Copii diagnosticaţi cu autism îşi depăşesc limitele şi aleargă la Semimaratonul Internaţional Bucureşti

Psihologul Adrian Gemănaru, nominalizat în 2015 și 2016 la prestigioasele premii World Autism Festival din Canada şi la Gala “Cariere” din România, va alerga, alături de 14 copii diagnosticaţi cu autism şi 10 psihologi din cadrul Centrului de Autism “Marea Neagră”, la Semimaratonul Internaţional Bucuresti (14 – 15 mai) – Cursa Copiilor, pentru drepturile persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist.

Motivul principal pentru care s-a format grupul “Alerg pentru Autism Marea Neagră” a fost afirmaţia unui medic, care a susţinut că aceşti copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist nu pot duce cu succes o activitate până la capăt. Pentru a-l contrazice pe medicul care nu dădea şanse mari persoanelor cu dizabilităţi, Centrul “Marea Neagră” a organizat, în februarie 2015, primul eveniment sportiv dedicat copiilor cu autism, unde aceştia au alergat câţiva kilometri pe nisipul îngheţat din staţiunea Mamaia.

”Este prima dată în România când un grup atât de mare de copii speciali participă şi intră în concurs alături de copiii tipici. Am luat decizia ca tricourile de concurs să fie personalizate cu numele fiecărui copil şi o calitate sau un sentiment specific acestuia: ambiţie, curaj, carismă ori speranţă. Vom avea o Cursa a Sentimentelor”, declară psihologul Adrian Gemănaru, preşedintele Centrului “Marea Neagră”.

În general, aminteşte psihologul, toate evenimentele caritabile care se organizează pentru persoanele cu dizabilităţi au loc fără participarea acestora, însă Centrul “Marea Neagră” doreşte să demonstreze opiniei publice din Romania că limitele pot fi depăşite şi că aceşti copii pot lupta pentru drepturile lor. ”Am mari emoţii pentru copilul meu, dar cred foarte mult în el.

Alerg pentru Autism (2)

Această cursă de alergare este unul din acele momente în care eşti mândru de copilul tău şi de medalia primită de el la final. Realizezi că speranţa există şi trebuie doar să crezi în ea”, afirmă Leonard, tatăl lui Andrei, un copil diagnosticat cu autism.

De cealaltă parte, organizatorul Semimaratonului Internaţional Bucureşti aminteşte că Bucharest Runing Club dezvoltă şi organizează cele mai mari evenimente internaţionale de alergare de masă din România, cu viziunea de a oferi cadrul pentru ca fiecare persoană participantă – adult sau copil – să devină o versiune mai bună a lui însuşi, să îşi depăşească limitele şi să creadă în şansele proprii de succes.

“În acelaşi timp, promovăm egalitatea de şanse şi de drepturi pentru toţi copiii. Suntem bucuroşi pentru participarea unui grup aşa de mare de la Centrul de Autism “Marea Neagră” şi pregătim condiţii de siguranţă pentru aceştia, prin faptul că toţi copiii cu dizabilităţi participă alături de un însoţitor, care va avea un număr de concurs special în timpul Semimaratonului Bucureşti OMV Petrom”, a declarat Oana Nastase, director general Bucharest Running Club, organizatorul OMV Petrom Semimaratonul Bucureşti.

Alerg pentru Autism (3)

Psihologul Adrian Gemănaru, care este printre altele şi singurul psiholog din România acreditat în delfinoterapie de mai multe comisii internaţionale, aminteşte că România are o rată destul de mare de copii diagnosticaţi cu autism, numai la Centrul “Marea Neagră fiind diagnosticaţi, anual, peste 150 de copii cu această afecţiune. În acelaşi timp, specialistul consideră că realitatea este una dureroasă, trebuie trase semnale de alarmă şi luate de urgenţă măsuri, iar instituţiile abilitate ale statului trebuie să înţeleagă că fără ajutorul lor, fără fonduri alocate pentru cercetarea în domeniu, România va întâmpina probleme extrem de grave în viitor.

“Atât eu, cât şi alţi colegi din România şi din străinătate realizăm cercetări serioase şi încercăm să găsim soluţii cât mai eficiente pentru a lupta cu această tulburare serioasă cu care se confruntă mulţi copii din România, însă nu primim deloc sprijin din partea insituţiilor abilitate ale statului, toate cercetările realizate de noi, în România, sunt realizate din fonduri proprii.

Alerg pentru Autism (4)

Trecând peste aceste bariere cu care ne confruntăm în ţară, consider că participarea a 14 copii speciali la cel mai important eveniment de alergare din România, reprezintă un moment important pentru noi, ca specialişti, să putem demonstra că munca noastră, reprezentată de sute de ore de terapie psihologică, duce la o integrare a acestor copii în societate”, conchide psihologul Adrian Gemănaru, preşedintele Centrului “Marea Neagră”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.