Ministrul Bușe, în inspecție pe șantierul DN 76 Deva – Oradea

1

dn76Lucrările de reabilitare a drumului național DN76, deblocate luna trecută pe loturile 1, 2, 4 și 5 (din totalul de 6 loturi), au fost inspectate, astăzi, de noul ministru al Transporturilor, Sorin Bușe, care a fost însoțit de directorul general interimar al CNADNR, Cătălin Homor, și de reprezentanți ai companiei.

Lotul 1 Şoimuș – Brad, km 0+000 – km 30+436, are o lungime de 29 km și este realizat 70%. Contractul, în valoare de 105.143.769,69 lei, a fost semnat cu Asocierea Selina şi Doprastav în data de 7.10.2013 iar Ordinul de începere a fost emis în 12.11.2013.

Lotul 2 Brad – Ionești (km 35+432 – km 55+425), de aproximativ 20 km, are un stadiu de execuție de 98%. Contractul a fost semnat cu firma PORR Bau GmbH în data de 02.10.3013 și are valoarea de 64.990.352,16 lei, fără TVA. Ordinul de începere a fost emis în data de 15.10.2013.

Cei 33, 31 km ai Lotului 4 Vârfurile – Ştei (km 69+350 – km 102+660) sunt executați 47%. Antreprenor este SC Construct Mod SRL iar contractul s-a semnat în data de 28.09.2009, valoarea lui fiind de 172.389.214,68 lei, fără TVA, din care 85% FEDR şi 15% de la Guvern. Ordinul de începere a fost emis în 03.01.2011.

La Lotul 5 Ștei – Beiuș (km 102+660 – km 133+660) se realizează lucrări pe o lungime de 28 km iar stadiul de execuție este de 51%. Contractul a fost semnat cu Asocierea AZVI/AZCALE în  30.08.2012 și are valoarea de 99.586.550,44 lei fără TVA. Ordinul de începere a fost emis în 16.09.2013.

Ministrul a atras atenția constructorilor de pe Lotul 5 că ritmul nu este cel dorit.

„Faceți ceea ce trebuie făcut. Nu sunt probleme cu plățile, așa că nu aveți niciun motiv să nu finalizați acest proiect la timp. Nu vreau nicio zi de întârziere peste termenul din luna noiembrie. Repet, ne alegem partenerii care demonstrează seriozitate. Vreau angajament clar. Vreau fapte. Lucrăm în echipă”, a spus Sorin Bușe.

muncitori, santier, lucrari, asfaltare, DN76(2)

În ceea ce privește Lotul 3 Ionești – Vârfurile (km 55+425 – km 69+350), în lungime de 13,93 km, CNADNR precizează că “proiectul tehnic este în curs de actualizare iar elaborarea Documentației de atribuire și lansarea Procedurii de licitație vor avea loc până la finalul acestui an”.

Contractul reziliat în 24.09.2015 fusese atribuit Asocierii Construcciones Lujan SA/Viales y Obras Publicas SA, care nui și-îndeplinit obligaţiile.

Pentru Lotul 6 Beiuş – Oradea (km 133+660 – km 184+390), de 47,25 km, DRDP Cluj, prin Serviciul de Proiectare, a început demersurile pentru elaborarea documentațiilor tehnice necesare demarării procedurii de achiziție publică. Constractul cu Asocierea SC CCCF DRUMURI ŞI PODURI TIMIŞOARA SRL/CO.GE.FA S.p.A/S.IM.CO SRL a fost reziliat în 25.05.2015.

„Mă bucur că lucrările au intrat pe făgașul normal. Nu vom diminua eforturile pentru realizarea acestui drum în întregime. Am remarcat astăzi implicarea activă a constuctorilor, ceea ce poate aduce finalizarea acestui proiect în termen. Voi monitoriza constant situația acestor lucrări constant pentru a fi sigur că ritmul de lucru actual va fi păstrat până la capăt”, a subliniat Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe.

Magda SEVERIN

1 COMENTARIU

  1. Pe mine personal acel sector de drum ma intereseaza! Pe acolo ma duc la prietenii din Brad , la Tebea si la rudele din Oradea. Si imi si place drumul!Ramin la parerea ca daca tot incercam sa facem drumuri si nu reusim sa procedam ca personajele din Urzeala tronurilor! Il prindem pe unul cu fofirlica ii bagam capatina in smoala si o punem la telmelia viitorului drum! Poate asa n uviom mai avea asa de multe ‘incercari’ si vom avea odata un drum ca lumea de la Constanta la Oradea. Bineinteles ca aceasta atitudine nu este democratica! Dar sa-i lasam pe toti ministriii transporturilor din 90 incoace sa scape nepedepsiti pentru gainariile lor si cu averile intacte este democratic?

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.