Companiile de stat pot aduce beneficii economiei dacă sunt administrate eficient – raport PwC

Companiile de stat joacă un rol cheie în crearea de valoare în sfera publică. Însă, deşi proprietatea de stat poate aduce anumite avantaje, aceasta poate duce şi la pierderea de valoare dacă la conducerea companiilor de stat nu sunt aplicate cele mai bune practici de management.

Acestea sunt doar câteva dintre concluziile unui nou raport PwC – State-owned enterprises: Catalysts for public value creation? – care se bazează pe rezultatele unui sondaj Pulse efectuat în ianuarie 2015 în rândul a 153 de directori generali, precum şi pe concluziile celei de-a 18 ediţii a PwC Global CEO Survey.

“Companiile de stat sunt o forţă influentă şi în continuă creştere la nivel global. Procentul de companii de stat incluse în topul Fortune Global 500 a crescut de la 9% în 2005 la 23% în 2014. În timp ce aceste organizaţii au aceleaşi oportunităţi şi provocări ca şi companiile private, ele au scopuri, misiuni şi obiective diferite, care sunt legate de anumite aspecte ale serviciilor publice, şi au şi un rol social important”, a declarat Daniel Anghel (foto), Partener, Consultanţă Fiscală, Liderul Echipei de Servicii pentru Sectorul Public din cadrul PwC România.

“În viitor, companiile de stat trebuie să fie mult mai bine gestionate pentru a crea valoare adăugată şi a evita competiția neloială în piețe în care companiile private sau organizaţiile neguvernamentale pot livra mult mai eficient produsele şi serviciile de care cetăţenii au nevoie”, a adăugat Daniel Anghel.

“De asemenea, companiile de stat nu ar trebui evaluate doar în baza rapoartelor financiare, ci şi din perspectiva contribuţiei lor la crearea de valoare socială – o viziune integrată şi holistică care să includă un număr de factori, inclusiv cel uman, social, de mediu, intelectual şi de infrastructură, cât şi dimensiunile financiare”, a precizat Daniel Anghel.

Alte concluzii ale raportului:

  • Companiile de stat au preocupări similare cu cele private. Conform celei de-a 18-a ediţii a PwC Global CEO Survey, cele mai importante preocupările includ supra-reglementarea, disponibilitatea talentelor, răspunsul autorităţilor la deficitul fiscal şi povara datoriilor, precum şi instabilitatea geopolitică. Însă, directorii generali ai companiilor de stat sunt mai preocupaţi de ameninţările cibernetice (68%) decât omologii lor privaţi (60%).
  • În timp ce directorii generali ai companiilor de stat sunt mai încrezători în perspectivele de creştere pe termen scurt decât omologii lor de la companiile private, ei continuă să fie mai puţin încrezători în dezvoltarea companiilor lor în următorii trei ani. Această diferenţă poate să fie legată de presiunea pusă din ambele sensuri: companiile să fie viabile din punct de vedere comercial şi totodată să îndeplinească obiective mai puţin comerciale, ceea ce poate da naştere la compromisuri în performanța financiară pe termen scurt faţă de cea pe termen lung.
  • Tehnologia digitală are potenţialul de a deveni un element cheie, oferind o productivitate mai mare şi rezultate mai bune, dar în acelaşi timp reducând costurile. 64% din executivii companiilor de stat care au răspuns la sondajul PwC Global CEO Survey au spus că sunt preocupaţi de viteza cu care se dezvoltă tehnologia (în comparaţie cu 57% dintre omologii lor din cadrul companiilor private). În acelaşi timp, aceştia consideră că dezvoltarea tehnologiilor digitale creează cea mai mare valoare când vine vorba de eficienţă operaţională, analiză de date şi experienţa consumatorului.
  • Sondajul PwC Pulse bazat pe răspunsurile a 153 de directori generali a arătat faptul că, în comparaţie cu 2010, un procent mai mare de directori generali consideră că proprietatea de stat distorsionează competiţia şi duce la interferenţa politicului în piaţă.

Raportul indică criterii pe care viitorii lideri ai companiilor de stat– în special membrii consiliului de administraţie şi echipa executivă – vor trebui să le îndeplinească pentru a deveni un catalizator pentru crearea de valoare publică durabilă:

  • Claritatea – O înţelegere clară a scopului şi obiectivelor companiei respective şi a rolului lor în atingerea acestor obiective;
  • Capacitatea – Acordarea timpului şi resurselor necesare pentru a-şi îndeplini rolul cât mai bine;
  • Aptitudinea – Expertiză și experiență relevante, necesare pentru a conduce și administra compania de stat;
  • Integritatea – Situarea în serviciul cetățenilor, în scopul creării de valoare socială.

Despre raport:

  1. Raportul integral ‘State-owned enterprises: Catalysts for public value creation?’ poate fi descărcat la www.psrc.pwc.com . Studiul este bazat pe rezultatele sondajului Pulse despre protecţionism şi proprietatea de stat la care au răspuns 153 de directori generali în ianuarie 2015 şi pe rezultatele raportului 18th Annual Global CEO Survey al PwC.
  2. Centrul pentru Cercetare în Sectorul Public (PSRC) este comunitatea online a PwC pentru cercetare privind aspectele şi provocările cu care autorităţile şi companiile din sectorul public se confrunta în prezent sau viitor. Centrul PSRC permite colaborarea şi schimbul de idei între factori politici de decizie, formatori de opinie, experți din pieță, cadre universitare și specialişti internaționali.

Firmele din reţeaua PwC (www.pwc.ro) ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Reţeaua de firme este prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.