Ministrul Dan Costescu, la reuniunea Consiliului informal al miniștrilor transporturilor și mediului

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a participat în perioada 14-15 aprilie la Amsterdam, la reuniunea Consiliului informal al miniștrilor transporturilor și mediului.

Subiectul principal al întâlnirii de astăzi a fost mobilitatea inteligentă (Smart Mobility) – introducerea pe piață a vehiculelor automate în Europa. În acest sens, Miniștrii au agreat Declarația comună pentru cooperarea în domeniul sistemelor de condus conectate și automate.

”România a salutat această inițiativă, care reprezintă un pas important în elaborarea unei strategii unitare la nivelul Uniunii Europene”, precizează MT.

La reuniune au fost analizate și etapele ce trebuie parcurse pentru a fi introdusă și dezvoltată la scară largă utilizarea de vehicule conectate și autonome, dar și teme adiacente precum: legislația, sistemele co-operative C-ITS, răspunderea juridică ori protecția datelor.

costescu amsterdam  2

„România susține o abordare sistematică la nivel european de asigurare a beneficiilor pentru întregul sistem de transport în termeni de siguranță, eficiență și un impact redus asupra mediului. În prezent, ne preocupă comunicarea dintre vehicule, precum și comunicarea dintre vehicule și infrastructură, dar ar trebui să luăm în considerare și comunicarea între diferitele tipuri de infrastructură. Sunt convins că astfel, rezultatul va fi impresionant.” a declarat Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, în discursul său. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.