Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA și Agenția Națională pentru Comerț Exterior a Ungariei (HITA), parteneri ai rețelei Enterprise Europe Network, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Heves au organizat recent, în Ungaria, întâlnirea clusterelor româno – maghiare.
La eveniment au participat entităţi ale autorităţilor publice din România şi Ungaria, reprezentanții a 14 clustere din cele două ţări, reprezentând o oportunitate excelentă pentru cooperare internațională între clustere și de dezvoltare a unor noi relații de afaceri. Cu acest prilej s-au semnat mai multe acorduri de colaborare.
Dintre clusterele române si maghiare participante, ICPE-CA aminteşte, în comunicatul remis redacţiei:
– Clusterul agro alimentar AgroFood
– Clusterul REGIOFA
– Clusterul de prelucrarea a lemnului PRO WOOD
– Clusterul inovativ de biomasă GREEN ENERGY
– Clusterul regional Transylvania Textile & Fashion
– Clusterul balneo turistic
– Clusterul Bioenergetic Inovativ
– Clusterul Csillagvidék TDM
– Clusterul agro alimentar EGERFOOD
– Clusterul vinului din Eger
– Clusterul de prelucrarea a lemnului din nordul Ungariei ÉMAFA
– Clusterul turistic și inovativ din nordul Ungariei
– Clusterul turistic și inovativ „ Zöld Utak”.
Totodată, evenimentul a oferit contextul de trecere în revistă a oportunităților din cadrul Strategiei Dunării în privinţa dezvoltării de planuri si idei de afaceri comune, organizarea de proiecte și evenimente comune, schimbul de experiență și de bune practici între clustere. (M.S.)