VOLVO TRUCKS: Cabină extinsă, eficiență ridicată

Cu designul său aerodinamic unic, Volvo FH Aero stabilește noi standarde privind eficiența energetică și aerodinamica. De asemenea, este rezultatul a peste un deceniu de cercetare și dezvoltare și al perfecționării continue pentru crearea unui camion cât se poate de eficient. Astfel, noua cabină Volvo FH Aero a fost extinsă cu 240 mm, pentru a maximiza eficiența aerodinamică.

Cea mai distinctivă caracteristică a noilor Volvo FH Aero și Volvo FH16 Aero este partea frontală extinsă, care prezintă o ușoară abatere de la designul convențional al camionului cu cabina peste motor. Aceasta oferă și o performanță aerodinamică îmbunătățită, iar, în combinație cu îmbunătățirile anterioare, noua gamă îmbunătățește eficiența consumului de combustibil cu până la 5%. Astfel, acest design Volvo Trucks este cel mai aerodinamic și mai eficient energetic de până acum.

„Din perspectiva aerodinamicii, colțurile ar trebui să fie cât mai netede și mai rotunjite, dar, până de curând, am fost restricționați de legislația privind lungimea vehiculului”, spune Anders Tenstam, expert senior în tehnologie aerodinamică, Volvo Trucks. „Acum, avem oportunitatea de a extinde partea din față a cabinei și de a mări curbura. Astfel, nu doar că se va îmbunătăți aspectul aerodinamic al cabinei, ci vor fi maxime toate celelalte îmbunătățiri pe care le-am făcut la întregul vehicul.”

Beneficii pe termen lung

Deși extinderea părții frontale a fost permisă de modificarea legislației UE în privința lungimii unui camion, originile Volvo FH Aero sunt mult mai vechi. De fapt, inginerii Volvo Trucks explorează noi concepte și idei pentru îmbunătățirea Volvo FH de peste un deceniu. Primul pas a fost crearea unei entități separate la nivel intern, accentul punându-se pe ingineria avansată. În loc să aducă mici îmbunătățiri pe ici, pe colo, pentru lansarea imediată, noua echipă a preferat să adopte o abordare holistică, pe termen lung, pentru întregul vehicul.

În centrul abordării Volvo Trucks privind aerodinamica este principiul funcționării perfecte, adică toate secțiunile vehiculului sunt văzute ca fiind interconectate și dependente unele de altele. Cu alte cuvinte, îmbunătățirile aduse aerodinamicii pentru partea din spate a vehiculului vor avea un impact și mai mare dacă este îmbunătățită aerodinamica părții frontale.

„Dacă partea frontală devine mai aerodinamică, înseamnă că fluxul de aer este direcționat mai aproape de caroseria camionului, deci îmbunătățirile din aval vor spori și mai mult eficiența”, explică Anders. „Pe de altă pate, îmbunătățirea din amonte poate fi anulată parțial de orice imperfecțiune din aval. De aceea, este improbabil ca modificările izolate să aibă o influență semnificativă. Prin urmare, aerodinamica trebuie privită în ansamblu”, spune Anders.

Design puternic și funcțional

În cazul camioanelor electrice Volvo, grilele superioare și inferioare prezintă un nou design eficient, în formă de fagure de miere, care creează un aspect îmbunătățit, dintr-o bucată. La acest design se adaugă farurile negre și o siglă Volvo de culoare albă.

În cazul camioanelor diesel, grila superioară are același design frapant în formă de fagure de miere, care este prezent și la camioanele electrice. Schimbarea le permite clienților să aleagă între culorile de bază și cele îmbunătățite ale ornamentelor de pe partea frontală inferioară a modelului Volvo FH. În cazul modelului Volvo FH16, finisajul este mai îndrăzneț, cu un ornament cromat strălucitor, o grilă superioară argintie și o grilă inferioară cromată închisă care îi conferă un aspect mai puternic. De asemenea, echipa de design a decis să creeze mai mult spațiu între parbriz și grila inferioară pentru marca de client și parteneriat.

Grila inferioară cu treaptă integrată poate fi acum deschisă complet pentru a dezvălui o funcție surpriză care îi oferă șoferului un confort sporit – o banchetă cu suporturi pentru pahare, pe care acesta se poate așeza în timpul pauzelor. De asemenea, partea frontală a fost coborâtă, designul având un aspect dinamic.

O legislație favorabilă eficienței

Conform noii legislații, producătorilor de autocamioane li se permite să extindă cabinele autocamioanelor fără a compromite spațiul de încărcare. Prin îmbunătățirea aerodinamicii, se estimează că designul optimizat va reduce consumul de combustibil, cu beneficii atât pentru mediu, cât și la nivelul costurilor operaționale ale industriei de autocamioane. Un consum mai mic de combustibil înseamnă emisii de CO2 mai scăzute, ceea ce înseamnă, de asemenea, că regulamentul sprijină și obiectivele UE în materie de climă.

„Este un caz de 1+1=3. Fiecare dintre aceste îmbunătățiri ale aerodinamicii contribuie la economia de combustibil, dar toate la un loc aduc o economie totală mult mai mare”, subliniază Anders Tenstam.

Chiar dacă, la început, a fost vorba despre o aerodinamică mai bună, îmbunătățirea vizibilității directe a devenit, de asemenea, un avantaj al noului design al cabinei. O cabină extinsă face ca șoferul să vadă mai ușor pietonii atunci când aceștia se deplasează prin fața vehiculului, deoarece ei se află acum puțin mai departe.

În plus, legislația poate, în unele cazuri, să îmbunătățească confortul șoferului și, prin urmare, companiile de transport rutier au posibilitatea de a alege o configurație mai spațioasă. Acest aspect poate îmbunătăți condițiile de lucru și poate contribui la creșterea satisfacției profesionale a șoferilor de autocamion.

Volvo FH Aero și Volvo FH16 Aero

  • Parte frontală extinsă cu 240 mm.
  • Modelul grilei în formă de fagure de miere a fost îmbunătățit pentru eficiență maximă.
  • Colțuri frontale acoperite, care maximizează aerodinamica.
  • Ornament frontal care îmbunătățește aerodinamica în partea frontală inferioară.
  • Treaptă frontală extrem de lată, care poate fi coborâtă complet pentru a-i oferi șoferului o banchetă cu suporturi pentru pahare.
  • Mai mult spațiu între parbriz și grilă pentru un panou de parteneriat orientat către client.
  • Extensii de cauciuc ridicate, care etanșează mai bine distanța față de remorcă.
  • Mânere frontale complet integrate sub parbriz, pentru îmbunătățirea fluxului de aer.
  • Farurile emblematice în formă de V, de culoare neagră, prezente pe Volvo FH16 și pe camioanele electrice Volvo.
  • Cadru de grilă inferioară în formă de U, cu mai multe opțiuni de personalizare a finisajului.
  • Marca verbală Volvo Spread Word Mark aflat mai sus, în poziție dominantă, mai aproape de șofer.

adaptarea: Raluca MIHĂILESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.