Marti dupa amiaza se intruneste, pentru a treia oara de la infiintare, Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social (Guvern, BNR, reprezentanti ai sindicatelor si patronatelor), dar de la discutii lipsesc sindicatele, numai patronatele si BNR anuntandu-si prezenta la intalnirea cu premierul la Palatul Parlamentului.
“Astazi vom discuta cu patronatele cum poate sprijini Statul, in 2012, crearea de locuri de munca. Sindicatele nu vin astazi, poate vor participa la urmatoarea intalnire”, a declarat primul-ministru inaintea sedintei.
Emil Boca precizat ca nu va anunta mariri de salarii si pensii, intrucat economia nu ne permite, dar in viitor “ne putem astepta si la lucruri mai bune”. “Nu vin astazi aici sa anunt mariri de salarii si pensii, pentru ca economia nu permite acest lucru. Avem o stabilitate economica castigata cu greu. In acest moment avem o stabilitate in ceea ce priveste plata salariilor si pensiilor. In viitor ne putem astepta si la lucruri mai bune”, a declarat primul-ministru.
El a adaugat ca “Stiu ce inseamna taierile de salarii, sa iti pierzi locul de munca. Aceste decizii le-am luat obligati de viata, de criza economica. Si in Spania somajul este de 23%, nici in alte locuri lucrurile nu sunt roz”.
Consiliul National Tripartit se reuneste in contextul in care in ultimele patru zile au avut loc manifestatii in Bucuresti si in peste 50 de orase din tara.
Magda SEVERIN