Grupul MOL, Cea Mai Bună Companie Downstream a Anului – la Petroleum Economist Awards 2016

howard-lamb-vicepresedinte-mol-group-responsabil-de-operatiunile-logisticeCâştigătorii ediţiei din acest an a Premiilor Petroleum Economist au primit trofeele în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la Banking Hall, în Londra, în prezenţa reprezentanţilor a numeroase companii din domeniul energiei.

Premiile Petroleum Economist îşi propun să celebreze oamenii, companiile şi proiectele care întruchipează cele mai înalte performanțe din domeniul energiei precum şi să identifice şi să recompenseze modelele de inovare şi excelenţă. În afară de Grupul MOL, printre câştigători se numără Eni, la categoria compania de exploatare a anului, şi Repsol, care a primit distincţia pentru compania petrochimică a anului.

Premiul Cea Mai Bună Companie Downstream confirmă implementarea unei strategii de afaceri clare, atingerea obiectivelor de afaceri, angajamentul asumat pentru dezvoltarea angajaţilor precum şi strategia inovativă de abordare a provocărilor de business.

Ferenc Horváth, Vice-președinte Executiv al Grupului MOL, responsabil de segmentul Downstream, a declarat: “Suntem onoraţi să primim acest premiu atât de prestigios, care este o recunoaştere a implementării cu succes a strategiei noastre de business şi a excelenţei operaţionale. Divizia Downstream a Grupului MOL a pornit într-o călătorie ambiţioasă în 2011, cu accent important pe îmbunătăţirea eficienţei interne şi pe creşterea semnificativă a operațiunilor retail şi celor din petrochimie. Noi credem în expertiza şi devotamentul oamenilor noştri, calități pe care ne bazăm cu toată convingerea, şi suntem pe deplin încredințați că atât capitalul uman cât şi continua dezvoltare a culturii corporative sunt esențiale în reuşita oricărei strategii de afaceri. Aş vrea să profit de această ocazie pentru a mulţumi tuturor colegilor noştri pentru contribuţia lor. Ne vom baza dezvoltarea viitoare pe fundamentele noastre solid construite, având poziționarea optimă pentru creştere pe termen lung, într-un mediu extern care se schimbă din ce în ce mai rapid”.

Segmentul Downstream (rafinare și distribuție) a consemnat în 2015 cea mai bună performanță financiară din istoria sa, având un rezultat operațional (Clean CCS EBITDA) de 1,65 miliarde USD și generând un flux liber de numerar cu o valoare substanțială, de peste 1 miliard USD. Programele interne de eficientizare au generat aproape jumătate din valoarea EBITDA.

Noul Program Downstream (2012-2014), care avea ca ţintă îmbunătăţirea EBITDA cu 500 milioane USD, a fost prima iniţiativă la nivel de Grup pentru îmbunătăţirea operaţiunilor interne şi adaptarea la mediul extern nefavorabil. Programul a acoperit fiecare element al lanţului integrat al valorii, de la selecția țițeiului la rafinare, petrochimie până la vânzările retail şi en gros.

Howard Lamb, VicePresedinte MOL Group, responsabil de operatiunile logistice
Howard Lamb, VicePresedinte MOL Group, responsabil de operatiunile logistice

După încheierea cu succes a programului, într-un mediu caracterizat prin creşterea concurenței, stagnarea cererii și o capacitate de rafinare semnificativ excedentară, Grupul MOL a decis să acţioneze pentru a-şi spori în continuare profitabilitatea şi competitivitatea, lansând Next Downstream Program 2015-2017 (NxDSP). Programul este menit să genereze o creştere adițională a profitabilității cu 500 milioane USD, din care proiectele de creștere strategică ale Grupului MOL în segmentele retail și petrochimie vor aduce o contribuţie prevăzută la 150 milioane USD. Performanța adițională generată de NxDSP ar putea genera o creştere a profitabilităţii cu 3 USD / baril până în 2017.

Grupul MOL a anunţat săptămâna trecută că a fost din nou inclus în Dow Jones Sustainability World Index (DJSWI). Compania se situează astfel, după punctajul în materie de sustenabilitate, între cele mai performante companii integrate de petrol și gaze (în segmentul de 15% de la vârful clasamentului). Grupul MOL este singura companie din Europa Centrală și de Est inclusă în raport.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie internațională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 țări, din care peste 200 în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.