A început Sibiu Sands

Astăzi a început cea de-a doua ediţie a primului turneu de beach volleyball organizat în ţară pe un teren amenajat de la zero într-un centru istoric: Sibiu Sands. Competiţia este inclusă anul acesta de Federaţia Română de Volei în calendarul competiţional naţional. Cei mai buni voleibalişti din România au venit la Sibiu să se întreacă, iar de data aceasta a fost creată şi o categorie deschisă echipelor de jucătoare profesioniste, competiția fetelor fiind considerată etapă din Campionatul Naţional Feminin.

Turneul Sibiu Sands are loc în perioada 24-27 iulie şi a pus deja stăpânire pe Piaţa Mică a oraşului încă de luni, când a început amenajarea de la zero a terenului, conform specificațiilor Federației Internaționale de Volei.

A fost instalată o tribună de 400 de locuri, iar pentru că un meci de volei pe plajă durează, în medie, o oră, zilele de competiţie urmând să se termine în jurul orei 23.00, a fost construită şi o instalaţie de nocturnă.

Aceasta face ca Sibiu Sands să fie primul concurs de gen care se joacă într-un centru istoric, pe timp de noapte.

volei plan amplasament

Şi profesionişti, şi amatori

Sibiu Sands este o competiție deschisă atât sportivilor profesioniști, cât și celor amatori. Astfel, la categoria Mixt participă 12 echipe de amatori atât de fete, cât şi de băieţi.

Echipele de profesionişti sunt mai multe: 16 pentru fiecare categorie (masculin și feminin).

volei @Silvana Armat copy

Premii de peste 3.000  de euro

Câştigătorii categoriei MIXT – amatori vor primi premii în valoare totală de 1.300 de lei, astfel:

  • 800 de lei – locul I
  • 300 de lei – locul II
  • 200 de lei – locul III.

La OPEN Masculin, premiile sunt de 1.300 de euro:

  • locul I – 800 de euro
  • locul II – 300 de euro
  • locul III – 200 de euro

La fete:

  • primului loc – 800 de euro
  • locul II – 300 de euro
  • locul III – 200 de euro.

La prima ediţie, ce a avut loc anul trecut, câştigătorii la categoria Mixt au fost John Team din Alba Iulia, iar la categoria Open Masculin echipa Fan Arad.

volei @Silvana Armat 2

Turneul, organizat de Asociaţia Eco Sport Team, este inclus pentru al doilea an consecutiv pe Agenda Sportivă a Municipiului Sibiu, fiind al cincilea ca notorietate după Raliul Sibiului, Red Bull Romaniacs, Turul Ciclist al Sibiului și Sibiu Streetball.

Competiția este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu, realizată cu sprijinul Federației Române de Volei, Direcției Județene pentru Tineret și Sport Sibiu și SC DPC SA.

Sponsor principal: UNIMAT – materiale de construcții. Parteneri de eveniment: Metropolis și Ciuc Radler. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.