Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut o întâlnire cu o delegaţie de oameni de afaceri din Republica Islamică Iran condusă de Masoud Khansari, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Mine şi Agricultură Teheran (TCCIMA).
Evenimentul, onorat de prezenţa ambasadorului Hamid Moayyer, a facut parte din programul profesional al misiunii economice organizate de TCCIMA în ţara noastră în perioada 29 septembrie – 3 octombrie a.c., la invitaţia CCIB.
În deschiderea întâlnirii, Sorin Dimitriu a subliniat tradiţia relaţiilor comerciale româno-iraniene, îndeosebi în domeniul industrial, precum şi potenţialul de majorare a schimburilor comerciale bilaterale în contextul suspendării unor măsuri restrictive ale Uniunii Europene în cadrul embargoului internaţional impus Iranului, ca urmare a convenirii „Planului Comun şi Cuprinzător de Acţiune” (JCPOA) între Grupul E3+3 (Franţa, Germania, Marea Britanie, SUA, Rusia, China) şi R. I. Iran.
Viorel Ciocoiu, directorul Direcției Investiții Străine din Departamentul Guvernului României pentru Investiții Străine și Parteneriat Public Privat, a făcut o prezentare a mediului investițional din țara noastră, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.
În a doua parte a întâlnirii, oaspeţii iranieni – manageri ai unor companii reprezentative din domeniul industrial (inclusiv din sectorul alimentar), energie, comerţ şi turism – au intrat în dialog cu oameni de afaceri din Bucureşti interesaţi de piaţa iraniană.
În final, președintele CCIB a declarat: „Evenimentul de astăzi este un prim pas pentru reluarea dialogului între firmele bucureștene și cele iraniene. Ne exprimăm convingerea că misiunea economică CCIB în Iran pe care am convenit-o astăzi și pe care dorim să o organizăm în trimestrul I 2016 va oferi noi oportunități pentru membrii celor două camere de comerț să valorifice potențialul de cooperare existent”.
După reducerile semnificative ale schimburile comerciale bilaterale din perioada 2012 – 2014, urmare intrării în vigoare a sancţiunilor ONU şi susţinute de UE la adresa Iranului, în primele 7 luni ale acestui an s-a înregistrat o majorare a acestora cu 57% faţă de perioada similară din 2014, atingând 115 milioane USD, cifră apropiată de nivelul întregului an 2014 (117 mil. USD). Exportul românesc în R. I. Iran deţine o pondere de 94% din totalul fluxurilor comerciale bilaterale.