Elveția investește într-un nou proiect în România

Elveția, cea mai competitivă țară din lume, investește într-un nou proiect în România, prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român.

Camera de Comerṭ Elveṭia – România este unul dintre beneficiarii Programului de Cooperare Elveṭiano-Român și implementeazǎ acum un proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Proiectul, realizat în comun de către Camera de Comerț Elveția – România (CCE – R) din București și Camera de Comerț Elveția – Europa Centrală (SEC) din Zurich, are ca scop oferirea unui nou impuls pentru dezvoltarea relațiilor de afaceri dintre România și Elveția, atât bilateral, cât și pe piețele terțe, dar și transferul de know-how între cele două părți, în domeniul business-ului.

Proiectul ,,CCE-R – SEC partnership in developing Romanian – Swiss business relations” presupune, în primul rând, lansarea unei platforme online pentru a facilita contactele de business și parteneriatele elvețiano-române. Companiile care vor fi incluse în baza de date electronică vor fi selectate după o analiză de piață făcută de către experții CCE-R, atât în România, cât și în Elveția.

De asemenea, vor fi organizate două forumuri, unul în Elveția în octombrie 2015 și celălalt în România, în mai 2016, cu scopul de a facilita întâlnirile dintre companiile elvețiene și cele române și de a asigura un schimb de experiență eficient între partenerii proiectului.

Despre Camera de Comerț Elveția – România (CCE-R)

Camera de Comerț Elveția – România (CCE-R) este o asociație românească non-profit înființată în decembrie 2000 ce are ca principal obiectiv stimularea și facilitarea relațiilor economice dintre Elveția și România. CCE-R este partenerul în România al Camerei de Comerț Elveția-Europa Centrală (SEC), membră a SwissCham (Association of Swiss Foreign Trade Chambers) și parteneră a Switzerland Global EntrepriseNetwork (S-GE), toate aflate în Zürich, Elveția.

CCE-R reunește în prezent circa 70 de membri, printre care se află cei mai importanți investitori elvețieni în România (Holcim, Ameropa, Nestlé, Franke, Ringier, Sika, Rieker). Aderarea la CCE-R este deschisă oricărei persoane juridice care este interesată de relațiile economice dintre Elveția și România și care împărtășește aceleași interese și obiective cu CCE-R. Activitatea CCE-R este sprijinită de către Ambasada Elveției la București.

Conform raportului Global Competitiveness Index pentru 2015-2016 alcătuit de World Economic Forum, Elveția se clasează pe primul loc în ceea ce privește gradul de competitivitate pe plan economic. Raportul anual, care evaluează o serie de factori ce determină productivitatea și prosperitatea economică pentru 140 de state din lume, plasează Elveția, pentru al șaptelea an consecutiv, în topul statelor cu performanțe deosebite în economie.

Dintre cei 12 factori luați în considerare pentru măsurarea competitivității, statul elvețian ocupă prima poziție în domeniul inovației, datorită instituțiilor de cercetare de top, al cooperării constante dintre mediul academic și sectorul privat și datorită unui nivel ridicat al investițiilor făcute de către companiile private în dezvoltare și cercetare (locul 3).

Mai mult, studiul arată că Elveția are cea mai eficientă piață a muncii dintre cele 140 de țări analizate, dar și cel mai mare nivel de inovare în sfera de business, fapt datorat colaborării excelente dintre angajați și angajatori. Elveția este în top 10 și în ceea ce privește eficiența și transparența instituțiilor publice, infrastructura și nivelul de dezvoltare al piețelor financiare, având una dintre cele mai stabile macroeconomii din lume, într-o perioadă în care foarte multe țări dezvoltate au probleme în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.