700 de tineri sportivi și artiști obțin finantare prin Programul MOL

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat rezultatele concursului de proiecte din cadrul celei de-a 14-a ediții a Programului MOL de promovare a talentelor. Juriile de specialitate ale programului au propus finanțarea parțială sau integrală a 296 de proiecte cu suma totală de 560.000 lei, incluzând 700 de tineri sportivi și artiști. În cadrul celor 14 ediții ale programului, între anii 2006-2019, au fost acordate finanțări în valoare de peste 4.350.000 de lei, pentru 2.356 de tineri sportivi și artiști.

La această ediție vor fi finanțate total sau parțial aproximativ 300 de proiecte, având ca beneficiari 700 de tineri sportivi și artiști. Anul acesta, juriile de specialitate au selectat cele mai multe propuneri de până acum, ridicând la un nivel record numărul beneficiarilor. Juriul a vrut astfel să încurajeze performanța în rândul tinerilor și, mai ales, să transmită mesajul că atât timp cât doresc să performeze, tinerii vor putea găsi și resursele financiare necesare.

Ca și la edițiile precedente, și anul acesta printre beneficiari se numără atât tineri cu rezultate deosebite pe plan național și internațional, cât și cei aflați la începutul carierei sportive sau artistice.

„Ne bucurăm că am putut crește numărul proiectelor și, implicit, numărul beneficiarilor din acest program deoarece considerăm că astfel de inițiative au un rol esențial în descoperirea de noi talente. MOL Romania și Fundația Pentru Comunitate finanțează anual, de 14 ani, tinerii talentați aflați la început de drum. Suntem astfel o prezență constantă și ne bucurăm, an de an, să descoperim noi tineri talentați care ne fac să privim cu mândrie și cu optimism către viitor. Vom continua să sprijinim tinerii talentați și îi invităm pe toți cei care se află la început de drum pe calea afirmării profesionale în domeniile artei și sportului să apeleze cu încredere la Programul MOL de promovarea talentelor”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman&CEO MOL România.

Cele 296 de proiecte câștigătoare la ediția din acest an a Programului MOL de promovare a talentelor fac parte dintre cele 579 de propuneri primite de Fundația Pentru Comunitate, prin care 1.181 de tineri sportivi și artiști au solicitat finanțare în valoare totală de peste 3.700.000 de lei.

În domeniul artelor au fost selectate 67 de proiecte susținute cu 200.000 de lei, iar la categoria sport au fost alese 184 de proiecte care au obținut în total suma de 220.000 lei. La categoria de vârstă de peste 18 ani – unde sunt invitați să se înscrie beneficiarii edițiilor precedente ale programului, care au împlinit vârsta majoratului – suma totală de 140.000 lei a fost împărțită între 45 proiecte.

„A fost prima ediție la care înregistrarea proiectelor s-a făcut online, procedeu mai simplu, datorită căruia avem și numărul mai ridicat al celor înscriși. Totodată, un număr mare de proiecte au rămas nefinalizate sau neînregistrate în momentul expirării termenului și închiderii sistemului. Reamintim celor interesați că vom lansa următoarea ediție a acestui program în luna mai 2020 în condiții asemănătoare, deci proiectele pot fi pregătite din timp, pe parcursul a opt luni”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Despre program:

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Din finanțarea totală de 560.000 lei, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei domeniului artelor și 140.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului. 

În cei 14 ani de existență a programului au fost acordate finanțări în valoare de peste 4.350.000 lei, pentru 2.356 de tineri sportivi și artiști, din care unii au obținut finanțare la mai multe ediții. Aceste sponsorizări au fost acordate în cadrul celor 2.023 de proiecte câștigătoare, finanțate în acești ani.

Membrii juriului de artă: Márkos Albert, violonist, concert-maestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, președintele juriului, Miriam Cuibus, actriță al Teatrului Național Cluj, lector al Facultății de Teatru și TV din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Timotei Nădășan, grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA, Nelida Nedelcuț, profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Erich Türk, organist, lector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Membrii juriului de sport: Violeta Beclea Székely, campioană europeană, vicecampioană olimpică la atletism, director al departamentului de marketing și comunicare din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președintele juriului, Octavian Amzulescu, președintele Federației Române de Karate WKF, Laura Cârlescu Badea, campioană olimpică și mondială la scrimă, Nicolae Ciobanu, antrenor de înot, CSM Pitești, Narcisa Lecușanu, membru executiv în cadrul Federației Internaționale de Handbal.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.