AHK România: De la comunitate, pentru comunitate

În urmă cu o săptămână, AHK România a celebrat Sărbătoarea Verii, împreună cu cei peste 500 de invitați ai comunității de business româno-germane. În cadrul evenimentului a fost organizată și în acest an tradiționala tombolă pentru un scop caritabil.

Astfel, companiile membre AHK au pus la dispoziție peste 450 de premii, de la cărți, produse pentru picnic, produse alimentare, baterii externe până la o trotinetă electrică. Suma strânsă din biletele de la tombolă a însumat peste 27.000 de lei și a fost donată către două organizații: Altenhilfe Bukarest și echipa de robotică „WAFY”.

Suma donată Altenhilfe Bukarest va fi folosită exclusiv pentru ajutoarele lunare acordate membrilor asociației, persoane vârstnice reprezentând minoritatea germană din București, cu venituri foarte mici. Ajutoarele lunare constă în alimente și medicamente, iar iarna se adaugă un ajutor pentru cheltuielile utilităților. „Aceste venituri, alocate din sumele colectate la tombolă, sunt suficiente pentru ajutoarele acordate timp de două luni de vară (fără întreținere)”, a declarat Anna Chițan, o voluntară Altenhilfe.

Cealaltă jumătate a sumei s-a direcționat către echipa WAFY, formată din elevi ai Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși”, din Petrila. Cei peste 14 elevi au fost prezenți la eveniment, unde au prezentat pe scenă robotul dezvoltat de ei. La primire veștii donației, Nicoleta Cîndea, profesorul coordonator al echipei WAFY, a declarat: „Avem vești extraordinare, vom primi un kit de robotică pentru cei mici de la Elementary14 community”.

Ne bucurăm că am reușit, în cadrul unui eveniment de business al AHK, împreună cu membrii noștri, să facem ceva pentru oamenii din jurul nostru. „Prin acțiunea noastră comună, am demonstrat încă o dată că avem o comunitate puternică, care se implică dincolo de temele economice care ne preocupă zi de zi. Este remarcabil cum ne-am adunat forțele, pentru a face o faptă bună. De la o comunitate de business, pentru comunitatea în care trăim”, a declarat Sebastian Metz, directorul general AHK România.

Despre AHK România

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. AHK România aparține, alături de Camerele de comerț și industrie germane (IHK), rețelei globale a Camerelor de comerț germane bilaterale, reunite sub umbrela Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie din Germania (DIHK).

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, înființată în 2002, numără peste 600 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. În România AHK se implică activ în implementarea sistemului dual de învățământ după model german și a înființat platforma GreenTech econet romania, cât și o Curte Permanentă de Arbitraj. Pentru susținerea companiilor mici și mijlocii românești am inițiat portalul „marketplace romania”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.