suntem, deja, la 50 de containere pe săptămână, iar către sfârșitul anului vrem să ajungem la 100.

Din punctul de vedere al transporturilor Belgia – România, ele se desfășoară 100% pe tren. Aceasta este direcția de urmat, din punctul nostru de vedere.

Am ajuns în situația de a avea timpi de tranzit și mai multă stabilitate pe tren; de exemplu, traseul Belgia-România, de la termina la terminal, se face în 36 de ore.

În același timp, utilizăm din ce în ce mai mult feribotul, soluții scurte de transport maritim. De exemplu, anul trecut mergeam din Belgia până la Curtici pe tren, apoi până la Istanbul pe rutier. Astăzi, utilizăm foarte mult feribotul din Italia direct către Istanbul, evitând infrastructura rutieră deficitară din această regiune. Pe linia Belgia – Curtici, avem cinci trenuri pe săptămână pe import și cinci pe export, dar am decis strategic să folosim feribotul, pentru că se așteaptă foarte mult la frontiera cu Turcia, iar clientul solicită timpi scurți de tranzit. Cu soluția Ro-Ro zilnică Veneția-Istanbul, obținem timpi mult mai buni.

Ce flotă are H.Essers în România?

H.Essers are, în prezent, o flotă de 400 de vehicule în utilizare internațională. De asemenea, rulăm 100 de van-uri, dar numai 5 sunt ale noastre, restul fiind ale colaboratorilor. În activitatea de distribuție, am atins 12.000 de expediții pe lună. Derulăm transporturi în România, ca prelungire a celor internaționale.

Care sunt principalele provocări?

Cea mai mare problemă o constituie, ca de obicei, șoferii. Trebuie să găsim oameni care să vrea să facă această meserie, avem o școală în Oradea pentru pregătirea lor și am început să ne gândim inclusiv la angajarea de șoferi din alte țări.

La nivelul personalului din depozit, acum avem aici, în București, 180 de persoane, ceea ce nu este foarte mult pentru o suprafață de 33.000 mp. Am lucrat foarte mult la sisteme, pentru creșterea eficienței, am investit în training etc. Cei vechi rămân, cu cei noi este mult mai dificil.

Am schimbat întregul pachet salarial, anul trecut, pentru lucrători.

În total, le-am crescut salariile cu 30-40%; am crescut valoarea bonurilor de masă, am crescut și salariul în sine, am implementat un sistem de bonusare (atât pe baza performanței sau a volumului de activitate, cât și pe baza erorilor – cât mai puține posibil). Le-am oferit, de asemenea, o asigurare de sănătate veritabilă, nu un abonament pentru analize, tuturor celor 800 de angajați pe care îi avem în prezent în România. Până la urmă, n-am putea să facem ceea ce facem fără oameni, iar investiția în factorul uman este extrem de importantă pentru noi. Datorită măsurilor pe care le luăm, am scăzut de la 60% fluctuație de personal pe an, la 20%.

Cum vedeți viitorul în domeniul în care activați?

Eu văd transporturile ca pe o combinație de feroviar cu rutier. Am făcut un calcul pe linia Belgia – România și am ajuns la concluzia că, dacă am face acest transport pe rutier, am avea nevoie de 600 camioane în plus. Pentru a avea o creștere sustenabilă, este nevoie de transport feroviar. Nu este numai vorba de protecția mediului, ci și de eficiență, o creștere strategică. În prezent, avem o cifră de afaceri la nivel de grup de aproximativ 600 milioane de euro. Până în 2020, ne dorim să atingem o cifră de afaceri de 1 miliard. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să descoperim modalități de creștere organică, nu numai prin achiziții. Iar trenul, cu care am început în 2006, ne-a susținut foarte mult dezvoltarea.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihăilescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.