INFRASTRUCTURĂ: Autostrada de Centură a Capitalei, din bani europeni

Autostrada de Centură a Capitalei, cu o lungime de 51 de kilometri, va fi realizată din fonduri europene în valoare de peste 1,3 miliarde de euro.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, prin MYSMIS 2014+, documentația necesară accesării, de către Ministerul Transporturilor, a finanțării nerambursabile. Aceasta va fi acordată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014 – 2020, iar proiectul se numește „Infrastructura Integrată pentru Zona orbitală a Municipiului București” și cuprinde construirea noii autostrăzi de Centură București Sud, a pasajelor Mogoșoaia, Domnești, Berceni și Oltenița, precum și lărgirea la 4 benzi a secțiunilor dintre A1 și DN7, DN2 și Autostrada A2 București – Constanța, Autostrada A1 București – Pitești și DN5, pe actuala Centură a Capitalei.

Investiție de peste 7,3 miliarde de lei

Valoarea totală a investiției este însă de peste 7,3 miliarde de lei (inclusiv TVA), din care 85%, adică circa 5 miliarde de lei, reprezintă contribuția Uniunii Europene, din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar diferența va fi asigurată de statul român, astfel: 871 de milioane de lei – contribuția CNAIR, 520 de milioane de lei – cheltuieli neeligibile și circa 1 miliard de lei – TVA.

Secțiunea de autostradă va avea 51,195 km, cu câte două benzi pe sens, 42 de poduri și pasaje, 5 puncte de interconexiune, 4 parcări pe termen scurt, o zonă de servicii, un centru de întreținere și coordonare și un punct de sprijin și întreținere.

„Prin acest proiect, CNAIR urmărește finalizarea rețelei de drumuri orbitale a Municipiului București, pentru a asigura o interconectare adecvată între cele 3 autostrăzi existente și drumurile naționale/europene, autostrăzi și drumuri europene care pornesc de la Kilometrul 0 în București. Proiectul are ca scop reducerea timpului de călătorie, a costurilor de operare a vehiculelor – cu aproximativ 15% – , a numărului de accidente ca urmare a evitării traversării zonelor urbane și, nu în ultimul rând, îmbunătățirea condițiilor de mediu, urmare a reducerii cantităților de emisii poluante, zgomot și a poluării locale a aerului”, au explicat reprezentanții Companiei de Drumuri.

Traseu de lungă durată

Așa cum ne-am obișnuit, procedura de accesare a fondurilor europene are un traseu de lungă durată. Iată explicațiile CNAIR: „Odată cu transmiterea prin MYSMIS 2014+ a documentației, se declanșează, practic, procesul de evaluare a proiectului de către organismul intermediar pentru transporturi (DGOIT), aflat în subordinea Ministerului Transporturilor. Această structură, în colaborare cu experții Jaspers (organism tehnic al Comisiei Europene), evaluează și validează documentația tehnico-economică, iar formularul final al cererii de finanțare, împreună cu documentația suport, verificată și validată, sunt transmise Comisiei Europene pentru acordarea finanțării. În orice moment, Comisia Europeană poate avea cunoștință de situația parcursului Cererilor de finanțare prin solicitarea unei informări din partea entităților implicate în procesul de evaluare. Subliniem că Ministerul Transporturilor este cel care poate accesa fondurile europene în domeniu și, de aceea, procedura prevede ca evaluarea aplicației de finanțare să se facă prin colaborarea directă între DGOIT și Jaspers, pe baza documentației transmise de CNAIR”.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Gabriela Firea vrea Centura la PMB

Primarul general Gabriela Firea, care vrea de peste doi ani să preia la primărie Centura Capitalei, acuză conducerea CNAIR că se opune și că, mai mult, „temporizează” reabilitarea centurii existente. „Nu putem asista pasivi la modul în care CNAIR temporizează acest proiect, din lipsă de profesionalism și/sau din cauza unor interese politice și economice nelegitime, acesta fiind motivul pentru care solicităm insistent și, se pare, foarte deranjant, să preluăm acest obiectiv de investiții. Întrucât am epuizat toate variantele constructive (…), cred că se impune o schimbare majoră la nivelul conducerii CNAIR”, a amenințat Firea.

