Ajutoare de stat în cinematografie – propunere PwC

mitroi-pwcPwC a propus aplicarea unei scheme de ajutor de stat pentru industria cinematografică din România, similară cu cele din celelalte state din Europa Centrală şi de Est. Aceasta ar urma să fie aplicată pentru o perioadă de 5 ani, cu sumă medie anuală de 30 de milioane de Euro, care să acopere rambursarea a 25% din totalul cheltuielilor eligibile pentru producţia internaţională de film realizate pe teritoriul României şi a 50% din impozitul pe venit al persoanelor nerezidente, eligibile, plătit în România.

Aplicarea schemelor de ajutor de stat pentru sectorul cinematografic ar putea duce la creşterea de până la 5 ori a producţiilor de film realizate în România, ducând la o valoare de aproape 250 de milioane de Euro anual, precum şi la crearea de până la 4.000 de noi locuri de muncă în industriile creative şi în cele conexe, arată un studiu al PwC România.

De asemenea, efectul de multiplicare indirect indus în economie ar putea ajunge până la o valoare de aproximativ 850-974 de milioane de Euro anual, prin creşterea activităţii în sectoarele de turism, transport şi servicii.

În plus, impactul bugetar al aplicării unei astfel de scheme ar fi unul pozitiv, cu venituri rezultate de 120-130 de milioane de Euro anual pentru bugetul de stat.

„În prezent, 20 de state din Uniunea Europeană aplică scheme de ajutor financiar pentru industria cinematografică, iar rezultatele implementării unor astfel de scheme au fost de-a dreptul spectaculoase în ţări precum Cehia sau Croaţia, care au atras foarte multe producţii de film străine. De altfel, schema s-a dovedit de aşa mare succes în Cehia, încât în momentul de faţă autorităţile de la Praga iau în considerare majorarea nivelului subvenţiilor de la 20% la 25% din cheltuielile eligibile din bugetul unei producţii cinematografice internaţionale turnate în Cehia”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

 „România are atu-uri incontensabile în acest domeniu (cineaşti foarte talentaţi, locuri de filmare extrem de variate şi ofertante etc., imaginea pozitivă de care se bucură cinematografia românească în străinătate ca urmare a peliculelor premiate din ultimii ani), însă în lipsa unor instrumente financiare şi fiscale de susţinere şi atragere a producţiilor internaţionale de film, tot acest potenţial rămâne nevalorificat”, a adăugat Mihaela Mitroi.

Statele membre ale Uniunii Europene cu importante producții cinematografice precum Marea Britanie (începând cu anul 2006) și Franța (2008), Germania (2007) dar și alte state, în special din Europa Centrală și de Est precum Ungaria (2003), Cehia (2010), Polonia (2007), Croația (2012) au instituit de-a lungul anilor scheme de ajutor de stat pentru producția cinematografică, reușind să atragă investiții străine directe în acest domeniu de activitate industrială și culturală. Formele prin care se acordă ajutorul de stat sunt diverse, având la bază scutiri sau reduceri de impozite și taxe, dar şi subvenţii directe. O condiție pentru ca investitorii să beneficieze de stimulentele fiscale prevăzute este ca o parte minimă din producția de film să fie realizată pe teritoriul statului care acordă facilitatea fiscală.

Cehia acordă subvenții și facilități fiscale de 20% din valoarea cheltuielilor locale cu un buget mediu anual de 45 milioane euro pentru anii 2015-2018. Ungaria acordă subvenții și facilități fiscale de 25% din valoarea cheltuielilor locale cu un buget mediu anual de 38,5 milioane euro (231 milioane pentru perioada 2008-2013). În Polonia se acordă subvenții și facilități fiscale de 50% din buget, dar nu mai mult de 1 milion de euro, cu un buget mediu anual de 30 milioane euro. Croația a introdus în 2012 o schemă de ajutor de stat prin care acordă facilități de 20% din costurile eligibile, dar nu mai mult de 2,65 milioane Euro pentru un film.

Creșterea producției de film, după implementarea schemelor de ajutor de stat, a fost remarcabilă: Ungaria a realizat 133 milioane Euro după implementarea schemei în 2003, crescând industria cu 500% din punct de vedere valoric. Cehia, care a realizat 100 milioane Euro după implementarea schemei din 2010, a înregistrat o creştere de 300% faţă de perioada în care schema nu era implementată. Polonia a realizat peste 134 milioane Euro după implementarea schemei în 2007. În Polonia funcționează și 9 scheme de ajutor de stat regionale. Sectorul a cunoscut o creștere medie anuală de 63% în Cehia, de 50% în Ungaria și de 13% în Polonia.

Firmele din reţeaua PwC (www.pwc.rosunt prezente în 157 de ţări cu mai mult de 208.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.