Întreaga dezvoltare a Volvo Trucks este caracterizată prin principiul îmbunătățirilor continue. Acest lucru se traduce, în cazul motoarelor, prin trei direcții principale de acțiune: protecția mediului înconjurător, rentabilitatea și eficiența din punctul de vedere al consumului de combustibil.
Dacă ne întoarcem în timp cu 30 de ani, până la sfârșitul anilor ‘80, emisiile erau cu totul în afara oricăror norme Euro. Particulele se situau undeva la 1 g / kWh și NOx peste 15 g / kWh. Astfel, dacă ne-am întâlni, pe șosea, cu un camion din anii ‘80, acesta ar polua cât 100 camioane noi Euro 6!
Nu numai valorile acestor limite s-au îmbunătățit, în ultimii 30 de ani, ci și metodele de testare. Pentru Euro 1, acestea se realizau pe un singur motor, într-un laborator de testare; acum, la Euro 6, se fac măsurători atât în laboratoare de testare, cât și în utilizare pe drumuri reale, în trafic real. Iar soluția trebuie să fie o viață tehnică de 7 ani sau 700.000 km.
Volvo Trucks a reușit să facă față cu brio acestei provocări, camioanele sale îndeplinind, astăzi, în întregime exigențele normelor anti-poluare, fapt certificat de mai multe institute de testare din întreaga lume. Ba chiar, uneori, se situează cu mult sub limitele impuse.
Putere și economie…
„În urmă cu 30 de ani, prezentam modelul F16. La momentul respectiv, acesta oferea o putere, fantastică pentru acea vreme, de 470 CP, iar mulți reprezentanți ai industriei se întrebau de ce ar avea cineva nevoie de un motor atât de puternic?”, își amintește Mats Franzén, manager de produs pentru motoare și responsabil pentru strategia de propulsie la Volvo Trucks. Acum, modelul european obișnuit de FH dezvoltă o putere maximă de 492 CP, în versiune cap tractor 4×2. Iar cei 470 CP ai modelului F16 1987 au crescut, acum, la 750 CP pe FH16.
Este vorba, de asemenea, și de cuplu. „Pentru modelul FH16 din 1987, a trebuit să dezvoltăm o nouă cutie de viteze, pentru a face față fantasticului cuplu de 2.000 Nm! Acum, 30 de ani mai târziu, vorbim despre o valoare de cuplu normală, a unui D11 obișnuit! În plus, avem curbe de putere și de cuplu largi și bine sincronizate, reprize rapide ale motoarelor și o frână de motor superioară – VEB+. Și, desigur, transmisia I-Shift împreună cu motorul devin un Duo Formidabil”, explică Mats Franzén.
Eficiența consumului de combustibil reprezintă încă una dintre competițiile în care nu există linie de finiș, iar îmbunătățirile continue constituie, și în acest caz, răspunsul adecvat. În ultimii 40 de ani, Volvo Trucks a îmbunătăți această eficiență cu câte 1% pe an. Iar dezvoltările continuă…
7 soluții pentru 7… alternative
Dar Volvo Trucks este conștient de faptul că orice tehnologie are limitele sale, iar orice combustibil fosil se va epuiza, o dată și o dată, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. Este nevoie de elaborarea unor soluții înainte ca înlocuirea tehnologiilor convenționale să devină o necesitate vitală. Și în acest domeniu, Volvo se înscrie printre pionieri.
În 2007, constructorul suedez a prezentat 7 vehicule, care arătau exact la fel, dar care ascundeau sub cabină 7 motoare diferite și sisteme de propulsie pentru 7 combustibili regenerabili.
Dezvoltarea acestora a reprezentat, de asemenea, o importantă platformă de comunicare. Președintele Volvo Trucks de la vremea respectivă, Leif Johansson, a prezentat aceste vehicule liderilor mondiali de la Bruxelles, Beijing sau Washington, cărora le-a spus: „Noi avem tehnologia! Dar nu ne permitem să dezvoltăm în întregime toate aceste tehnologii. În ce direcție ar trebui să mergem? Ce combustibil veți susține?”
