Ministrul Alexandru Nazare a solicitat asistenta tehnica din partea expertilor britanici, in derularea parteneriatelor public-private (PPP) pe care Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) le are programate. In martie vor fi scoase in concesiune lucrarile la Autostrada Comarnic-Brasov (Cristian) si la Centura de Sud a Capitalei, in regim de autostrada. Astfel, oficialul roman a propus echipei din cadrul Secretariatului britanic al Transporturilor sa se deplaseze la Bucuresti in perioada imediat urmatoare, pentru a oferi expertiza comitetului PPP infiintat la nivelul ministerului. Totodata, Nazare a invitat firmele britanice sa participe la licitatii “pentru a spori substantial concurenta pe piata de profil”.
“Expertiza britanica in domeniul PPP-urilor poate fi utila in demersurile noastre de a identifica surse de finantare pentru proiectele ambitioase din planul de modernizare a infrastructurii. In acest sens, am solicitat asistenta tehnica din partea expertilor britanici in derularea parteneriatelor public-privat, prin deplasarea la Bucuresti in perioada imediat urmatoare a echipei din cadrul Secretariatului britanic al Transporturilor. Propunerea a fost primita cu deschidere din partea partii britanice, iar in perioada urmatoare echipele noastre vor stabili detaliile tehnice necesare. Am ridicat aceasta problema si la Departamentul Guvernului britanic pentru Afaceri, Inovatie si Competente, iar raspunsul a fost, de asemenea, pozitiv” a precizat ministrul Nazare, aflat, de joi, intr-o vizita oficiala la Londra, la invitatia Secretarului de Stat pentru Transporturi din Guvernul britanic, Justine Greening.
Nazare a adaugat ca a infiintat la nivelul MTI un comitet de PPP, iar membrii sai vor putea manageria cu mai mult succes proiectele de infrastructura, prin sprijinul britanic. “Marea Britanie este lider in proiecte de PPP si acorda asistenta pentru astfel de proiecte in peste 40 de tari”, a precizat Nazare.
Oficialul roman a prezentat stadiul principalelor proiecte pe care MTI le va derula in parteneriat public-privat. “In 2012 vom face pasi importanti pentru scoaterea in concesiune a lucrarilor la Autostrada Comarnic-Brasov (Cristian) si la Centura de Sud a Capitalei in regim de autostrada. In martie 2012 va fi lansat anuntul de participare pentru atribuirea contractului de concesiune pentru Centura Sud a Capitalei si estimam ca la sfarsitul acestui an ar putea incepe lucrarile de proiectare si construire pentru acest obiectiv care ar urma sa fie finalizat in 2015. Pentru Comarnic-Brasov (Cristian) avem pregatita documentatia pentru a scoate la licitatie in luna martie a acestui an componenta de consultanta si revizuirea studiului de fezabilitate”, a explicat Nazare.
Pe langa discutiile de la Departamentul de Transport, ministrul roman al Transporturilor a avut, in vizita sa de doua zile, intrevederi cu reprezentantii Camerei de Comert Romano-Britanice (BRCC) si ai Trezoreriei Majestatii Sale.
Invitatie la licitatii
Referindu-se la relatiile economice bilaterale, Alexandru Nazare a apreciat contributia sectorului privat britanic la dezvoltarea domeniului transporturilor si infrastructurii din Romania si a lansat companiilor invitatia de a participa la licitatii, astfel incat concurenta pe piata de profil sa fie substantial sporita.
”Cu Regatul Unit avem un Parteneriat Strategic semnat in 2003 si care capata o tot mai accentuata substanta economica si de dezvoltare. Nivelul schimburilor economice, nivelul implicarii firmelor britanice in proiectele majore de infrastructura dinRomaniasunt ambele in crestere. Vrem sa incurajam si sa acceleram acest trend, cu atat mai mult in actualul context economic. Am transmis Secretarului Greening acest lucru si voi spune si mediului de afaceri, mai tarziu, ca expertiza britanica a fost si ramane binevenita in Romania, indiferent ca vorbim de asistenta tehnica, lucrari de infrastructura sau consultanta generala. Firmele britanice pot contribui la realizarea programului nostru de modernizare a infrastructurii daca participa la licitatiile organizate de companiile din subordinea MTI, asa incat concurenta pe piata de profil sa fie substantial sporita”, a adaugat ministrul roman al Transporturilor.
Investitii remodelate de criza economica
Alexandru Nazare a prezentat si avantajele competitive ale unei economii romanesti remodelate in urma crizei globale incepute in 2007.
“Intr-o privire de ansamblu, putem observa ca actualul climat economic european ne-a fortat pe toti-cetateni, guverne, companii private-sa regandim paradigma financiara in care am functionat. Lectia invatata a acestei crize consta in redescoperirea nevoii de responsabilitate economica, responsabilitate pentru resursele publice, pentru cum sunt cheltuite, administrate si investite. Masurile de austeritate pe care atatRomania, cat si Marea Britanie le-au luat in ultimii ani conduc la o prioritizare a investitiilor, dar si la o permanenta presiune pentru justificarea taierilor bugetare si identificarea de solutii alternative creative, care sa asigure fundamentele unei cresteri solide si durabile. O astfel de solutie este finantarea marilor proiecte de infrastructura care sa aduca valoare adaugata in economie prin parteneriate public-privat, si sa putem beneficia de ce au mai bun de oferit sectorul public si sectorul privat. PPP-urile sunt o solutie perfect aplicabila intr-o economie ca a Romaniei, unde infrastructura este inca in etape intermediare de dezvoltare, si pot fi o poveste de succes daca sunt pregatite si promovate temeinic. Marea Britanie este liderul mondial in dezvoltarea solutiilor PPP, si acesta este unul din principalele motive ale prezentei mele aici. Voi millita in mandatul meu pentru transpunerea si inRomaniaa experientei britanice in domeniu”, a precizat ministrul Alexandru Nazare in prezentarea sa.
Solutii nebirocratice si necostisitoare
Referitor la actiunile comune ale celor doua tari in formatul Consiliului pentru Transport, Telecomunicatii si Energie al UE, ministrul Nazare si omologul britanic Justine Greening au discutat pozitiile nationale privitoare la urmatorul cadru bugetar european, prioritatile presedintiei daneze, revizuirea curenta a Retelei Trans-Europene de Transport TEN-T, optiunile romane si britanice privind operationalizarea Mecanismului financiar ”Connecting Europe”, propuneri curente de reglementare europeana a folosirii tahografelor, precum si perspectivele Spatiului Unic Feroviar european.
”Marea Britanie este un partener esential al Romaniei si al constructiei europene, iar acest parteneriat trebuie intarit chiar daca tarile noastre au pozitii diferite in privinta tratatului fiscal. Ca siRomania, omologii britanici sprijina instrumentele financiare si de dezvoltare ale UE care promoveaza un spatiu de transport echilibrat si coeziv, deschis catre vecinii din Est si de pe urma caroraRomaniaar beneficia imediat in postura sa de poarta estica a UE. De asemenea, sprjinim impreuna solutii nebirocratice pentru dezvoltarea infrastructurii, cat mai putin costisitoare, dar cu impact maxim pentru revirimentul economic al statelor noastre”, a declarat Nazare.
Magda SEVERIN