Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva se deschide circulației

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, de 21,1 kilometri (km 56+220 – km 77+361) se deschide circulației în 23 decembrie, ora 16.00, cu restricții de viteză pentru camioanele de peste 7,5 tone, a anunțat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la începutul ședinței de Guvern.

„Începând de astăzi, în România, sunt daţi în operare 857,5 kilometri de autostradă şi drum naţional în regim de autostradă. Astăzi, CNAIR va da în trafic cei 21,1 kilometri din lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, vorbim de porţiunea dintre Ilia şi Holdea”, a precizat ministrul Transporturilor.

„Este vorba despre un contract de 580 de milioane de lei plus TVA din fonduri europene nerambursabile, semnat în 2013 şi nefinalizat la termen în 2016. Contractul a fost reziliat în august 2019, la stadiul fizic de 97% şi stadiul financiar – 94%. Aşadar, am preluat un contract reziliat, iar din 4 noiembrie şi până astăzi am executat trei expertize – la drum, la poduri şi la consolidări. Am contractat şi executat lucrările indicate în expertiză la podul peste Mureş. (…) Am recepţionat breteaua Holdea, aproximativ 800 de metri, iar astăzi dăm în trafic acest tronson de autostradă, deocamdată cu restricţii de viteză, 80 km/oră şi de tonaj, 7,5 tone”, a explicat Lucian Bode.

El a adăugat că a fost încheiat un protocol cu Poliţia Rutieră pentru managementul de trafic pentru acest tronson de autostradă şi a fost încheiat şi un contract pentru deszăpezire.

Iată și precizările CNAIR privind restricțiile pentru autovehiculelor cu masa până la 7,5 tone:

  • viteza maximă de până la 80 km/hș
  • viteza maximă 50 de km/h atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, mâzgă sau circulația pe durata ploilor torențialeș
  • viteza maximă de 60 de km/h pe zona podului peste râul Mureș (rampe şi pod principal, între km 68+500 şi km 69+500), pe zona podurilor de pe autostrada de la nodul Ilia (poduri şi rampe intre km 76+100 şi km 77+000), respectiv pe zona podului de pe autostrada de la nodul Dobra   (pod principal şi rampe intre km 67+000 şi km 67+500)
  • semnalizarea corespunzătoare a sectorului de drum, inclusiv a pericolului prezentei animalelor.

„Am deschis Lugoj – Deva 3, cu restricții, după parcugerea etapei de expertizare a lucrărilor obligatorii pentru apărarea intereselor statului român în fața Curții de Arbitraj, în contradictoriu cu Antreprenorul. Am urmărit ca traficul pe acest tronson să se desfășoare în deplină siguranță. În prezent, pe Sibiu – Nădlac se circulă pe aproximativ 330 de km, cu excepția celor 13 km de pe Lugoj – Deva 2, pe zona ecoductelor”, a declarat Sorin Scarlat, directorul general al CNAIR.

Amintim că șefii CNAIR au refuzat, la mijlocul lunii august, să deschidă circulația pe cei 21 de kilometri dintre Ilia și Holdea, întrucât au constatat, la recepția lucrărilor, că acestea prezintă „numeroase defecte, degradări în evoluție și nu permit deschiderea traficului în condiții de confort si siguranță”.

În aceste condiții, constructorilor spanioli de la Comsa le-a fost reziliat contractul, deși realizaseră circa 97% din lucrări și încasaseră 94% din valoarea contractului – o mare parte din finanțare provenind din fonduri europene.

Lucrările au costat, în total, 579,9 milioane de lei (121,57 mil. euro), iar ordinul de începere a șantierului a fost dat în luna noiembrie 2013.

După deschiderea circulației pe tronsonul dintre Ilia și Holdea, România are 857,7 kilometri de autostradă.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.