Lagermax AED investeşte la Iaşi

Un birou propriu la Iaşi, care, în perioada următoare, se va transforma într-o platformă cross-docking, reprezintă o decizie care implică anumite riscuri. Rareş Măcinică, Managing Director Lagermax AED Romania, le-a calculat, însă.

 

Ziua Cargo: Ce a stat la baza deciziei de a investi în zona Iaşi?

Rareş Măcinică: Am luat decizia de a investi în Moldova chiar dacă, din informaţiile privind piaţa, nu este o zonă prea bună pentru investiţii. Tocmai acesta a fost motivul pentru care am decis deschiderea unui birou acolo. În orice investiţie există un risc, pe care noi ni l-am asumat. Sunt, însă, semnale de la companiile din afară că în următorii ani anumite zone din România vor deveni neprofitabile, ca urmare a creşterii costurilor. De altfel, în anumite zone ale ţării se simte deja o creştere a costurilor cu salariile, la care se adaugă cheltuielile suplimentare generate de aglomerarea infrastructurii. Oamenii au început să se specializeze, şomajul nu mai este aşa mare în acele zone, iar pretenţiile salariale devin mai ridicate. Un exemplu este cazul Dacia, care, pentru a ţine costurile sub control, produce acum în Maroc anumite modele.

Apreciaţi că, în contextul majorării salariilor în vestul României, va creşte interesul investitorilor pentru Moldova?

Cred că, în următorii 2-3 ani, Moldova o să devină o zonă interesantă. De altfel, o companie din automotive şi-a anunţat investiţiile acolo. Pământul este ieftin, pentru cei interesaţi să construiască, să investească în greenfield, costul cu oamenii este unul mic faţă de restul ţării, în special zona de Vest şi Bucureşti, iar anumite localităţi din Moldova sunt sau pot deveni zone defavorizate, ceea ce poate să ajute când investeşti, existând anumite avantaje pe partea fiscală.

Aveţi deja clienţi în acea zonă?

În decizia de a investi în Iaşi s-a ţinut cont inclusiv de faptul că oraşul este bine plasat în raport cu clienţii companiei. În plus, vor veni alte companii multinaţionale, creându-se acea spirală care va mişca economia. Avem în vedere inclusiv faptul că se va crea o apropiere de Republica Moldova, motiv pentru care ne gândim ca, în funcţie de stabilitatea politică şi economică, să abordăm şi acea zonă.

În ce stadiu se află investiţia din Iaşi?

Am deschis un birou propriu care realizează, în prezent, expediţii pentru ca, ulterior, activitatea să se diversifice. Pentru perioada imediat următoare, avem în vedere lansarea unei platforme de cross-docking. Vom folosi această platformă ca hub de colectare a mărfurilor care merg către export. Avem foarte mulţi clienţi care au grupaje de 1-3 paleţi către diverse ţări, iar piaţa este uşor neaşezată şi haotică în acea zonă, chiar şi în ceea ce priveşte transportatorii şi casele de expediţie. Ne propunem să creăm premisele pentru un mediu mult mai ordonat. Pentru început vom închiria platforma de cross docking, pentru ca, pe măsură ce vom dezvolta activitatea, să investim într-un hub propriu de 800 – 1.000 mp, unde vom realiza inclusiv activităţi mai complexe de logistică.

Ce servicii oferiţi în acest moment?

În acest moment avem un colaborator căruia îi plătim spaţiul închiriat pentru a aduna marfa şi a realiza manipularea. Concret, de luni până miercuri vom colecta, folosind maşini care vor pleca de luni într-un tur Bacău – Botoşani – Iaşi – Suceava, în funcţie de clienţi, pentru ca apoi să se întoarcă la hub. Avem două soluţii, fie facem o linie între Iaşi şi Arad, unde marfa să fie preluată de un TIR care pleacă pe liniile noastre de grupaj din Europa, fie să optăm pentru un camion care să facă 2-3 descărcări în mai multe state UE. Această soluţie ne permite să agreăm cu clientul un preţ pentru tot anul şi va elimina riscul dispecerilor noştri de a nu găsi camion. Soluţia este una bună şi pentru furnizorii noştri de transport care deţin vanuri, pentru că vor beneficia de un număr garantat de kilometri. O mai bună previzibilitate va exista şi în zona camioanelor mari, pentru că partenerul nostru va şti că va aloca o maşină care să plece în fiecare joi, pentru ca luni-marţi mărfurile să ajungă la destinaţie. Vorbim de 4-5 zile timp de tranzit door-to-door în Europa de Vest de la momentul ridicării mărfurilor. Din Arad livrăm oriunde în Europa în 24-48 de ore. Practic, vom interfaţa Estul ţării cu reţeaua pe care o avem. Astfel, vom reuşi să salvăm foarte mult timp pentru managerii de logistică ai companiilor din zona Moldovei, care vor şti exact preţul, fluxul, timpii de livrare şi zilele de colectare. Iar în acest context se vor putea concentra pe activităţile lor de bază. Este un început de drum. Încercăm să aducem calitate în zonă. Se câştigă timp pentru companii iar din punctul de vedere al costurilor de exploatare există şi pentru noi anumite beneficii, pentru că infrastructura nu este foarte aglomerată. Zona Iaşi reprezintă o oportunitate de business pe termen lung şi sunt convins că vom reuşi să aducem plus valoare în zona de Est a ţării.

Vă mulţumim.

 

„Tocmai analiza riscurilor a stat la baza deciziei de investiţii“

 

„Dorim să creăm premisele pentru a ordona piaţa din Moldova, ceea ce ar putea reduce semnificativ costurile beneficiarilor de grupaj.“

 

„Vom oferi posibilitatea de a face previziuni.“

 

„Ne gândim ca în funcţie de stabilitatea pieţei să abordăm şi Republica Moldova“

 

„Respectăm mentalitatea austriacă potrivit căreia totul trebuie să fie exact, activităţile sunt bine planificate, ne ţinem de cuvânt: da este da, iar nu este nu. Suntem intransigenţi în munca pe care o desfăşurăm. Pentru noi, dead-line-ul este dead-line.“

 

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.