Din păcate, Johansson nu a primit niciun răspuns clar, liderii preferând să lase piața să decidă, ceea ce înseamnă soluții diferite în părți ale lumii diferite…
Dar Volvo Trucks a învățat multe din studiul acestor tehnologii și și-a conturat strategia, de a fi lider în soluțiile de propulsie care se bazează pe combustibili alternativi.
Motorul diesel va rămâne platforma de bază
Dintre cele șapte tehnologii testate în urmă cu zece ani, doar trei s-au evidențiat ca fiind cu adevărat viabile, cel puțin într-o primă etapă. Este vorba despre DME, HVO și metan.
DME – Dimetil-eter – este un combustibil care arde foarte curat, fiind, probabil cel mai bun din punctul de vedere al emisiilor. În 2011-2014, Volvo Trucks a realizat un test practic, în Suedia, cu un vehicul care a acoperit, în total, 1.500.000 km, cu rezultate foarte bune. Materia primă pentru combustibil a provenit din industria suedeză, cu cea mai bună amprentă de CO2 posibilă.
Dar, astăzi, nu există planuri pentru DME regenerabil, combustibilul DME disponibil în prezent fiind făcut din gaz natural. Se estimează că nu există o piață sustenabilă pentru acest combustibil în viitorul apropiat.
HVO – Uleiul Vegetal Hidrogenat, are aceleași proprietăți ca Dieselul normal, cu o singură excepție – are o densitate mai scăzută și, astfel, nu este inclus în standardul normal Diesel EN 590. În schimb, aparține standardului EN 15940, ca alți combustibili diesel sintetici.
Combustibilul a fost comercializat, anterior, în Europa Centrală, sub numele de C.A.R.E., în cantități foarte mici. În prezent, se produc, încă, niște cantități foarte limitate, dar se construiesc noi fabrici în Italia și Franța.
HVO a funcționat foarte bine cu motoarele Euro 3-4-5, dar cu un program de service intensificat. Dar acum, cu Euro 6, este mult mai dificil. Evacuarea distruge catalizatorul în sistemul de post-tratare a gazelor de eșapament, rezultând în costuri foarte ridicate de reparații. În schimb, acest combustibil poate fi folosit în amestecuri cu concentrație mică (până la 7%), în dieselul normal.
Și, în fine, al treilea combustibil este metanul – gaz natural sau bio-gaz, variantă care a fost transpusă, deja, în activitatea de zi cu zi. Gazul Natural Comprimat este un combustibil foarte comun pentru autobuze și camioane de colectare a deșeurilor. Iar gazul natural este, din punctul de vedere al cantităților disponibile, singura alternativă reală pentru diesel.
De la distribuție, la lungă distanță
În prezent, oferta Volvo Trucks pe gaz include modelul FE CNG Euro 6, perfect atât pentru transportul de deșeuri, cât și pentru distribuția urbană. Este disponibil și ca versiune cu podea joasă, pentru șoferii care urcă și coboară frecvent în și din cabină.
Recent, a avut loc și lansarea, în premieră mondială, a modelelor Volvo FH LNG și Volvo FM LNG, destinate transportului regional și de lungă distanță, prezentate pe larg în numărul anterior al revistei noastre. Motorul cu gaz de 460 CP oferit de Volvo dezvoltă un cuplu maxim de 2.300 Nm, iar cel de 420 CP produce 2.100 Nm, aceleași performanțe oferite de modelele Volvo cu motor diesel. În plus, consumul de combustibil este echivalent cu cel al motoarelor diesel oferite de către Volvo, dar cu 15 – 25% mai mic decât consumul motoarelor convenționale, cu gaz.
Din păcate, infrastructura de alimentare lasă, încă, de dorit. Astăzi, LNG nu este răspândit pe toate piețele. Marea Britanie, Spania, Olanda, Belgia și Suedia au cele mai multe stații, dar Italia, Franța, Portugalia, Germania, Slovacia și Polonia vin, puternic, din urmă.
Rămâne de văzut ce surprize ne rezervă Volvo Trucks și pe viitor, în ceea ce privește variantele de propulsie pentru vehiculele comerciale. Deoarece, cu siguranță, acestea nu vor întârzia să apară. Iar în ceea ce privește tehnologiile, orice se poate întâmpla. Cert rămâne doar faptul că roata va continua să fie rotundă. Sau nu?
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro