Traficul rutier va fi închis pe DN 73A, DN 1E şi DN 1A, sâmbătă și duminică, pentru competiţia automobilistică “Raliul Braşovului” ediţia 45.
Orarul și porțiunile cu restricții:
Sâmbătă, 26 martie:
- DN 73A, Predeal – Râşnov între km 4+000 – km 10+500 – în intervalul orar 0830 – 1130 ;
- DN 1E, Râşnov – Poiana Braşov, km 17+000 – km 21+000 – în intervalul orar 0900 – 1300;
- DN 1A, Cheia km 149+950 – limită judeţ Braşov km 160+600 – km 164+000 – în intervalul orar 1200 – 1700.
Duminică, 27 martie:
- DN 73A, Predeal – Râşnov între km 4+000 – km 10+500 – în intervalul orar 0800 – 1030.
Precizăm că, în acord cu reglementările în vigoare, respectiv Legea 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, conducătorii auto au obligaţia să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră temporară, precum şi indicaţiile agenţilor de poliţie aflaţi la locul desfăşurării evenimentului.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul CNADNR, tel. 021/264.33.33; 021/9360, sau de pe www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale.