Un grup de angajaţi ai Direcției Asistență Juridică și Direcției Instalații din cadrul CN CFR SA i-au trimis un memoriu noului ministru al Transporturilor, Ioan Rus, căruia îi reclamă „abuzurile la care suntem supuși de către conducerea companiei”, din mai multe motive pe care le enumeră în document.
Redăm integral memoriul, cu tot cu numele semnatarilor, aşa cum l-am primit la redacţie:
„Stimate Domnule Ministru,
Suntem un grup de angajați ai CN CFR SA, facem parte din Direcția Asistența Juridică și Direcția Instalații și vrem sa vă aducem la cunostință abuzurile la care suntem supuși de catre conducerea companiei, din urmatoarele motive:
La momentul actual se află la conducerea CFR Infrastructură domnul Macarie Moldovan care a fost numit in 2012 Director General Adjunct Tehnic de către Cristian Ghibu, fostul director al CN CFR SA în mandatul de Ministru al domnului Relu Fenechiu. De asemenea Director General Adjunct Proiecte Europene este domnul Valentin Florin Trifan, fostul secretar general al domnului Fenechiu.
Vă facem cunoscut că în perioada 2012-2013, pe vremea domnului Cristian Ghibu au fost derulate doua licitații de reabilitare a căii ferate și anume reabilitare tronson Vințu-Simeria si proiectul de implementare a ERTMS nivel 2 pe tronsonul Simeria-Sighișoara, ambele pe coridorul VI PAN European. Din comisiile de evaluare ale ofertelor au făcut si fac parte persoane care au întocmit prezentul memoriu.
Inca de la data deschiderii ofertelor comisiile de evaluare au fost supuse unor presiuni majore și forțați să semneze rapoarte de adjudecare în care erau declarați câstigatori ofertanți ale căror oferte erau decarate neconforme chiar și prin sentințe definitive și irevocabile ale Curții de Apel București. Aceste presiuni s-au manifestat prin forțarea membrilor să își ia concedii medicale, delegați in perioada de atribuire in teritoriu, amenințati cu pierderea locului de muncă și chiar cu bătaia.
Au folosit în mod repetat expresia “dă-le un cap în gură și scoatei de acolo”, președinților de comisie le-a fost înscenat un șantaj și au fost ridicați de la locul de muncă de către Poliția Iași cu mandate de reținere pentru ca ulterior sa primeasac NUP, s-au au fost scoși la pensie forțat.
Îndrăznim să vă formulăm acest memoriu pentru că și la aceasta dată presiunile și amenințările continuă, ori pentru ca licitațiile nu au fost finalizate, ori pentru că nu s-au finalizat așa cum trebuia, ori pentru că există riscul ca aceleași persoane sa fie numite în comisiile de evaluare pentru atribuirea contractelor pe tronsonul Gurasada, finanțate din fonduri europene în valoare de peste doua miliarde de euro, aflate în acest moment pe SEAP si urmeaza a fi deschise la începutul lunii august.
La Direcția instalații situația se prezinta astfel:
În momentul acordarii finanțarii pentru Proiectul Operational Pilot ERTMS 2 Comisia Europeana a condiționat finanțarea POS-T de inființarea în cadrul CFR a unui compartiment specializat in ERTMS format din minim opt posturi ocupate de specialisti ETCS-GSM-R care să demonstreze capacitatea CFR de a lua măsuri organizatorice de derulare corespunzatoare a proiectului Pilot ERTMS.
La acea dată a fost inființat acest serviciu aprobat de Consiliul de Administratie al CFR S.A. Prin organigrama actuală intocmită de domnul Macarie Moldovan, acest serviciu a fost desființat si redenumit Sisteme de Management al Traficului, format din patru oameni, ceea ce contravine condițiilor impuse de Comisia Europeana şi, automat, duce la pierderea finanțarii de 150 mil. Euro. Aceeași condiție din scrisoarea de finanțare există și în contractul încheiat între Autoritatea de Management si CFR.
