Iulian Matache, noul ministru al Transporturilor, a inspectat șantierul de reabilitare a podului peste Dunăre, Giurgiu-Ruse. De câteva luni se circulă pe un singur sens, alternativ, iar în 24 iunie CNADNR a cerut public şoferilor să folosească variantele alternative de trecere a fluviului Dunărea pe timpul derulării lucrărilor de execuţie la Podul de la Giurgiu.
Acum, la solicitarea ministrului Matache, reprezentanții CNADNR şi Antreprenorul au stabilit o prioritizare a lucrărilor astfel încât la 15 noiembrie să fie redeschisă circulația rutieră pe ambele sensuri.
„Lucrările presupun o reabilitare structurală care constă în înlocuirea integrală a sistemului rutier format din plăci prefabricate, straturi asfaltice, sablarea și vopsirea tablierului metalic. Aceste lucrări se efectuează, dupa 61 de ani, de la data de la care a fost dat în folosință podul de la Giurgiu. Lucrările efectuate până în prezent, în perioada de viață a podului, au vizat reabilitarea părții carosabile și a elementelor metalice la traveea mobilă”, se arată într-un comunicat remis de minister redacţiei.
Contractul de reabilitare a podului Giurgiu-Ruse a fost atribuit în octombrie 2014 Asocierii Collini Lavori S.p.A. – Tecnic Consulting Engineering, iar o lună mai târziu a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.
Termenul prevăzut în contract este de 16 luni iar investiția este finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin POS-T 2007-2013.
Din cele 16 luni, 2 luni reprezintă perioada de proiectare. Lucrările vor fi gata în primul trimestru al anului 2016.
Iată prioritizarea lucrărilor:
– până la 15 noiembrie 2015 să fie turnat un prim strat de asfalt pe toată lungimea podului aferentă părții române, care să permită deschiderea circulației pe ambele sensuri;
– să fie finalizat și deschis circulatiei drumul de acces din punctul de frontieră Giurgiu către pod;
– să fie funcțional sistemul de iluminat atât pe pod, cât și în parcarile din punctul de frontieră.
“Am văzut că se lucrează la pod și îmi doresc ca ritmul să fie același până la terminarea lucrărilor. Tocmai din acest motiv țin la calendarul stabilit și acceptat de părțile contractante, cu termene clare, care să fie respectat, pentru că, acum, nivelul de disconfort e foarte mare în zonă. De asemenea, solicit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Bucuresti, dar și primăriei Giurgiu să se organizeze și să asigure curățenia, în așa fel încât intrarea și ieșirea din țară să se facă în condiții civilizate, pentru că podul de la Giurgiu este o poartă de acces”, a declarat ministrul Transporturilor. (M.S.)