Axis Communications anunţă lansarea AXIS T8415, instrument de configurare cu rolul de a simplifica instalarea camerelor de supraveghere. Noul instrument foloseşte flexibilitatea şi uşurinţa conectării dispozitivelor mobile pentru a reduce timpul necesar instalării lor.
“Prin folosirea propriilor smartphone-uri şi tabletelor în locaţiile unde se implementează o soluţie de supraveghere, integratorii se pot conecta wireless la camere cu ajutorul unei aplicaţii intuitive. Astfel, ei pot gestiona funcţii cheie şi pot modifica unele caracteristici precum unghi de vizibilitate şi focus. Dispozitivul poate fi folosit o zi întreagă, fără a avea nevoie de alimentare, datorită unei baterii integrate de capacitate mare. Prin această soluţie, instalarea unei camere IP va putea fi făcută mult mai uşor şi mai rapid”, a declarat Erik Frännlid, Director of Product management în cadrul Axis.
AXIS T8415 este un dispozitiv mobil cu baterie integrată care se poate conecta la cameră direct şi poate afişa live imaginile video. Cu ajutorul lui, integratorii pot seta din locaţia de instalare unghiul de vizibilitate al camerelor şi focusul, mult mai uşor decât dacă ar folosi un laptop sau un computer.
Datorită bateriei integrate de capacitate mare, AXIS T8415 poate fi folosit pentru a alimenta camerele prin tehnologia standard PoE, putând alimenta dispozitivele cu până la 30W pentru mai multe ore.
Modulul wireless integrat în dispozitiv permite conectarea rapidă a unui smartphone sau a unei tablete, astfel încât integratorii să poată viziona live materialele oferite de camerele de supraveghere.
În timp ce camera este montată şi este conectată la unitatea centrală prin intermediul unui cablu de rețea, integratorul poate ajusta caracteristici importante precum rotirea imaginii, modificarea adresei IP sau setarea focusului, toate fiind realizate prin intermediul aplicaţiei ce poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play.
Printre caracteristicile AXIS T8415:
- posibilitatea de a gestiona mai multe camere, inclusiv standard ONVIF;
- oferă protecţie prin parolă WPA2;
- funcţionează și prin conexiune LAN (PC);
- permite alimentarea altor dispozitive mobile externe prin portul USB integrat;
- înlocuirea facilă a bateriilor.
Axis Communications (www.axis.com) este lider mondial în echipamente video de reţea, oferind soluții inteligente și sigure, contribuind în mod direct la tranziția către soluții digitale de supraveghere. Produsele și soluțiile video profesionale Axis sunt dezvoltate în jurul unei platforme inovatoare și deschise.
Axis are peste 1.900 de angajați în peste 40 de birouri în lume și cooperează cu peste 75.000 de parteneri din 179 de țări. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 în Suedia și este listată la bursa NASDAQ OMX Stockholm sub numele AXIS. (M.S.)