În prezent doi dintre membrii comisiei de evaluare din Direcția Instalații și anume șef serviciu ERTMS și administratorul de sisteme GSM-R sunt forțati sa plece din cadrul CFR pe motiv că licitatia a durat prea mult și există suspiciuni împotriva lor din punct de vedere al evaluării ofertelor, invocanu-se faptul ca ar fi dezavantajat firma Thales, a cărei oferta este neconformă, dar societatea este una din preferatele domnului Cristian Ghibu. În repetate rânduri au fost somați de către noul Director de Instalații dl. Ioan Pop să ceară mutarea sau detașarea din serviciul ERTMS în caz contrar urmand a le fi desfacute contractele de muncă.
Mai mult, serviciul ERTMS a fost redenumit SMT-IR deși acest serviciu a fost inființat special pentru implementarea ERTMS la CFR și a fost parte a acordului de finanțare nr. 43/2010, fiind condiție de acordare a banilor din partea Comisiei Europene. Cele doua persoane sunt specialiști in ETCS-GSM-R singurii acreditați în acest moment din cadrul CFR, ei ocupându-se de-a lungul timpului de toate proiectele de ERTMS demarate de CFR și sunt în acest serviciu de la inființarea lui.
Din informațiile noastre, la domnul Trifan există o “listă neagră” în care sunt trecuți angajați ale căror “capete trebuiesc tăiate”.
La Direcția Juridică director este doamna Irina Petrescu, prietena domnului Macarie Moldovan, adusă de la Bistrița pentru a distruge departamentul.
Aceasta prin actele si faptele sale dă dovadă de un comportament psihotic, manifestat prin urlete repetate, prin solicitării de demisii, prin cercetari abuzive și nefondate, prin avertismente zilnice, urmărirea angajaților inclusiv la toaletă.
Precizam că am fost supuși unor acte care intrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de amenințare, șantaj și abuz în serviciu, motiv pentru care ne rezervăm dreptul de a informa organele de cercetare penală.
Mai mult decât atât prin modificarea organigramei au fost retrase o mare parte din competențele juristilor pe partea de licitații motivat de faptul că doamna Petrescu nu stăpânește bine acest capitol și nu vrea bătaie de cap. De asemenea au fost încheiate contracte de asistența juridică cu diferite case de avocatură, platite cu milione de euro, in condițiile în care CFR dispune de peste treizeci de juristi.
Având în vedere cele de mai sus prezentate, vă rugam respectuos Domnule Ministru, să luați măsurile necesare pentru reglementarea situației, să opriți aceste infracțiuni care se comit voit în cadrul CFR prin intermediul domnului Macarie Moldovan, Valentin Trifan si al Irinei Petrescu, oameni conduși din spate de Cristian Ghibu, directori care fac jocurile societăților care au interese în licitațiile actuale și viitoare și care plătesc șpăgi de zeci de milioane de euro pentru afi declarați câstigători.
Vă rugăm să iertați metoda prin care vă aducem la cunoștință aceste fapte, dar incercarea noastra de a vorbi cu dumneavoastră personal a fost blocată.
În speranța ca ne veți ajuta sa ne păstrăm locurile de muncă vă mulțumim anticipat și precizăm că suntem dispuși să ne prezentăm în fața dumneavoastră pentru a aduce detaliile necesare.
Cu stimă,
Stefan Bucur – Direcția Instalații CFR SA
Stan Cristian – Direcția Instalații CFR SA
Melinte Ionuț – Direcția Asistență Juridică CFR SA
Liliana Năstase – Direcția Asistență Juridică CFR SA
Baicu Gabriel – Direcția Asistență Juridică CFR SA
Buholt Mariana – Direcția Asistență Juridică CFR SA
Laudat Mirela – Direcția Asistență Juridică CFR SA
Mirică Florina – Direcția Asistență Juridică CFR SA
Mioara Scântei – Direcția Asistență Juridică CFR SA”.