ISCTR a publicat primele imagini cu noile sisteme DSRC, utilizate în trafic pentru controlul de la distanță al tahografelor inteligente.
Antenele DSRC (dispozitivele de culoare albastră) permit conectarea de la distanță la tahografele digitale inteligente, analiza datelor și detectarea neregulilor.
Datele criptate sunt trimise către softul DSRC și pot fi utilizate de către inspectorii de trafic pentru a primi anumite informații:
- numărul de înmatriculare al vehiculului;
- eveniment de depășire a limitei de viteză;
- conducere fără un card valabil;
- card de conducător auto valabil;
- introducerea cardului în timpul conducerii;
- eroare privind datele de la senzorul de mișcare;
- conflict privind deplasarea vehiculului;
- al doilea card de conducător auto;
- activitatea curentă;
- ultima sesiune încheiată;
- întreruperea alimentării cu energie electrică;
- anomalie a senzorului;
- reglarea orei;
- tentativă de încălcare a securității;
- ultima etalonare;
- etalonare anterioară;
- data conectării tahografului;
- viteza curentă.
Dispozitivul poate fi utilizat în scenarii diferite: montat pe un trepied pentru un control static sau pe plafonul vehiculului, cu ventuze sau magnet, pentru a efectua un control dinamic (din mers). Comunicarea antenei cu tahografele inteligente se face fără a fi necesară oprirea vehiculelor.
În ultimele săptămâni au fost efectuate mai multe acțiuni de control în trafic ale ISCTR cu antene DSRC, fiind oprite doar autovehicule suspectate de nereguli. S-au aplicat sancțiuni pentru: conducere fără card, nerespectarea timpilor de conducere și odihnă, utilizarea altei cartele tahografice decât a celei emise conducătorului auto, utilizarea incorectă a mecanismului de comutare a tahografului, etc.
ISCTR a anunțat că, în cadrul viitoarelor controale în trafic, va intensifica utilizarea antenelor DSRC, în special pe drumurile intens tranzitate de autovehiculele care efectuează transport internațional de marfă și persoane.