Grup Renault România: Peste 13.100 de copii şi tineri beneficiază de echipamente IT

Peste 13.100 de copii şi tineri de la grădiniţe, şcoli, licee, ONG-uri şi alte instituţii din domeniul educaţiei din Argeş, Dâmboviţa, Bucureşti şi Ilfov beneficiază în activităţile de educaţie de echipamente IT donate de Grupul Renault România.

75 de grădiniţe, şcoli, licee, ONG-uri şi alte instituţii publice din domeniul educaţiei beneficiază, începând de la sfârşitul săptămânii trecute, de echipamente IT donate de Grupul Renault România şi recondiţionate de Asociaţia Ateliere Fără Frontiere. 500 de desktop-uri şi laptop-uri au intrat în dotarea respectivelor instituţii pentru a contribui la calitatea actului de învăţământ şi educaţie în rândul copiilor şi tinerilor.

Joi, 9, şi vineri, 10 iunie, reprezentanţii acestor instituții și organizații din Argeş, Bucureşti, Dâmboviţa şi Ilfov, au participat la ceremoniile de final ale proiectului Dublu Click pe educaţie cu Renault, creat de Grupul Renault, în parteneriat cu Asociaţia Ateliere Fără Frontiere. Proiectul de solidaritate digitală a demarat la începutul lunii aprilie, când s-a dat startul înscrierilor unor proiecte de educaţie derulate de instituţiile din sistemul public și ONG-uri, care activează în comunităţi din Argeş, Bucureşti, Dâmboviţa şi Ilfov. Dintr-un total de 95 de proiecte depuse, 75 au fost alese eligibile (lista completă, disponibilă aici) cu ajutorul unui juriu format din reprezentanţi ai Grupului Renault, asociaţiei Ateliere Fără Frontiere, dar şi din parteneri independenți.

Cunoscutul jurnalist şi blogger, Victor Kapra, specializat în subiecte despre tehnologia informaţiei, membru al juriului pentru proiectele înscrise în Bucureşti, Dâmboviţa şi Ilfov, şi-ar dori ca beneficiarii acestui proiect „să îi ajute și ei mai departe, după puterile lor, pe alți. Binele trebuie să genereze bine. Fiecare, oricât de strâmtorați am fi, avem resurse din care putem dărui: timp, acțiune și expertiză prin voluntariat, de exemplu. Şi sper ca atunci când vor sosi computerele acestea să fie utilizate la maximum în funcție de profilul organizației” (interviul complet, disponibil aici).

Din partea Grupului Renault, Anca Oreviceanu, director comunicare şi responsabilitate socială, prezentă la cele două ceremonii, în Argeş, la Piteşti, şi la Bucureşti, a declarat : « Prin acest proiect ne-am propus să contribuim la ameliorarea bazei materiale a grădinițelor, școlilor, liceelor și celorlalte instituții și, prin aceasta, la dezvoltarea competențelor și aptitudinilor elevilor în domeniul utilizării calculatoarelor. Astăzi, a ști să utilizezi un calculator nu mai este un lux, este o necesitate și am dorit să oferim cât mai multor copii și tineri o șansă să învețe.» Grupul Renault România încurajează dezvoltarea abilităților digitale în rândul copiilor și tinerilor.

renault, it, echipamente

Potrivit raportului de ţară publicat de Comisia Europeană în martie 2016, mai puţin de jumătate din forţa de muncă din România (46%) posedă abilităţi digitale suficiente, faţă de 72%, în UE, acest aspect putând deveni un obstacol major în calea dezvoltării economice.

În total, peste 24.000 de copii şi tineri din Argeş, Bucureşti, Dâmboviţa şi Ilfov au beneficiat de material informatic, prin proiectul de solidaritate digitală, promovat de Grupul Renault România şi Ateliere fără Frontiere, încă din decembrie 2014. Grupul Renault a donat la sfârşitul anului 2014 către alte 20 de instituţii de învăţământ (grădiniţe, şcoli şi licee) şi 8 organizaţii nonprofit, câștigătoare, 320 de echipamente echipamente IT, calculatoare şi laptopuri (lista completă a câștigătorilor aici).

Asociaţia Ateliere Fără Frontiere este o asociaţie română fără scop lucrativ, creată în 2008, întreprindere socială de inserţie prin economia socială. Misiunea acesteia este inserţia socială, profesională şi civică a persoanelor aflate în mare dificultate. Mai multe informaţii, aici.

renault, echipamente it,, magazin

GRUPUL RENAULT ROMÂNIA – RESPONSABILITATE SOCIALĂ

Grupul Renault aplică în România aceeași politică de responsabilitate socială pe care grupul o are în întreaga lume, având patru teme prioritare:

  • securitate rutieră – diminuarea numărului accidentelor rutiere și dezvoltarea expertizei în acest domeniu în țările emergente, prin acțiuni de formare și sensibilizare (securitate și mobilitate pentru toți)
  • mobilitate pentru fiecare – conceperea de produse mai bine adaptate noilor utilizări, noilor provocări ale infrastructurii urbane
  • protecția mediului – reducerea emisiilor poluante ale vehiculelor și implementarea unui sistem de management al protecției mediului înconjurător în grupul Renault, pe parcursul întregului proces generator de valoare
  • capital uman – promovarea diversității talentelor și a egalității de șanse pentru toți, mai ales ca un mijloc de optimizare a performanței grupului

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.