VOLVO TRUCKS: Viața la bord

Pentru mulți șoferi de camion, vehiculul este mai mult decât un loc de muncă – este o a doua casă. Investind în confortul șoferilor și în funcțiile care le simplifică viața și munca zilnică desfășurată în interiorul unui camion, întreprinderile nu numai că investesc în bunăstarea lor, dar contribuie și la atragerea și la păstrarea celor mai buni șoferi. Iar noua gamă Volvo Aero propune, în acest sens, un nivel de confort fără precedent.

Volvo Trucks se întâlnește, în fiecare an, cu sute de șoferi de camion din întreaga lume, pentru a afla ce-și doresc aceștia de la un camion. Cercetările includ studii la care participă șoferi, sondaje și interviuri aprofundate, organizate în rândul șoferilor aflați în parcări și pe șantiere.

„Întâlnim o gamă largă de șoferi, de la cei care conduc camionul în mod normal, până la cei care îl folosesc și pe post de locuință, dar și șoferi care se află undeva la mijloc”, spune Samuel Nerdal, manager de produse în departamentul de sisteme electrice și electronice din cadrul Volvo Trucks. „Discutând cu aceștia, putem să le urmărim opiniile și să ne asigurăm că activitatea noastră de dezvoltare rămâne axată pe șoferi.”

În urma discuțiilor cu șoferii, Volvo Trucks a constatat că majoritatea șoferilor de transport de cursă lungă acordă, în general, prioritate confortului pentru somn și odihnă, în timp ce șoferii din alte segmente apreciază confortul la volan, precum și câmpul vizual.

Globetrotter XXL

Ținând cont de aceste informații, Volvo Trucks a introdus, pe ultima sa gamă de vehicule, mai multe funcții și upgrade-uri noi, pentru a spori confortul șoferului. În topul preferințelor este cabina noului Globetrotter XXL, cu o lungime de 250 mm, oferind mai mult spațiu de locuit, inclusiv un pat mai lat. Designul interior a fost, de asemenea, ajustat pentru a îmbunătăți spațiul de locuit.

De exemplu, cuptorul cu microunde este instalat ideal pe rafturile frontale ale cabinei. În plus, treapta din partea din față a cabinei Globetrotter XXL a fost extinsă, putând fi folosită acum pe post de bancă. În cazul șoferilor care lucrează în domeniul colectării deșeurilor sau al distribuției urbane, care trebuie să coboare și să urce frecvent în cabină, există acum Volvo FM Low Entry, care aduce poziția șoferului la nivelul străzii și îi permite acestuia să urce și să coboare mult mai ușor.

Prin înlocuirea oglinzilor laterale, noul sistem de monitorizare cu cameră îmbunătățește vizibilitatea directă a șoferului, în special în sensurile giratorii și în intersecții. Camerele pot contribui, de asemenea, la îmbunătățirea securității personale atunci când șoferul își petrece noaptea în cabină, acesta având vizibilitate în părțile laterale ale vehiculului fără să fie nevoit să tragă draperiile sau să deschidă portierele.

Ecranul din cabină utilizează widget-uri și aplicații, pentru ca șoferii să poată accesa mai clar și mai simplu instrumentele și funcțiile digitale.

Mijloacele multimedia, esențiale

Având în vedere că angajatorii se așteaptă ca șoferii să îndeplinească mai multe sarcini într-o zi de lucru, interfețele pentru șoferi și instrumentele digitale sunt din ce în ce mai importante. Pentru a-i sprijini pe șoferi în activitatea lor zilnică, un nou sistem de navigație pe bază de abonament va fi disponibil în noile camioane. Șoferii pot beneficia de un sistem de navigație integrat care este sigur, ușor de utilizat și care răspunde rapid comenzilor și în cazul schimbării condițiilor de condus și de trafic.

Acest sistem de navigație este adaptat nevoilor specifice unui camion, cu actualizări automate ale hărților care permit livrarea eficientă a mărfurilor. De asemenea, sistemul este integrat cu Volvo Connect și My Business Apps, simplificând și garantând protecția în ceea ce privește partajarea destinațiilor și a traseelor între managerii parcului auto, șoferi și alte părți terțe.

În My Business Apps, toate aplicațiile de la terți aprobate de Volvo pot fi alocate vehiculelor în Volvo Connect, permițând utilizarea lor pe ecranul secundar al șoferului – nu sunt necesare dispozitive smartphone sau tablete în cabină. Datorită acestor îmbunătățiri, șoferii se pot bucura de un mediu de lucru mai sigur, mai personalizat și mai eficient și, în general, de o experiență de conducere mai modernă.

Una dintre prioritățile în dezvoltarea noilor interioare pentru cabină a fost îmbunătățirea interfețelor om-mașină (HMI). Ecranul din cabină a fost simplificat cu widget-uri și aplicații, ceea ce le permite șoferilor să acceseze mai clar și mai simplu instrumentele și funcțiile necesare atunci când au nevoie.

În plus, numărul porturilor USB a fost mărit de la trei la șase, în cazul camionului Volvo FH, și de la unul la patru în cazul camionului Volvo FM. O îmbunătățire majoră la nivelul întregii game este sistemul audio din cabină, care a fost complet revizuit și îmbunătățit cu difuzoare noi care sporesc calitatea generală a sunetului. De asemenea, acesta este disponibil împreună cu un amplificator digital extern îmbunătățit și cu un subwoofer, pentru o calitate și mai bună a sunetului.

„Sistemul audio este un element pe care șoferii îl apreciază din ce în ce mai mult, pentru că își petrec o mare parte din zi ascultând cărți audio, radio sau propriul conținut media”, spune Samuel. „Prin urmare, am depus mult efort pentru a-l îmbunătăți, iar acum puteți auzi cu adevărat diferența. „Cheia cu telecomandă este acum disponibilă standard în cazul tuturor vehiculelor, fiind dotată cu funcția de oprire a alimentării bateriei. Astfel, este mai simplu să economisiți energie și să protejați bateriile camionului. În plus, există și funcționalitatea de verificare a farurilor.

Direcția dinamică Volvo

Pentru mulți șoferi, cel mai mare disconfort este reprezentat de efortul mental și fizic de a nu se mișca pentru o perioadă îndelungată, în timp ce ajustează în mod continuu viteza și direcția vehiculului. Pentru a ușura volumul de muncă al șoferului, Volvo Trucks a dezvoltat Direcția dinamică Volvo, care contribuie la reducerea necesității unor astfel de ajustări, pentru a crea o experiență de deplasare mai lină.

Cele mai recente actualizări ale Direcției dinamice Volvo includ Pilot Assist, un sistem care monitorizează în permanență poziția camionului pe șosea, oferind o asistență suplimentară la direcție în cazul în care vehiculul părăsește banda de rulare. De asemenea, sistemul monitorizează vehiculul aflat în față pentru a garanta păstrarea unei distanțe sigure față de acesta. La deplasările în pantă și în rampă, sistemul I-See de la Volvo Trucks utilizează datele de pe hartă pentru a anticipa topografia ulterioară, selectând în mod preventiv treapta de viteză potrivită și cuplul optim pentru o călătorie mai lină.

adaptarea: Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.