Un context fără precedent s-a creat astăzi în România, iar patronatele deţin cea mai mare influenţă pe care au avut-o vreodată. Şi nu este atât meritul patronatelor, cât mai degrabă o situaţie favorabilă. Lumea politică trece prin momente dificile legate atât de necesitatea redefinirii raporturilor sale cu justiţia, cât mai ales din cauza problemelor economice. Iar sindicatele aproape au dispărut din zona publică.
Patronatele şi cele din transporturi nu fac excepţie, sunt cele la care întreaga societate priveşte cu speranţă. Pentru că mediul privat este cel care trebuie să producă noi locuri de muncă şi să aducă acea creştere economică necesară.
Speranţa este principalul factor de putere într-o democraţie, iar patronatele nu au altceva de făcut astăzi decât să o folosească inteligent.
Însă, în mod ciudat, acest lucru nu se întâmplă, deşi sunt atât de multe aspecte care aşteaptă o reacţie.
Să luăm cel mai recent exemplu – acciza suplimentară la carburanţi. Această taxă cu impact major în profitabilitatea transportatorilor a fost anunţată, dezbătută şi implementată, iar reacţia patronatelor din transporturi… slabă, tardivă şi necoordonată.
Dacă nici într-o asemenea situaţie nu se poate ajunge la un consens, atunci ce speranţe poţi să mai ai?
Fiecare lider are propria viziune şi încearcă să creeze o strategie. Şi asta este bine, cu condiţia ca firmele reprezentate, transportatorii, să poată cizela strategia, să o poată schimba dacă este nevoie. Iar acest lucru nu se întâmplă niciodată. Liderii se luptă în viziuni ca nişte veritabili oameni politici, când exact asta nu ar trebui să fie.
Eşecul este major şi taxa suplimentară în carburanţi este deja plătită. Se discută despre recuperarea unei părţi a acestei acize, dar, din nou, fiecare are propria viziune.
Aparent nu suntem pregătiţi pentru succese importante. Mai degrabă preferăm o reuşită măruntă, dar personală, decât o victorie mare, care însă nu este foarte clar cui i se datorează.
Din păcate, istoria este clară, iar în România orice realizare notabilă a presupus sacrificiul celor care au luptat pentru ea. Şi-au sacrificat principiile, averile, familiile şi, uneori, chiar viaţa pentru ca societatea să facă un pas înainte.
În transporturi, evoluţia este imposibilă, deşi contextul este atât de favorabil. În transporturi, singurul lucru care ar trebui sacrificat este orgoliul. Iar de un asemenea sacrificiu nimeni nu este capabil.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
