Leonardo Badea a demisionat de la șefia ASF

Leonardo Badea, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a demisionat, el urmând să preia, din 11 octombrie, funcția de viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR).

Noul Consiliul de Administraţie al BNR a fost numit de Parlament la începutul lunii iulie anul acesta.

Leonardo Badea a preluat funcția de șef al ASF în luna iunie 2017, după revocarea, de către Parlament, a lui Mișu Negrițoiu. Badea a fost reales presedinte al Consiliului ASF, în noiembrie 2018.
 
Badea are un doctorat în economie, domeniul contabilitate. El a fost prorector la Universitatea “Valahia” din Târgoviște, în anul 2012, și Decan la Facultatea de Științe Economice, Universitatea “Valahia”, 2008-2012. Cariera și-a început-o ca Asistent universitar la aceeași universitate, în 1997.
 

Deputat PSD de Dâmbovița, Leonardo Badea a fost președinte al Comisiei de Buget-Finanțe din Camera Deputaților, în perioada 2016-2017, președinte al Comisiei Reunite de Control a Curții de Conturi Parlamentul României, în perioada 2015-2016, precum și secretar Comisie de buget-finanțe din Senatul României (2012-2016).

Leonardo Badea are și studii în domeniul securității, efectuate la Institutul Diplomatic Român și la Colegiul Național de Apărare, precum și o diplomă obținută de la Colegiul Național de Informații.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.