Volvo FMX – nou concept pentru construcţii

Prin elementele inovative pe care le încorporează, noul FMX schimbă semnificativ modul în care transportul în construcţii era perceput. Practic, prin VDS (Volvo Dynamic Steering) şi sistemul de suspensie pneumatică spate, experienţa oferită de un camion de construcţii, chiar şi pe un teren solicitant, se apropie surprinzător de mult de senzaţiile din cabina unui camion utilizat la transportul pe distanţe lungi.

Sesiunea de drive-test organizată de Volvo Trucks în Suedia a cuprins pentru FMX vizita la o carieră şi testarea noului camion în condiţii reale. Inginerii Volvo Trucks au proiectat noul FMX pentru un maxim de eficienţă şi siguranţă în exploatare, dar nu au uitat nici un moment de partea estetică sau de confort. Şi trebuie spus că noul FMX arată spectaculos în mediul pentru care a fost proiectat. Practic, s-a obţinut o îmbinare între aspect şi utilitate. De exemplu, bara de protecţie, cu un design mai solid, este compusă din trei piese, cu secţiunea centrală în formă de „U“ întors, flancată de două colţuri separate care pot fi utilizate şi pe post de trepte. Colţurile sunt fabricate dintr-un material flexibil, rezistent la fisurare, care se comportă mai bine în cazul impactului la viteze mici decât soluţia anterioară. Piesele sunt uşor de demontat şi de înlocuit. Deasupra barei de protecţie se află un dispozitiv de tractare fabricat din fontă, conceput pentru a suporta 32 de tone. Farurile reproiectate cu liniile lor distincte înclinate sunt şi mai robuste şi oferă performanţe superioare. Designul acestora accentuează conexiunile cu celelalte modele de autocamioane Volvo.

Poziţie îmbunătăţită la volan

Interiorul cabinei noului Volvo FMX a fost complet reproiectat, punându-se accentul pe un spaţiu de lucru confortabil şi ergonomic. Cabina oferă mai mult spaţiu pentru şofer şi mai multe opţiuni de depozitare în comparaţie cu modelul anterior. Şoferul beneficiază şi de o poziţie mai bună de condus. Volanul este echipat cu butoane de comandă integrate pentru funcţii multiple, inclusiv controlul vitezei de croazieră, telefonul şi sistemul de navigaţie etc. Noul panou de instrumente complet negru este acum înclinat şi mai mult către şofer. Descărcarea noii aplicaţii pentru dispozitive mobile, „My Truck“ (Autocamionul meu) extinde posibilitatea şoferului de a supraveghea şi acţiona de la distanţă unele dintre funcţiile autocamionului. Aplicaţia include pornirea de la distanţă a sistemului de încălzire, precum şi posibilitatea de a verifica alarma, încuietorile uşilor şi nivelul lichidelor.

Confort la un alt nivel

În timpul sesiunii de drive-test am avut posibilitatea să testăm numeroase configuraţi în care noul FMX este disponibil, iar traseele au avut inclusiv porţiuni solicitante. Bineînţeles, nu se pune problema ca noul camion să nu se descurce, însă remarcabilă este uşurinţa cu care obstacolele sunt depăşite. Iar cea mai importantă surpriză a fost legată de două dintre elementele inovatoare introduse pe noul camion – sistemul de direcţie Volvo Dynamic Steering şi suspensia pneumatică spate. Practic, modelele echipate cu aceste elemente duc transportul în construcţii la un nou nivel, inexistent până în prezent, în materie de manevrabilitate şi confort al şoferului. Direcţia Dinamică Volvo diminuează surprinzător de mult efortul depus de şofer şi totodată asigură o mai bună precizie a direcţiei, reducând semnificativ şocurile provocate de neregularităţile drumului, resimţite în volan. Noua suspensie pneumatică este optimizată pentru lucrările de construcţii. Aceasta oferă confort şi agilitate considerabile, atât în momentul în care autocamionul este încărcat, cât şi atunci când este gol. Sistemul de suspensie spate este prevăzut cu control automat al nivelului şi, datorită gărzii la sol de 300 milimetri, capacitatea de trecere este excelentă pe orice tip de teren. Suspensia pneumatică este disponibilă pentru 4×2, 6×4 şi 8×4. Având în vedere că bara antiruliu este poziţionată între punţile tandemului, vehiculul are o stabilitate excelentă. În acelaşi timp, pe puntea din spate a autocamionului nu există componente neprotejate ale suspensiei. Pentru un diametru de bracaj mai mic şi pentru a reduce uzura pneurilor, este posibilă configurarea variantei 8×4 cu punte spate tridem având axa portantă cu sistem de direcţie cu comandă hidraulică. Puntea portantă poate fi şi ridicată pentru a asigura o tracţiune sporită a punţilor motoare în condiţii dificile. La capitolul siguranţă amintim faptul că noul Volvo FMX are o cabină fabricată din oţel de mare rezistenţă. Toate componentele structurii frontale au fost reproiectate – iar pentru multe dintre acestea a fost schimbată poziţia pentru ca Volvo FMX să fie mai robust în mediile dificile de pe şantierele de construcţii.

Poziţia joasă a cabinei pe şasiu permite un acces uşor la urcare şi la coborâre, precum şi o vizibilitate superioară în planul apropiat. De remarcat este şi faptul că transmisia I-Shift este de acum disponibilă şi cu punte faţă motoare. O altă nouă caracteristică a transmisiei I-Shift este intervalul mai mare de schimbare a uleiului (45.000 km). Puntea faţă motoare este disponibilă la autotractoarele şi rigidele 4×4 şi 6×6, precum şi la rigidul 8×6.

Disponibil  cu motoare de 11 sau 13 litri

Noul Volvo FMX este disponibil cu motoare EURO 6 de 11 sau 13 litri. D13 are puteri între 380 şi 540 CP, iar D11 are puteri între 330 şi 450 CP. Producţia noului Volvo FMX pentru clienţii din Europa va începe în luna septembrie a acestui an.

Radu BORCESCU

Göteborg, Suedia

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.