„CNAIR susținea, acum câteva luni, că nu poate transfera Primăriei Municipiului București acest obiectiv, întrucât anumite secțiuni beneficiază de finanțare europeană. Am clarificat, la acel moment, că, de fapt, finanțarea este alocată obiectivului de investiții, nu instituției care îl derulează”, a precizat primarul.

CNAIR neagă că s-ar opune

Conducerea CNAIR neagă că s-ar opune cedării Centurii Capitalei către PMB: „În ceea ce privește transferul dreptului de administrare al drumurilor aflate în concesiunea CNAIR, subliniem, din nou, că acesta presupune declasarea de la nivel de Drum Național, la nivel de Drum Județean sau local. Ca atare, administrarea acestor căi rutiere revine, ulterior declasării, Unităților Administrativ Teritoriale pe raza cărora se află. În ceea ce privește Centura București, o mare parte din obiectivele acesteia se află pe raza Județului Ilfov. În toate discuțiile cu Primăria Generală a Capitalei, Ministerul Transporturilor și CNAIR nu s-au opus niciodată predării administrării Centurii București la PMB, în condițiile legii. Dovadă stau întâlnirile, atât la nivel de experți, cât și la nivelul Primarului General, cu Ministrul Transporturilor, dar și Foaia de Parcurs stabilită împreună. Este important să atragem atenția, însă, că modul în care Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, abordează acest subiect nu este de natură să sprijine proiectul în sine”.

Proiectul Pasajului Domnești, modificat la solicitarea PMB

CNAIR susține că a pus „pe primul loc interesul public”. Acesta este și motivul pentru care Compania a acceptat, la solicitările PMB, să modifice proiectul deja finalizat al Pasajului Domnești, „chiar dacă această situație a dus la reluarea proiectării, întârzierea lucrărilor și la creșterea prețului acestui obiectiv, în special ca urmare a apariției unor suprafețe suplimentare de teren care trebuie expropriate, pentru construcția în noua configurație”.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

„Motivul invocat de Primăria Generală, la momentul la care s-a acceptat această modificare, a fost că locuitorii din zonă au nevoie de tramvai pe Prelungirea Ghencea, situație identificată, însă, abia după doi ani de evaluare a ofertelor, după stabilirea configurației acestui pasaj și după semnarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor. La acea dată, PMB a promis că va susține CNAIR pentru a obține rapid aprobarea exproprierii suprafețelor suplimentare necesare și a noilor autorizații de construire”, mai arată reprezentanții companiei de Drumuri.

CNAIR amintește și că a acceptat să plătească sistemul de semaforizare la intrarea în oraș a Autostrăzii 3 București – Ploiești, „în condițiile în care intersecția cu Șoseaua Petricani se află pe teritoriul Capitalei, iar configurarea intersecției s-a făcut de comun acord cu PMB, care nu a prezentat nicio soluție viabilă până la ora actuală”.

Intabularea, aproape gata

Cât privește întârzierea lucrărilor de modernizare a actualei Centuri a Capitalei, aceasta a fost cauzată de intabularea suprafețelor aferente lucrărilor, procedură care are loc legal în momentul exproprierii terenurilor și trecerii lor în patrimoniul statului – în administrarea MT și în concesiunea CNAIR. „La ora actuală, majoritatea terenurilor sunt intabulate. A mai rămas o mică parte”, asigură reprezentanții Companiei de Drumuri. Astfel, pentru sectorul A1 – DN7 există, deja, un contract de prestări servicii destinate întocmirii cadastrelor, iar, pentru sectorul DN2 – A2, se află în desfășurare o procedură de achiziție publică.

Contract pentru pasajul Mogoșoaia

CNAIR SA a semnat, cu SC STRABAG SRL, contractul de proiectare și execuție a pasajului Mogoșoaia pe Centura București peste DN1A. Construcția va costa 32,2 de milioane de lei și va fi realizată între km 66 – 67. Durata lucrărilor va fi de 30 luni – din care 6 luni proiectarea, iar garanția lor, de 10 ani.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.