VOLVO TRUCKS: Două modele electrice, în trei săptămâni

La numai trei săptămâni după lansarea primului autocamion integral electric Volvo, Volvo FL Electric, compania își extinde gama de produse cu încă un model propulsat prin intermediul acestei resurse. Volvo FE Electric este proiectat pentru activități de transport urban de mare tonaj și de colectare a deșeurilor, cu sarcini maxime de până la 27 de tone. Comercializarea lui va demara, în Europa, începând cu 2019.

„O dată cu introducerea modelului Volvo FE Electric, avem o gamă completă de autocamioane cu motor electric pentru operațiunile urbane și facem încă un pas strategic în dezvoltarea ofertei noastre totale privind soluțiile de transport electrificate. Acest aspect face posibile noi forme de cooperare cu orașele care vizează îmbunătățirea calității aerului, reducerea poluării fonice din trafic și reducerea ambuteiajelor la orele de vârf, deoarece operațiunile comerciale pot fi efectuate, în liniște și fără emisii de gaze de eșapament, devreme dimineața sau noaptea târziu”, afirmă Claes Nilsson, președintele Volvo Trucks.

Pe străzi, în Hamburg

Primul Volvo FE Electric, un autocamion de colectare a deșeurilor cu o suprastructură dezvoltată împreună cu cel mai mare carosier de autocamioane din Europa, Faun, va fi pus în funcțiune la începutul anului 2019, în cel de-al doilea mare oraș din Germania, Hamburg.

„Hamburg, care a fost numit, în 2011, «Capitala europeană verde» a UE, a acționat, intens și cu succes, pe un front larg, pentru a spori dezvoltarea urbană sustenabilă și ecologică. Acest lucru se aplică și în sectorul transporturilor de pasageri, unde autobuzele electrificate Volvo sunt deja introduse în rețeaua publică. Experiențele și dezideratele inerente acestei activități fac ca Hamburg să fie un partener foarte interesant pentru noi”, spune Jonas Odermalm, vicepreședintele departamentului de producție Volvo FL și Volvo FE de la Volvo Trucks.

Prof. dr. Rüdiger Siechau, director general la Stadtreinigung Hamburg, întrevede un potențial enorm de beneficii legate de mediu, în ceea ce privește folosirea autocamioanelor electrice în orașe.

„În prezent, fiecare dintre cele 300 de vehicule obișnuite de colectare a deșeurilor emite anual aproximativ 31.300 kg de dioxid de carbon. Un autocamion de colectare a deșeurilor cu alimentare electrică, pe baterii, care efectuează un ciclu complet de activitate, de opt până la zece ore, reprezintă un progres tehnologic. Un alt beneficiu este faptul că Stadtreinigung Hamburg generează energie electrică neutră din punct de vedere climatic, care poate fi utilizată pentru încărcarea bateriilor.”

Mai multe aplicații

Noul Volvo FE Electric va fi disponibil în mai multe variante, pentru diferite tipuri de activități de transport. De exemplu, varianta cu cabină cu acces coborât de la Volvo, care ușurează intrarea și ieșirea și care îi oferă șoferului o posibilitate de control optim asupra traficului din zona înconjurătoare. Mediul de lucru pentru șofer cunoaște, la rândul său, o îmbunătățire, ca urmare a unui nivel scăzut de zgomot și a funcționării fără vibrații. Capacitatea bateriei poate fi optimizată, pentru a corespunde nevoilor individuale, iar încărcarea are loc fie prin rețeaua de alimentare, fie prin stații de încărcare rapidă.

„Soluțiile noastre pentru transportul electrificat sunt concepute pentru a satisface nevoile specifice ale fiecărui client și ale fiecărui oraș. Pe lângă vehicule, vom acoperi și alte aspecte importante, de la analiza rutelor la service, până la finanțare și servicii de întreținere, prin rețeaua noastră de centre și de ateliere de service din întreaga Europă. Am dezvoltat, de asemenea, parteneriate strânse cu furnizorii de infrastructură de alimentare cu energie”, spune Jonas Odermalm.

Volvo FE Electric

  • Autocamion alimentat integral cu energie electrică, pentru distribuție, destinat colectării deșeurilor și altor aplicații în condiții urbane, cu o masă totală maximă autorizată de 27 de tone.
  • Lanț cinematic: două motoare electrice cu putere maximă de 370 kW (putere continuă de 260 kW), cu transmisie Volvo, cu două viteze. Cuplu maxim motor electric de 850 Nm. Cuplu maxim pe puntea spate de 28 kNm.
  • Stocarea energiei: baterii litiu-ion, 200 – 300 kWh.
  • Autonomie: până la 200 km.
  • Încărcare: sunt disponibile două sisteme diferite de încărcare. CCS2: putere maximă de încărcare de 150 kW curent continuu. Încărcare cu putere redusă: Putere maximă de încărcare de 22 kW curent alternativ.
  • Timp de încărcare: de la baterii goale, până la baterii complet încărcate (300 kWh): CCS2 – 150 kW în aproximativ 1,5 ore; încărcare cu putere redusă în aproximativ 10 ore.

Volvo FL Electric

  • Autocamion alimentat integral cu energie electrică, pentru distribuție, colectarea deșeurilor și alte aplicații în condiții urbane, cu o capacitate de 16 tone pentru masa totală maximă autorizată.
  • Lanț cinematic: motor electric cu putere maximă de 185 kW (putere continuă de 130 kW), cu transmisie Volvo, cu două viteze. Cuplu maxim motor electric de 425 Nm. Cuplu maxim pe puntea spate de 16 kNm.
  • Stocarea energiei: baterii litiu-ion, însumând 100 – 300 kWh.
  • Autonomie: până la 300 km.
  • Încărcare: sunt disponibile două sisteme diferite de încărcare. CCS2: putere maximă de încărcare de 150 kW curent continuu. Încărcare cu putere redusă: putere maximă de încărcare de 22 kW curent alternativ.
  • Timp de încărcare: de la baterii goale până la baterii complet încărcate: încărcare rapidă 1 – 2 ore (încărcare curent continuu), încărcare pe timp de noapte până la 10 ore (încărcare curent alternativ) cu o capacitate maximă a bateriei de 300 kWh.

Adaptarea: Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.