CNADNR a alocat fondurile necesare reabilitării tronsonului de 40 de km Drajna-Lehliu al Autostrăzii A2 și în curând va fi organizată o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor.
“Reabilitarea acestui tronson este foarte necesară. Având în vedere că procesul de licitare la noi ar putea dura conform prevederilor legale până la 120 de zile, am alocat fonduri pentru DRDP Constanţa astfel încât aceasta să înceapă procedura de licitare a proiectului cât mai curând”, a declarat directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, într-un comunicat de presă.
Costul lucrărilor este evaluat la aproximativ 46,5 milioane lei iar acestea vor consta în frezarea straturilor asfaltice pe o grosime de 12 cm şi realizarea straturilor de legătură şi a celui de uzură.
Tronsonul Drajna-Lehliu a fost dat în folosinţă în anul 2007, durata de viaţă a lucrărilor existente fiind de 6 ani.
Pentru celelalte tronsoane, calea I Bucureşti – Constanţa, şi calea II Constanţa – Bucureşti sunt prevăzute lucrări de întreţinere periodică şi reparaţii curente, conform Programului de punere în ordine a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi.
Magda SEVERIN