Cum se vor mișca mărfurile în 2025? Oare drumurile și autostrăzile noastre se vor schimba? Și cum se va adapta industria transporturilor? În timp ce este mai dificil de prevăzut ce stil de viață vom avea peste câteva decade, dezvoltările care vor contura piața vehiculelor comerciale pe parcursul următorilor șapte ani sunt mult mai clare. Soluțiile telematice moderne și cele de managementul flotelor, precum cele oferite de către WABCO, furnizor global de tehnologii avansate din domeniul siguranței, eficienței și conectivității, arată cât de inteligente au devenit, deja, vehiculele noastre.
La prima vedere, în 2025, transportul de lungă distanță nu va arăta foarte diferit de cel de astăzi. Rețeaua feroviară nu va avea capacitatea de a juca un rol mai important în traficul de mărfuri, iar camioanele vor rămâne în prim planul transportului comercial. În acest context, se remarcă patru mari tendințe care vor defini forma viitoarelor flote: emisii reduse, electrificare, automatizare și conectivitate.
Majoritatea camioanelor vor fi fost, deja, optimizare din punct de vedere aerodinamic, până atunci. Unele camioane vor rula mai aproape de cel din față, pentru a economisi combustibil, iar șoferii vor primi mai multă asistență tehnologică. Dar încă nu vor fi camioane complet autonome pe străzi. Începând din 2022, SUA vor iniția un test pentru condus parțial autonom, în cadrul căruia șoferii pot lua o pauză, în rulare. Astfel de noi concepte pot servi drept tehnologie interimară pe calea către transportul autonom. În acest context, soluțiile telematice avansate, care recoltează și conectează date și le fac accesibile pentru diverse părți implicate, sunt esențiale: pe de o parte, pentru administrarea traficului în creștere și a noilor tehnologii, cum ar fi platooning-ul, pe de altă parte, pentru ca flotele de vehicule comerciale să rămână competitive.
Management și mentenanță preventivă
Soluțiile telematice avansate, care sporesc inteligența vehiculului și îmbunătățesc eficiența flotelor, sunt, deja, disponibile pe piață – de la sisteme FMS mobile, la soluții de mentenanță predictivă, în cadrul stemelor Transics de management al flotelor, furnizor preluat de către WABCO în 2014. TX-DIAGNOSTIXTM de la WABCO, de exemplu, dezvoltat împreună cu specialistul în diagnosticare WABCOWÜRTH, este un FMS avansat, care permite evaluarea detaliată de la distanță a „sănătății” tehnice a oricărei mărci de camion din Europa.
Prin analizarea datelor colectate de la sistemele de control ale motorului, ale sistemelor de asistență a șoferului și cele de frânare, ale sistemului de direcție etc., se pot identifica posibilele probleme în timp real, se pot lista recomandări de reparații, se pot programa operațiuni de întreținere și se pot direcționa camioanele către ateliere.
În acest fel, soluția de diagnosticare ajută la reducerea timpului de imobilizare a vehiculului, prin planificarea operațiunilor de mentenanță sau de reparații în avans. WABCO a introdus, de asemenea, soluția telematică „big data” TX-FUELCOMPASSTM, care evaluează și îmbunătățește comportamentul de realimentare a vehiculului, fără investiții suplimentare în hardware. Aceste soluții avansate arată cât de inteligente au devenit vehiculele și ne oferă o idee în legătură cu modul în care o să arate piața în câțiva ani de acum înainte.
Conform mai multor studii de piață, necesitatea unui FMS în Europa va crește constant, în următorii ani. Acest lucru va fi în special evident în țări din Sud-Estul Europei, cum ar fi Bulgaria, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria și Croația. Având cel mai redus grad de utilizare a sistemelor telematice din Europa, aceste țări au un mare potențial de creștere. În plus, oportunitățile oferite de sistemele avansate FMS pentru flotele medii și mari, precum și dezvoltarea unor soluții economice, precum TRAXEETM, dezvoltate pentru a răspunde necesităților flotelor mici spre medii, vor propulsa și mai mult implementarea sistemelor telematice pe fiecare piață în parte.
În 2025, fiecare vehicul va fi capabil să fie conectat, prin intermediul telematicii, multe defecțiuni putând fi reparate preventiv, pentru a asigura un grad mai înalt de eficiență și siguranță, pe măsură ce industria se pregătește pentru un viitor autonom, conectat și electrificat.
Material furnizat de către WABCO